Cetatenia, simtirea, birocratia si altele

Una din cele mai discutate teme de pe “Curaj” este redobandirea cetateniei romane. Nu m-am implicat prea mult in discutii, receptand-o oarecum ca pe o problema straina, discutiile de pe site intarindu-mi “prejudecatile”. In general, romanii de peste Prut ne reproseaza ca urmarim sa obtinem cetatenia romana pentru oportunitatile pe care ni le ofera aceasta. Deci, suntem niste profitori meschini in goana dupa castiguri materiale, si nu adevarati romani, care simt romaneste. Altfel, cum se explica faptul ca nu am avut nevoie de cetatenie pana la aderarea Romaniei la UE, iar acum ne-am trezit cu totii romani peste noapte.

Este adevarat ca ma cam depaseste problema simtitului. Habar n-am ce-o fi insemnand sa simti romaneste, ruseste sau moldoveneste. Am avut posibilitatea sa obtin mai usor cetatenia romana cat am fost la studii in Romania, dar si atunci eram panicat de ideea ca voi fi nevoit
sa suport aroganta birocratilor, tot felul de umilinte, perfectarea la nesfarsit a actelor, cozi interminabile. De aceea, am amanat-o pentru timpuri mai bune, care, credeam atunci, nu se vor lasa prea mult asteptate. Insa n-a fost sa fie asa. O data cu venirea comunistilor la guvernare si aderarea Romaniei la UE, obtinerea cetateniei romane a devenit aproape imposibila. De aceea, am clasat problema. Chiar si discutiile la tema ma plictisesc, atunci cand nu ma irita.

Totusi, tin sa remarc ca peste un deceniu-doi, problema s-ar putea sa nu se mai puna in termenii actuali. Daca starea de lucruri va persista, intr-un final, eforturile ideologilor comunisti se vor fructifica, aparitia unei noi etnii fiind doar o chestiune de timp…