Corabia nebunilor

Odată capitanul unei corabii şi adjuncţii săi, atât de mult s-au mândrit de meşteşugul său, încât mintea lor s-a întunecat şi au luat drumul spre ţărmurile nordice, până când în calea lor nu au început să apară gheţari periculoşi. În pofida acestui fapt, ei totuşi au continuat călătoria spre a demonstra lumii capacităţile sale de navigare.

În măsura în care vasul înainta, pasagerii au început să se simtă tot mai incomod, să se certe între dânşii şi să deplângă condiţiile în care sunt nevoiţi să trăiască.
“Să mă ia dracii, a spus unul din marinarii cei mai experimentaţi, dacă aceasta nu este cea mai aiurită călătorie din viaţa mea. Podeaua a îngheţat în aşa hal, încât îmi alunecă picioarele. Când stau noaptea de veghe, vântul îmi bate drept în faţă şi îmi străpunge haina. În fiecare zi, trăgând de funii, risc să-mi pierd degetele. Şi totul pentru nişte bani amărâţi!”
“Vă mai plângeţi! a exclamat o pasageră. - Eu din cauza frigului nu mai pot dormi nopţile. Pe această corabie femeilor se acorda mult mai puţine plapume decât bărbaţilor. Nu există nici o echitate!”
“Chingado! Exclamă un marinar mexican, mi se plăteşte de doua ori mai puţin decât acestor englezi nemernici. Pentru a mă putea încălzi în clima asta am nevoie de mai multă hrană, dar nu îmi ajunge salariu pe care îl primesc. Însă, cel mai groaznic este faptul ca adjuncţii capitanului mi se adresează doar în engleza şi nu în spaniolă.”
“Eu am cele mai multe motive de a mă plânge, a declarat un marinar indian. Dacă albii nu ar fi răpit pământul strămoşilor mei, nu aş fi fost pe această corabie blestemată ci aş fi înotat în canoia mea pe un lac liniştit. Indiscutabil, merit nişte despăgubiri. Cel puţin, capitanul ar trebui să-mi permită să deschid un cazinou pe corabie, spre a mă putea întreţine.
Aici a intervenit boţmanul: “Ieri primul adjunct al capitanului m-a numit “p…r” doar pentru faptul ca mă “joc” cu tovarăşii mei. Am tot dreptul s-o fac, fără a fi supus unor astfel de jigniri!”
“Pe aceasta corabie nu doar oamenii sunt nedreptăţiţi, a exclamat un amator de animale, săptămâna trecută am vazut cum adjunctul secund al căpitanului a lovit cu piciorul dulăul corabiei!”
Printre pasageri era şi un profesor de colegiu. Acesta a strigat cu disperare:
“Totul e groaznic! E amoral! Corabia noastră e plină de rasism, sexism, speciism, homofobie şi exploatare a clasei muncitoare! E discriminare! Dreptatea socială cere un salariu egal pentru marinarul mexican, majorarea salariului tuturor marinarilor, majorarea numărului de plapume în mod egal pentru femei şi bărbaţi, garantarea dreptului de a se “juca” cu tovarăşii săi şi apărarea câinelui de orice agresiuni fizice!”
“Da, da!”, au strigat pasagerii. “Aşa este, aşa este!”, au strigat marinarii. “Aici e discriminare! Trebuie să luptăm pentru drepturile noastre!”
Un ucenic tânăr a tuşit şi şi-a îndreptat glasul.
“Hmm..fiecare din voi are motive destul de întemeiate pentru a se plânge. Dar eu cred că în primul rând ar trebui să luptăm pentru întoarcerea corabiei spre sud, în caz contrar ne vom duce la fund cu toţii.”
Dar nimeni nu a atras atenţie la vorbele lui pentru că acesta nu era decât un ucenic amărât.
Capitanul şi adjuncţii săi tot acest timp au ascultat discursurile pasagerilor. Şi iată ei zâmbesc şi clipesc din ochi unii altora. La un semn, al treilea adjunct al capitanului s-a coborât în mijlocul marinarilor şi pasagerilor şi cu o faţă grava a spus:
“Noi, ofiţerii, trebui să recunoaştem, că pe această corabie se întâmplă lucruri intolerabile. Nu am ştiut de situaţia existentă până nu am auzit plângerile voastre. Suntem oameni cu bun simţ şi dorim să acţionăm cu dreptate. Dar capitanul nostru este un om conservativ, cu greu accepta reforme, deaceea are nevoie de o mică zdruncinare pentru a înfăptui nişte schimbări sociale. Opinia mea este ca ar trebui organizate nişte proteste paşnice, fără a încălca regulile de funcţionare a acestei corăbii. În acest fel veţi sensibiliza căpitanul şi el va fi nevoit să aplece urechea la problemele voastre care, repet, sunt destul de serioase.”
