Fermă de lipitori

Lipitori – numai gândul la aceste creaturi micuţe care se hrănesc cu sânge produce frisoane pe spinare. Imaginea lor, într-adevăr, nu este una tocmai plăcută: ele se prind de victime cu ajutorul unei trompe de forma unui tub sau prin intermediul a trei guri care seamănă cu nişte cuţite. Saliva lor conţine un anestezic care previne apariţia durerii atunci când lipitorile se fixează de piele, aşa că de multe ori rămân nedetectate în timp ce se hrănesc fericite cu sânge.

Cu puţin timp în urmă însă, lipitorile au început să câştige respectul comunităţii medicale, deoarece ajută la menţinerea circulaţiei sângelui în vasele mici, în cazul operaţiilor plastice. Cele mai frecvente exemple de acest gen sunt reconstrucţia urechilor, a degetelor, a nasului, a buzelor sau mărirea sânilor. Aceste aplicaţii medicale din ultimii ani au crescut considerabil statutul modest al acestor animale, iar înfiinţarea unei ferme de lipitori se dovedeşte a fi o afacere foarte profitabilă, cu o creştere anuală de aproximativ 30%.

Scurt istoric al utilizării  lipitorilor în scop medical

Utilizarea lipitorilor a început acum mai bine de 2 500 de ani, când anumiţi vraci considerau că luarea de sânge eliberează trupul de duhurile rele şi de substanţele toxice care duceau la apariţia bolilor. Pentru această operaţie erau folosite obiecte ascuţite ca, de exemplu, dinţi de animale, spini, beţe sau oase, dar rezultatele obţinute constau doar în pierderi serioase de sânge şi în infecţii care se dovedeau cel mai adesea fatale.

Folosirea lipitorilor pentru luarea de sânge s-a dovedit a fi o alternativă mai bună. Cele aparţinând grupului “Hirudo”, numite şi “lipitori medicinale”, erau utilizate în Orientul Îndepărtat cu sute de ani înainte ca negustorii să transmită această tehnică europenilor, acum 2 000 de ani. Ideea spiritelor rele din corp a dispărut probabil în jurul anului 400 î.Cr., dar tradiţia folosirii lipitorilor a continuat, devenind foarte populară în Europa secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. În această perioadă, aproape 100 de milioane de lipitori erau folosite anual în scop medicinal numai în Franţa. Numărul lor a scăzut considerabil până când Rusia şi Marea Britanie au creat legi care să le protejeze. Începând cu anul 1885, când s-a acceptat oficial că principala sursă de îmbolnăvire o constituie microorganismele, luarea de sânge a devenit foarte rară, dar utilizarea lipitorilor nu a dispărut în totalitate.

Lipitorile ajută foarte  mult circulaţia sângelui

Literatura medicală menţionează un caz foarte interesant, cel al unui bărbat de 46 de ani care şi-a pierdut urechea dreaptă într-un accident. Medicii i-au reataşat urechea, folosind microchirurgia, şi au reconectat o arteră pentru ca sângele să-şi reia circulaţia normală. Circulaţia s-a reluat într-adevăr, artera funcţiona corespunzător, totuşi, din cauza că venele subţiri din ureche nu au putut fi reconectate, sângele rămânea blocat acolo. Ca urmare, urechea a început să se umfle şi să se învineţească, riscând să fie pierdută. Singura soluţie rămânea utilizarea lipitorilor, pentru a permite venelor şi urechii să se refacă singure, într-un proces care durează de obicei cinci zile. După aplicarea lipitorilor pe zona afectată, îmbunătăţirea a fost vizibilă imediat. Substanţele din saliva acestora au dilatat vasele mici de sânge, ajutând procesul de recirculare a sângelui, cu rezultate remarcabile.

Cea mai mare contribuţie în medicină a lipitorilor este însă în terapia trombozelor şi a cheagurilor de sânge, care pot fi foarte periculoase atunci când se măresc şi blochează circulaţia sângelui. Un cheag de sânge care apare în interiorul unei artere ce duce sângele la inimă sau la creier poate cauza infarct sau congestie cerebrală. Hirudina prezentă în saliva lipitorilor inhibă trombina, factorul-cheie în coagulare. De asemenea, după părerea specialiştilor, saliva lor este posibil să conţină agenţi antibiotici şi anticancerigeni.

O afacere cu o dezvoltare anuală de 30%

Înfiinţarea unei ferme de lipitori este o afacere foarte profitabilă, după cum afirma Roy Sawyer, cercetător şi director al fermei Biofarm din SUA. În cei opt ani de când funcţionează, Biofarm şi-a mărit anual cifra de afaceri cu 30%, iar creşterea continuă.

