APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag

Toată lumea repetă povestea asta cu Putin care nu are de ales, e obligat să le livreze rușilor o victorie în Ucraina. Imposibil să iasă învins. Ce să-i faci, n-ai ce să-i faci, trebuie să ne înclinăm în fața sorții implacabile. Ba chiar ar fi bine să-i dăm chiar și ce nu a apucat să cucerească în trei ani de război. Serios? Adică Putin îi minte pe ruși de 20 de ani și-i face vânt de la balcon oricui are curaj să comenteze ceva și tocmai acum, cu ocazia asta, Putin are nevoie de singurul adevăr din toată dictatura lui de rahat. De ce nu e posibil ca Putin să-i mai mintă încă o dată pe ruși cu n-are importanță ce poveste de doi lei care să semene a mare victorie? Aveți impresia că nu o vor înghiți încă o dată, diluată în votca zilnică?

Problema nu e că Putin nu are opțiunea asta, bineînțeles că o are, dar de ce ar folosi-o dacă are de negociat cu niște boi care sunt ori proști făcuți grămadă ori de-a dreptul trădători ai lumii libere, dracu știe pentru ce motive? Putin a pierdut războiul ăsta după prima săptămână de ostilități, orice rus știe asta și la fel de bine știe că dezastrul crește cu fiecare zi în care Putin refuză să-și recunoască înfrângerea și nimeni nu-l forțează să o facă.

Cealaltă poveste care face carieră și care este o tâmpenie sinistră este despre Europa cea complet lipsită de apărare odată ce americanii se vor retrage sau doar vor refuza să o mai apere. Să o apere de cine? Mai e vreun alt potențial agresor în afara rușilor? Realitatea este că dacă polonezii ar decide să intre în război alături de Ucraina – ceea ce mulți dintre ei chiar visează să facă – probabil că rușii ar fi respinși înapoi peste graniță în câteva săptămâni. La fel s-ar întâmpla dacă turcii ar decide același lucru. Încă o dată, vorbim de armata rusă care bate pasul pe loc de trei ani în fața ucrainienilor. Ce s-ar întâmpla dacă francezii, britanicii sau nemții, cu armatele și armele lor, oricât de puțin reînarmate ar fi ele astăzi, ar decide să intervină? Imaginea asta a motanului Tom care tremură în vârful scaunului de frica șoricelului Yuri mi se pare una dintre cele mai tâmpite narațiuni care face carieră în imaginarul public european. E ușor să confunzi responsabilitatea cu slăbiciunea și lipsa de agresivitate cu frica. Gura mare cu forța. De oricare partea a baricadei te-ai afla, greșeala asta va costa scump.

Știe cineva ceva de modelul ăsta nou, Tesla Fachelon, de tot apare pe diverse site-uri?

Ca să vă faceți o idee despre idioțenia politicilor tarifare americane sub Trump e suficient să ne uităm un pic la niște numere. China produce 1000 de milioane tone de oțel anual, asta însemnând 53% din toată producția mondială. SUA produce 79 de milioane de tone, majoritatea din fier reciclat, 4% din producția mondială. Să începi un război comercial cu China pe oțel e ca și când m-aș duce eu la Mike Tyson și i-aș trage un pumn în gură. Ce credeți că s-ar întâmpla, presupunând c-aș apuca să-l ating?

Dar, trecând peste asta, să mergem un pic mai departe. Nimeni nu-și cumpără pentru acasă un rulou de cinci tone de tablă sau 10 tone de țeavă din import. Cine le cumpără, le ia ca să producă altceva din ele, de exemplu o mașină Tesla sau un avion F-35 sau niște gloanțe pentru țările NATO care-și măresc cheltuielile militare. Poate ar avea sens să taxezi produse finite din import, care ar putea fi produse în SUA, dar să taxezi materii prime esențiale pentru industria americană pe care zici că vrei să o protejezi, iată încă o dovadă de mare inteligență politică și economică marca Trump. Oțelăriile chinezești nu numai că vor rezista, vor crește pe seama concurenței – și probabil că au de unde să mai jongleze cu prețurile. Cine nu va rezista va fi industria metalurgică europeană, de exemplu, supusă acelorași taxe și deja cu un picior în groapă datorită prețurilor la energie, concurenței chinezești sau dezindustrializării economiilor europene. Cine se va duce de asemenea la vale va fi industria americană dependentă de oțelul din import.