Terminându-şi discursul, al treilea adjunct al capitanului a revenit la balconul căpitanului. În timp ce el se întorcea înapoi, pasagerii şi marinarii stigau în urma lui: “Reformatorule! Moderatule! Spionul capitanului!” Dar totuşi au facut aşa cum acesta i-a sfătuit. Ei s-au adunat şi au început sa înjure ofiţerii, cerându-şi drepturile. “Cer majorarea salariului şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă! - strigă marinarul experimentat. “Numărul egale de pături pentru femei!”, strigă pasagera. “Vreau să primesc ordine doar în spaniolă!” strigă mexicanul. “Cer dreptul de a deschide un cazinou!” strigă indianul. “Nu mai vreau să fiu numit p…r!” strigă boţmanul. “Încetaţi să bateţi câinele!”, strigă amatorul de animale. “Revoluţie!”, strigă profesorul.
Căpitanul şi adjuncţii săi s-au adunat la sfat, clipeau din ochi şi făceau un schimb de zâmbeteî inţelegătoare. Capitanul a ieşit la balcon şi a declarat că cedează în faţa “poporului”, anunţând că marinarul experimentat va primi un salariu mai mare, salariul mexicanului va fi de 2/3 din salariul englezilor, iar comenzile îi vor fi date doar în spaniola; doamnele vor primi încă un rând de plapume; indianului i se va permite organizarea jocurilor de noroc odată pe săptămână, în zilele de sâmbătă; boţmanul nu va mai fi numit p…r doar în cazul în care nu se va “manifesta” în văzul tuturor, iar câinele va fi bătut doar în cazul în care va fura din nou salamul din magazie”
Cedările capitanului faţă de pasageri au fost serbate cu fast de întreaga lume, însă spre dimineaţa lumea din nou a început să se simtă incomod.
“Majorarea salariului a fost nesemnificativă, eu în continuare risc să rămân fără degete”, a spus marinarul experimentat. “Eu în continuare primesc mai puţin bani decât englezii”, a spus marinarul Mexican. “Nouă, femeilor nu ne ajung plapume pentru a ne încălzi”, s-a plâns pasagera. Şi restul pasagerilor şi-au exprimat la rândul lor nemulţumiri, iar profesorul a incitat din nou pe toţi la revoltă.
După ce fiecare şi-a finisat discursurile, a luat cuvant şi tânărul ucenic. De aceasta data el a vorbit mai tare, pentru a fi auzit de toată lumea.
“Indiscutabil, e groaznic ceea ce se întâmplă. Dar priviţi: gheţarii devin tot mai mari şi vântul e tot mai puternic! Trebuie cu orice preţ să întoarcem corabia spre sud, în caz contrar ne vom duce la fund cu corabie cu tot!”
“Da, nu e bine ca mergem spre nord. Dar de ce ar trebui să mă ascund când vreau să mă joc cu “tovarăşii”? De ce trebuie să fiu numit “p…r”? Cu ce sunt mai rău ca alţii?”
“E groaznic ca plutim spre nord, a spus pasagera, dar de ce nu înţelegeţi. Noi, femeile, avem nevoie de mai multe pături pentru a ne încălzi! Vrem numărul egal de plapume pentru femei şi bărbaţi!”
“E adevărat, a spus profesorul, plutirea spre nord este destul de neplăcută. Dar schimbarea direcţiei nu este realistă. Timpul nu poate fi întors înapoi. Suntem oameni maturi şi trebuie să găsim soluţii raţionale la problemele existente.”
“Ascultaţi, a spus tânărul ucenic. - Dacă vom permite capitanului şi oamenilor săi să conducă corabia ne vom îneca cu toţii. Doar în cazul în care vom reuşi să salvăm corabia veţi putea în continuare să vă preocupaţi de problemele voastre. Dacă vom elabora un plan şi vom da dovadă de bărbăţie, ne vom salva. Pentru aceasta nu e nevoie decât de 6-8 oameni. Am putea să aruncăm oamenii căpitanului în mare şi să preluăm conducerea corabiei.
