Fiecare cu baricada lui

Am fost surprins să constat cât de unilateral vede lucrurile majoritatea cetăţenilor care în primăvară urmează să se prezinte la urna de vot. Şi mă refer nu doar cei mai puţin cultivaţi dintre ei, ci şi la multe persoane instruite. Nu o dată am remarcat priviri surprinse, dacă nu chiar înjurături, când încercam să explic de ce nu voi vota, de exemplu, cu nişte tinerei pe care toată lumea progresistă şi evoluată îi adoră şi care sunt consideraţi de neînlocuit, unicii care vor scoate ţara din marasm.

Sunt impresionante şi înduioşătoare preocupările pentru lucrurile sfinte, pentru soarta patriei şi altele. Dar parcă, totuşi, uneori mi-aş dori şi câte ceva personal de la politicieni, chiar cu riscul de a scandaliza şi a fi învinuit de mercantilism şi de meschinărie.

Deci, stând şi cugetând, am ajuns la concluzia că nu există o singură baricadă, pe părţile opuse ale căreia s-ar situa doar două clase antagonice de oameni. În fiuncţie de statutul social, de avere, de interese specifice, de codul genetic etc., fiecare îşi construieşte imaginar o baricadă, postând pe partea ei opusă categoria ostilă, care se împotriveşte cel mai mult intereselor sale.

Personal, când vine vorba de scrutinul electoral, în prima etapă, îi postez de cealaltă parte a baricadei pe heterosexuali, mai ales pe cei religioşi. Ulterior, documentându-mă, fac o delimitare întrei ei şi îi includ în categorii distincte: homofobi, indiferenţi şi simpatizanţi. Pe ultimii îi văd alături de mine, pe baricada mea imaginară, ca aliaţi.

Deci, sper că cei care obişnuiau să mă înjure pe motiv că nu le împărtăşesc opţiunile politice şi îmi exprim preferinţa pentru oameni politici consideraţi depăşiţi, demodaţi, care reprezintă trecutul, vor înţelege într-un final că taberele noastre nu au nimic în comun. Părţile antagonice de pe numeroasele baricade sunt diferite şi urmăresc interese, care momentan nu se intersectează.

În ceea ce mă priveşte, voi vota cu politicieni nespectaculoşi, dar pragmatici, care pun individul mai presus de entităţile în numele cărora a fost sacrificat întotdeauna. Pentru că ei îşi asumă curajul să reprezinte minorităţi în care toţi dau cu piciorul. Şi acesta este adevăratul eroism, nu fluturarea cu Biblii, cadelniţe şi steaguri, care nu au puterea să compromită. Dimpotrivă, aduc glorie uşoară, popularitate fără efort. Iar dacă interesele mele de individ umil şi neînsemnat vor coincide cu ale lor, de politicieni mercantili, nu-mi rămâne decât să mă bucur…