Ca să avem o imagine comparativă, doar în anul 1944, la sfârșitul războiului, SUA producea aproape 100 de mii de avioane militare, iar Germania aproape 40 de mii. În zilele noastre, România plătește 6 miliarde de dolari, aproape 2% din PIB, pentru 32 de avioane F-35 care vor fi livrate abia peste cinci ani. Sper să ne rămână bani și de benzină. Când se va mai mira cineva de ce numai în UE cheltuim anual 2% din PIB pe înarmare dar nu găsim, colectiv, suficiente gloanțe și obuze câte ar consuma Ucraina ca să se apere de ruși – ei bine de-aia! Fără oțel și industrie nu există tancuri, bombe și gloanțe, ceea ce ar putea să-i facă deopotrivă fericiți pe pacifiștii europeni ai extremei drepte pro-putiniste și pe planificatorii chinezi care știu că nimeni nu se poate apăra cu pietre, furci și topoare. Deci, ca să închei de unde am început, nu mi-e clar dacă Trump e doar un idiot incompetent sau de-a dreptul un asset al știm noi cui…

Dacă neo-legionarii noștri amatori de astăzi ar fi trăit pe vremea adevăratei rebeliuni legionare, cea din 1941, probabil că ar fi avut o soartă tristă. Ortacii lor din alte vremuri i-ar fi pus la zid și i-ar fi împușcat drept trădători, evident datorită ciudatei lor fascinații contra naturii pentru Rusia lui Putin. Rigurozitatea ideologică a extremei drepte de astăzi e o mare plăcintă cu carne, cu brânză și de post, posibil din cauza educației deficitare. Probabil că unii chiar sunt trădători.

Dar statul român reacționează (într-un final). Doi candidați care nu aveau ce căuta în cursa pentru președinția României sunt excluși de niște judecători care deasemenea nu aveau ce căuta la Curtea Constituțională. Deciziile sunt, în principiu, în spiritul constituțional al Curții, doar că, în mod tradițional pe la noi, litera legii nu prea ajută. Cum și dovezile strânse de nenumăratele noastre servicii de securiști sunt surprinzător de subțiri – în ciuda a ceea ce se vede cu ochiul liber – este nevoie ca judecătorii politruci să salveze democrația și să-și justifice pensiile speciale. Compensează prin obediență politică lipsa de claritate a textului constituțional. Ce să-i faci, e plin parlamentul de de-alde Becali, deci și legile ies cum ies.

Alegerile se reiau, matroașka cu gura mare se sacrifică și îi face loc matroșkului suveranist mai bine plasat. Fără noroc. Pesediștii din BEC își calcă pe inimă și iau singura decizie beton din istoria instituției, bazată pe decizia CCR care ar fi putut să fie la rândul ei beton dacă judecătorii nu erau niște politruci incompetenți și îmbuibați iar cei ce-au scris textul Constituției n-ar fi abandonat lucrarea cam pe la jumătate.

Cine a văzut vreodată un set de-ăla de matroașce știe că nu sunt niciodată doar două. Când una devine istorie e scoasă din burtă următoarea, mai mică, care e apoi umflată cu pompa tiktok-ului ca să aibă proștii la ce se închina și CCR-ul ce da jos. Așa că nu știm ce urmează, poate matroșkul care seamănă cu uncle Fester, poate coana nevasta dansatoarea, poate amândoi pe rând, și tot așa și tot așa până la ultimul din burta jucăriei rusești, probabil nu mai mare decât un puric. În fine, să sperăm că nu o să vedem un puric umflat cu pompa, spectacolul e deja suficient de scârbos.

OK, OK! Îmi cer scuze pentru postul de dinainte. A fost o glumă! Știu că nu e bine să faci glume pe seama electoratului unui anume curent politic, mai ales că te-ai putea alege cu capul spart. Recunosc că nu a fost frumos să sugerez, nici măcar în glumă, că suporterii domnului Georgescu ar putea fi niște michimauși cu capul mare de la prostiile idolului lor combinate cu propaganda trolilor ruși. Nu c-ar fi o scuză, dar vă spun și de la ce mi se trage. Am văzut ieri, La Digi, secvențe de la îmbulzeala din centrul Bucureștiului, cauzată de depunerea (inutilă?) a candidaturii. Din cauza grămezii, domnul Georgescu nu a mai putut să salute mulțimea cum îi place dânsului. A încercat, dar după ce și-a lovit vreo doi badigarzi cu cârja între picioare a renunțat.