Profesorul a ridicat nasul în sus şi a spus: “Nu cred în violenţa. Violenţa e amorală”
“Nu e etic să foloseşti violenţa”, a spus boţman.
“Îmi este frică de violenţă”, a spus pasageră.
Căpitanul şi adjuncţii săi tot acest timp ascultau discuţiile pasagerilor. La un semnal al treilea adjunct a coborât din nou spre cei revoltaţi şi a început să discute despre problemele sociale de pe corabie.
“Am progresat destul de mult, a spus acesta, dar e nevoie de mai multă muncă. Recunosc, condiţiile marinarului experimentat sunt în continuare grele, mexicanul în continuare primeşte un salariu mizerabil, iar femeile sunt discriminate în continuare, indianul nu poate supravieţui doar cu jocurile de noroc odată pe săptamână, este nedrept ca boţmanul să nu-şi potă manifesta orientarea sexuală, iar câinele este bătut în continuare.
Consider căpitanul are nevoie de o noua zdruncinare. Ar fi bine să organizaţi un nou protest, dar fără nici un fel de violenţă, desigur”
În timp ce al treilea adjunct se întorcea la şeful său, marinarii îl înjurau ca la uşa cortului, dar totuşi i-au urmat sfaturile şi au organizat un nou protest. Ei strigau, ameninţau cu pumnul şi chiar au aruncat cu un ou clocit în capitan, dar acesta a reuşit să evite “proiectilul”.
Ascultând plângerilor lor, capitanul şi adjuncţii s-au adunat la sfat, din nou clipind din ochi, zâmbind înţelegător unul altuia. Capitanul a ieşit la balcon şi a anunţat că marinarului experimentat i se va oferi o pereche de mănuşi, marinarul mexican va primi 2/4 din salariul englezilor, femeile vor mai primi un rând de plapume, indianul va putea organiza de doua ori pe săptămână jocuri de noroc, boţmanul va putea face orice cu tovaraşii săi în adâncul nopţii, şi nimeni nu va avea dreptul să bată dulăul corabiei fără acordul special al căpitanului.
Pasagerii au fost în stare de extaz în urma victoriei “de-a dreptul revoluţionare”, dar spre dimineata s-au simţit din nou insatisfăcuţi cu toţii şi au început din nou să se plângă.
De aceasta dată, tănărul ucenic s-a mâniat de-a binelea.
“Proştilor!”, a strigat el - oare nu vedeţi ce face capitanul şi adjuncţii săi? Ei fac orice pentru a vă preocupa de diverse probleme mărunte legate de numărul plapumelor, maltratarea câinelui etc. pentru ca voi să nu atrageţi atenţie la ceea ce se întâmplă cu corabia: ea se mişcă în continuare spre nord şi în curând ne vom duce cu toţii la fund. Dacă aţi fi fost mai decişi şi aţi înceta să mai plângeţi, am putea ataca oamenii căpitanului şi să întoarcem corabia.”
Pasagerii şi marinarii s-au mâniat şi ei.
“Probleme mărunte?!!!, a strigat mexicanul, consideraţi normal faptul că primesc 2/4 din salariul englezilor? Este acest lucru unul “mărunt”?”
“Cum puteţi spune că problema mea este minoră? - a strigat botman. - Ştiţi cât e de jignitor când eşti numit “poponar”?!
“Violenţa faţă de animale nu este deloc o “problema maruntă”, a strigat amatorul animalelor. - E o cruzime şi lipsă de omenie!”
“Bine, aşa să fie, a răspuns tânărul ucenic, toate acestea nu sunt probleme minore. Dar în comparaţie cu problema majora, faptul că corabia noastră continuă să se mişte spre nord, problemele voastre sunt nesemnificative, dacă nu vom întoarce corabia ne vom pomeni cu toţii la fundul oceanului.
“Fascistule!”, a strigat profesorul.
“Contrarevolutionarule!”, a strigat pasagera, şi toţi membrii echipajului au început să învinuiască tânărul de fascism şi contrarevoluţionalism. Luându-l şia la bătaie pentru “intoleranta” manifestată, l-au izolat şi au continuat să dezbată problemele sale.
Corabia a continuat să plutească spre nord, până ce nu s-au lovit de doi gheţari gigantici şi s-a dus la fund. Nici o persoană nu a supravieţuit.