Doar să nu renunț

941717_447504285335731_1868153633_nN-am pic de liniște. Niciodată.
Nici când toate luminile se sting peste oraș şi e vreme de dormit, de tihnă sau de tras linii.
Atunci sufletul meu zboară înainte.
Deşi n-are nici spre ce şi nici spre cine.
Ar trebui să-l las să se odihnească, dar eu îl chinui ca pe Hristos.
Găsesc motive. Găsesc oameni de care mă ataşez cu o afecţiune greu de dus.
Şi mă supun torturii voluntar, deşi ar fi mult mai simplu să renunţ.
Eu când e vreme de dormit, de tihnă sau de tras linii, răscolesc prin poze şi prin vieţi viitoare.
Încing cuţitul la flacără domoală şi-l învârtesc în rană.
Și-n loc să mă gândesc „la azi” și cel mult „la mâine”, eu mă gândesc la casa noastră cu geamuri mari, cu grădină verde și cu fotografiile tinereții noastre, frumos înrămate.
La băiețelul nostru care-mi pune o mie de întrebări pe minut și tot de-o mie de ori îmi zice:
„da, mama ?! Da, scumpul mamei, e „da” orice pentru tine”.
Mă gândesc la bărbatul meu încărunțit la tâmplă, dar care mi-i mult mai drag acum decât în anii lui glorie. Pentru că timpul l-a dezvelit rând pe rând de toate învelișurile, iar acum în fața mea a rămas doar esența. Iar ridurile, durerile de spate și iubirile chinuite de cândva pălesc acum în fața „cetății” noastre.
Observ de la o vreme o goană nebună.
Vreau să dorm „mai repede”, ca să mă trezesc „mai repede”, să lucrez „mai repede” și poate astfel să ajung „mai repede” acolo.
Sunt sfârșituri de zile când abia de mă târăsc.
Atunci mă opresc pentru o clipă și mă uit în zare.
Și-mi văd sufletul.
E acolo. În casa cu geamuri mari, cu poze înrămate și cu trandafiri roșii de august.
Stă cocoțat, nebunul, pe pervaz, ține picior peste picior și-mi zâmbește larg.
Iar eu trăiesc o stare asemeni celei din coșmaruri, când deși alergi cu ultimele forțe, distanța nu se reduce.
Și atunci, tot el, îmi face cu mâna.
Mă cheamă să vin „mai repede”.
Iar eu mă simt tot ca-n vis, când știi că năpasta e la un pas de tine, dar totodată îți dai seama prea bine, că nu e decât un vis.
Atunci zâmbesc.
Și-mi zic: „voi ajunge”. Doar să nu renunț.



Sursa
2013-11-07 23:33:05



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

21:31:14 —» Путепроводные Заметки
18:00:07 —» Путепроводные Заметки
14:08:31 —» Путепроводные Заметки
07:55:00STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
23:34:08 —» Путепроводные Заметки
21:44:43 —» Путепроводные Заметки
19:03:02Glossă de Mihai Eminescu —» Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!
14:51:13 —» Путепроводные Заметки
09:26:00PUNCT DE CONTACT —» Leo Butnaru
04:02:40 —» Путепроводные Заметки
20:05:38Sute de autocare au adus mase protestatare —» Curaj.TV | Media alternativă
18:14:44 —» Путепроводные Заметки
14:44:33 —» Путепроводные Заметки
06:59:00strict necesar —» Leo Butnaru
14:59:33 —» Путепроводные Заметки
08:50:44Scrisoare deschisă ministrului Buzu (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
07:20:00DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
19:13:44 —» Путепроводные Заметки
15:27:13 —» Путепроводные Заметки
08:11:00Irepetabilul Mit —» Argentina Gribincea's Blog
07:00:00GLOATA (2) —» Leo Butnaru
03:57:38 —» Путепроводные Заметки
23:29:00Raze X —» Argentina Gribincea's Blog
22:53:08 —» Путепроводные Заметки
16:47:2810 motive pentru care să redirecționezi 2% din impozitul tău pe 2024 pentru Asociația „DEMOS” —» Asociaţia Obştească "Demos"