Mulțimea de admiratori mi-a adus aminte de un banc de pe vremea lui nea Nicu (știm toți cine a fost nea Nicu ăsta, nu-i așa?). Cică un activist de la județeana de partid trece val-vârtej printr-un sat complet pustiu, oprește în fața primăriei, coboară în viteză din Dacia neagră cu numere mici și intră în sediu. Tot pustiu și acolo, dar găsește în final o femeie de serviciu. Unde sunt toți oamenii din satul ăsta? La căminul cultural, maică, la ora de engleză. Și cine lucrează pământurile CAP-ului? I don t know, maybe the students.

Well, conform sondajelor, aș putea paria că la vremea mitingului georgist câmpurile au fost din nou goale, cu fermierii noștri care în mulțimea din centrul vechi, care în fața televizoarelor de-acasă, pe Realitatea, de data asta mobilizați nu de spiritul anglo-saxon ci îmbibați de patriotism și energie zalmoxiană. Și cred că nu numai ei! După fețele dârze (ce superbă sonoritate dacă!) ale oamenilor din jurul lui Georgescu, probabil că în tot orașul nu s-a găsit picior (sau roată) de taximetrist.

PS. Ups! I did it again! Простите, товарищи!

Nimic nu va putea opri marșul georgeștilor spre putere.

Ca să zic de la început, ceea ce cred că a încercat Trump vinerea trecută în conferința de presă de la Casa Albă a fost să scape de constrângerile diplomatice ale vizitelor lui Macron și Starmer pentru a-și continua planul. A avut nevoie să pună la cale acel show dezgustător ca să poată să dea vina pe Zelensky pentru ceea ce intenționa să facă de la bun început, adică să taie ajutorul militar pentru a forța Ucraina să semneze o capitulare practic necondiționată: cedare de teritorii Rusiei, contract pentru minerale cu SUA, zero garanții de securitate pentru viitor. The art of the deal de inspirație Ribbentrop-Molotov.

Dacă Trump se pricepe la ceva, se pricepe la televiziune. Nu are strategii geo-politice, planuri sau tactici sofisticate. E un comunicator rudimentar dar foarte eficient, controlează audiența și o manipulează, simte bine cum se mișcă publicul și e gata să-și schimbe oricând poziția. Și să mintă. Ceea ce contează în lumea lui Trump este raportul de audiență. De-asta a spus, la sfârșitul conferinței de presă cu Zelensky, că au făcut great television. Doar că, după părerea mea, Trump a fost bătut la el acasă la propriul său joc. Și a simțit asta. Apogeul confruntării? Momentul în care a spus că Ucraina ar cădea în două săptămâni fără ajutorul american și Zelensky i-a adus aminte că Putin i-a dat doar trei zile. Trump a simțit replica aia în plex și cred că atunci a realizat că Zelensky – obosit, dezamăgit și jignit, obligat să se apere în engleză, încorsetat de responsabilitatea de a pune interesele țării împotriva orgoliului propriu – a reușit totuși să câștige războiul audienței. Trump ar fi trebuit să nu-și desconsidere adversarul, altfel unul redutabil dacă e să ne amintim ce campanie excepțională de public relations au reușit ucrainienii lui Zelensky în acești trei ani de război.

Cum vedem dacă ce spun eu aici are sens? Trump este bully-ul suprem – foarte agresiv când crede că are de-a face cu un adversar mai slab ca el dar fățarnic și laș când se confruntă cu un adversar puternic. E duminică seară și reuniunea liderilor europeni de la Londra s-a terminat doar acum câteva ore. Dacă mâine Trump va fi Trump, va intra în ofensivă anunțând suspendarea ajutorului militar acordat Ucrainei, eventual instituirea taxelor vamale împotriva UE și Canadei, vom ști că se crede încă în avantaj. Că are o mână bună, ca să vorbesc pe limba lui de cartofor de duzină. E strategia lui preferată, move fast and break things. Dar dacă la Casa Albă va fi liniște sau se va vântura doar bullshit-ul obișnuit al propagandei MAGA, atunci vom ști că Trump a clipit și că se teme. Cred că a venit vremea ca dansul diplomatic al pinguinului în jurul lui Trump să se oprească. Un pumn în nas cred că e suficient ca acest bully portocaliu să înțeleagă brusc că partenerii europeni sunt mai puternici decât credea el. Și să-i respecte.