Organizarea fermei nu este însă o treabă uşoară. Sunt necesare trei încăperi, fiecare având o temperatură diferită: camera cea mai încălzită este destinată speciilor tropicale de lipitori, cea cu temperatura medie favorizează înmulţirea lipitorilor, iar în cea mai rece se găsesc lipitorile în stare de somnolenţă, deoarece aşa sunt mai uşor de transportat. Partea superioară a căzilor şi rezervoarelor cu lipitori este acoperită cu o pânză transparentă securizată cu benzi Velcro, care creează o barieră foarte bună pentru ca lipitorile să nu iasă în afară.

Este posibil ca imaginea care vă apare în minte atunci când se vorbeşte despre o fermă să fie diferită faţă de cea prezentată anterior, dar ţineţi cont că nici lipitorile nu sunt nişte animale domestice obişnuite.

La Biofarm, există în jur de 80 000 de lipitori, care reprezintă doar 15 specii din totalul de 650 existente în lume. Singurele comercializate însă sunt cele din grupul “Hirudo medicinalis”. Celelalte sunt folosite doar pentru cercetări ca, de exemplu, lipitoarea amazoniană pe care Roy Sawyer a găsit-o în Guyana Franceză, în America de Sud. Aceasta este cea mai mare lipitoare din lume şi îşi alungeşte corpul cu 45 cm, în timpul hrănirii. Specialiştii afirmă că anticoagulantul conţinut de saliva acestei lipitori este mai puternic şi mai eficient decât toate cele existente în prezent.

Ei cresc deja lipitori…

1. Un întreprinzător din Tulea, România, Ionel Boşneaga, a intrat în afacerea cu lipitori în anul 2002: “Am aflat de la un prieten că există piaţă în Occident, apoi am făcut rost de o adresă de Internet şi am luat informaţii de la sursă. După ce am îndeplinit formalităţile legale, am recoltat din bălţi aproximativ 80 de kg de lipitori. Am livrat întreaga cantitate, la preţul de 200 euro/kg, unei firme intermediare din Germania, care asigura materialul biologic pentru clinicile de specialitate, unde sunt folosite cu mult succes în tratarea hipertensiunii arteriale, a cerebrosclerozei, arteriosclerozei, cardiosclerozei postinfarct şi în afecţiuni ale pielii”, a declarat Ionel Boşneaga.
Întreprinzătorul tulcean a înţeles că cea mai mare căutare o au lipitorile crescute în mediu steril, singurele care sunt utilizate în tratamente postoperatorii. “Proiectul unei crescătorii la standardele cerute nu este foarte complicat. Sunt necesare două bazine speciale, un circuit permanent de apă, iluminare adecvată şi aerisire, dar costurile sunt apreciate cam la 50 000 euro. Vom lua în calcul realizarea investiţiei după ce ne vom consolida o piaţă stabilă şi vom primi cereri pentru 400-500 kg de lipitori pe an.”

Potrivit specialiştilor Agenţiei Judeţene de Consultanţă Agricolă, în judeţul Tulcea au fost solicitate permise pentru exportul a aproximativ 200 kg de lipitori, iar cantitatea totală aprobată pentru capturare a fost de 465 kg. În ultimii ani, în zona oraşelor Măcin, Brăila şi Galaţi s-a autorizat capturarea din mediul natural a aproximativ 1 000 kg de lipitori, destinate tratamentului medical.

2. Nicolae Enache exportă lipitori. Afacerea a demarat-o în urmă cu câţiva ani, auzind de la un prieten stabilit în Germania cât de căutate sunt acolo lipitorile. Anual, Enache exportă câteva sute de kilograme. Despre cifre însă, vorbeşte cu mare greutate. Nu vrea să divulge sumele pe care le câştigă, dar recunoaşte că sunt “frumuşele”. “Gândiţi-vă că la o clinică în Germania un tratament naturist cu lipitori costă enorm (între 5 000 şi 10 000 de euro) şi folosesc o mână de lipitori, vă daţi seama cât se poate câştiga din asta”, spune dl. Enache. El recunoaşte că lovitura cea mare o va da când se va deschide pentru români piaţa din SUA. “Atunci se vor face bani grei, pentru că americanii importă masiv aşa ceva, iar noi suntem obligaţi acum să lucrăm prin intermediari. Un kilogram de lipitori se vinde la americani cu până la 2 000 de euro.”

Sursa: ideideafaceri.ro