Aceeași scenă, alt unghi

Dacă v-ați plictisit să citiți toată ziua înjurături la adresa lui Nicușor Dan vă propun să privim împreună aceeași scenă, doar că altfel.

Am mai scris aici și încă mai cred că anul trecut am pornit un nou ciclu cu două atuuri importante, președintele și primul ministru. Ambii bine intenționați, ambii bine educați, având o interpretare corectă a situației și provocărilor pe care le înfruntă România. Outlier-i față de media standard a politicianului român. Din păcate, ambii mai degrabă tehnocrați decât politicieni redutabili, deși au câștigat mai toate bătăliile politice pe care le-au dat. Dar în materie de comunicare, amândoi vulnerabili. De fapt, vulnerabili pentru mediul politic din România, care este un melanj crizat de forme fără fond și educație puțină, în care lipsa de caracter și de onoare sunt mai degrabă avantaje.

De partea cealaltă, eternul PSD, a cărui încercare de a se ridica un pic deasupra imaginii mizerabile a epocii Dragnea a eșuat în echipa mizerabilă de astăzi, cu Grindeanu, Olguța și Zamfir gata să ia orice formă și să spună orice blestemăție i-ar ține mai departe la butoane. Fără să-și asume, evident, responsabilitatea pentru consecințe. Apoi, îi avem pe cei de la AUR, ȘOȘ și POT, o strânsură de oportuniști fără scrupule, majoritatea mult sub media intelectuală a pesedistului standard (între noi fie vorba, nu foarte ridicată). În plus, toți sunt loviți cu leuca în cap de propaganda globalistă de extremă dreapta, magaistă, putinistă și, mai nou, georgistă.

Bolojan a încercat să facă ce trebuie, poate prea tare. Poate că ar fi meritat să încerce un pic mai multă negociere, să aibă mai multă răbdare, să realizeze că o coaliție atât de diversă are nevoie de timp și de tact. Nu încerc să-i aduc un reproș, e foarte posibil ca orice efort să fi fost sortit eșecului cu Grindeanu și Olguța de partea cealaltă a mesei. Dar atunci ar fi trebuit să comunice mai bine cu opinia publică, să încerce să contracareze propaganda PSD și să le facă ieșirea din guvern mult mai scumpă din punct de vedere politic. Nu a făcut-o. Nu a fost suficient de puternic să reziste și nici suficient de abil politic să realizeze că pierde. Că a pierdut, de fapt.

Nicușor Dan a încercat să fie președintele imparțial și a reușit doar să unească țara în cuget și-n simțiri. Împotriva lui. Deja la a doua nominalizare de prim-ministru care nu este de la PSD, bula progresistă a ăstora ca mine a ajuns la concluzia că Nicușor Dan e vândut PSD-ului și lui Grindeanu. În ziua de azi anti-pesedismul se manifestă prin dorința fierbinte de a-l vedea prim-ministru pe Grindeanu, ca să-și rupă ăla dinții și să ne distrăm și mai tare la celebrele lui rânjete. Un fel de ″Apocalypse now‶ politic, dincolo de care nu există decât speranța unei renașteri în care PSD-ul și AUR vor fi dispărut ca prin minune, împreună cu tâmpeniile din capetele înfierbântate ale alegătorilor lor tradiționali. Am ratat eu o propunere mai bună?

Mă scuzați, dar funcția prezidențială nu există pentru a-l salva pe Bolojan sau pentru a-l face de rahat pe Grindeanu. Datoria președintelui este să avem guvern, eventual unul care să nu ne facă paria Europei și care să nu ne distrugă economia și bruma asta de bunăstare, câtă e. Încearcă Nicușor Dan să ajute PSD-ul sau, din contră, nu are încredere în ce ar face Grindeanu odată ajuns prim-ministru? Dacă vreunul dintre partidele politice ar fi dorit să facă guvernul, ar fi cerut-o public. Dar îmi pare evident că nimeni nu vrea.

Nominalizarea lui Tomac s-a vrut o ieșire din blocajul politic și o soluție care să țină PSD-ul departe de AUR. Un guvern independent/tehnocrat la modul rezonabil, cu nume și CV-uri rezonabile, care să negocieze cu marile partide temele care pot fi atinse astăzi. PSD-ul a fost prudent și a zis vorbim, vedem. Cu asta, a făcut și un pas la offside. PNL și USR au zis nu, baricadându-se în jurul ideii că dacă nu e Bolojan trebuie să fie Grindeanu. Și așa a venit această nouă propunere, domnul Veștea, prim-vicepreședinte PNL.

Nu-mi plac cei care i se opun lui Bolojan în PNL, deși poate că nu toți sunt pro-pesediști. Dar, încă o dată, intransigența lui Bolojan va trebui să treacă testul puterii. Dacă va pierde lupta internă, valorile pe care le susține vor însemna mai puțin.

Nu știu dacă Nicușor Dan e șahistul genial care vede clar următoarele cinci mișcări de pe tablă. Dar, pe de altă parte, nici ″dați-i mandatul lui Grindeanu‶ nu e vreo mare strategie. Cei care se întrec în miștouri la adresa președintelui ar trebui să se gândească, măcar o clipă, la cum va arăta România cu PSD și AUR la butoane, cu Nicușor Dan probabil suspendat și nimic în calea lui Georgescu. Sincer, nu cred că ne-am reveni prea curând din asta.


Sursa
2026-06-14 21:35:18



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
13:22:13Cu hijab-ul la defilare —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
18:56:52Păcălit de avocați și de magistrați (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
04:42:42METAMORFOZE ȘI (NE)LINIȘTI —» Leo Butnaru
19:07:21Primarul de Burlacu e din nou agresiv —» Curaj.TV | Media alternativă
17:01:45„Fii AgriCOOLtor!”: De la pasiunea pentru gătit la o carieră de viitor în gastronomie 💫 —» Sandu GRECU
05:36:29BACOVIA LICEAN... —» Leo Butnaru
14:27:38Moldoveanul care l-a bătut pe Figo. Secu-unicul: 29 de meciuri căpitan al URSS la fotbal. L-a vrut Bayern Munchen 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
12:47:29SCRIITORI - VICTIME ALE GULAGULUI —» Leo Butnaru
04:44:42DESPRE ȘAH ȘI NU NUMAI —» Leo Butnaru
18:49:09Handbalul a unit Moldova, România și Ucraina la Sîngerei: gazdele au câștigat Memorialul „Simion Prașcă” 🤾‍♂️ —» Sandu GRECU
08:54:32O întâlnire cu Teodor Buzu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'