Pacea nu va veni ușor. Categoric nu câtă vreme Putin crede că-l are pe Trump în buzunarul de la piept. Ca războiul să se termine de-adevăratelea nu Ucraina trebuie să capituleze. E nevoie ca Putin să accepte că a pierdut (știe deja), că trebuie să facă mari concesii ca să iasă din rahatul în care s-a băgat și că nimic mai bun de-atât nu va veni în viitor. Că timpul nu curge în favoarea lui.

Mai există ceva, printre pământurile alea din ce în ce mai rare ale Ucrainei, de care America ar avea urgentă nevoie. Se cheamă onoare.

Acum doi ani, la frumoasa vârstă de 93 de ani, George Soros a predat controlul afacerilor familiei fiului său, probabil din dorința de a se ocupa mai bine de jumătatea de glob pe care o pune în primejdie de unul singur: Rusia, India, Turcia, SUA, jumătate din America latină, aproape toate dictaturile africane, nu mai zic de propria lui țară de baștină, Ungaria, și de toți suveraniștii de peste tot – și sunt mulți! Sincer, nu știu cum reușește, la 95 de ani, să distrugă toate comunitățile astea ca-n prima tinerețe și, în timpul liber, să comploteze împotriva pesediștilor și chiar a fraților Tate, niște pulifrici după standardele oricărui miliardar malefic cu pretenții planetare. Poate nu-l mai vedeți, dar e încă acolo, la butoane, și e nevoie de efortul concentrat al tuturor dictatorilor lumii pentru a-l ține în frâu. Fără ei, bătrânul căpcăun ne-ar înghiți pe toți cu fulgi cu tot.

Mi-e milă de Musk. E de 20 de ori mai bogat ca Soros. Manevrează singur cea mai mare rețea de sateliți de comunicație de pe planetă, algoritmii părtinitori ai unei mari rețele sociale, o mare companie de AI, are fabrici de mașini pe trei continente și în curând o să înfigă cipuri în scăfârlia unor oameni. Mai nou are acces la bazele de date ale agențiilor guvernamentale americane, unde taie și spânzură după bunul plac.

E peste tot! Face piruete cu drujba iar momentul pare să-i producă o exaltare vecină cu paranoia. Se bagă-n seamă ca nimeni altul! Postează sute de mesaje pe zi, în timp ce conduce nenumărate afaceri, produce copii pe bandă rulantă și construiește un harem și un guvern american mai subțirel. Și în timpul ăsta, noi îi dăm înainte cu boșorogul de Soros, pe care nu l-a văzut nimeni vreodată pe-o scenă, nu mai zic de drujbă!

Este, serios, de-a dreptul nedrept! Ce-ar mai trebui să facă omul ăsta ca să-l băgăm și pe el în seamă ca pe un mare super-villain interplanetar? Să-i fure lui Trump gentuța cu butoanele nucleare? Să umble cu casca lui Darth Vader pe față?

O să încep cu un banc vechi despre proverbiala exigență a examenului de admitere la școala de poliție (sau miliție, că nu știu cât de vechi e bancul). Probabil că-l știți. La proba practică, candidaților li s-a cerut să introducă piese prismatice în găuri de forme geometrice similare: pătrat în pătrat, triunghi în triunghi și tot așa. Rezultatul testului a relevat că 30% dintre potențialii noștri polițiști sunt inteligenți și 70% sunt puternici.

Mi-am adus aminte de bancul ăsta ieri, când am aflat că mai nou foarte mulți americani (și pun pariu că și mulți puternici de-ai noștri) au dificultăți în a răspunde la întrebarea simplă: ”Cine este responsabil pentru invazia rusească în Ucraina?” Oricine-ar fi tentat să răspundă ”Zelensky” poate să mai citească o dată întrebarea, de data asta pe silabe.