2 destine, 2 suflete chinuite, 2 povești reale

Acum câteva săptămâni au venit către fundația Ajută un Om două cereri de ajutor. Nu sunt scrise de fetele despre care voi povesti în rândurile de mai jos, ci de persoane străine care vor să ne unim și să le ajutăm. Sunt 2 fete străine, care nu au nici o legătură una cu cealaltă și pe care le unesc aceiași nevoie – boala (nu pot să meargă) și sărăcia.

Aliona Stoian are 24 de ani și este din Chișinău. În fișa ei scrie: „Singuratică.”

Mama  i-a decedat în 2008, pe tata nu l-a cunoscut niciodată. Suferă de „degenerescență cerebelară familiar cu debut în adolescent. Ataxie.”

Boala se manifestă prin dereglarea echilibrului corpului, ceea ce îi crează multe dificultăți, pentru că elementar nu poate să meargă normal pe propriile picioare. Mersul este instabil și deseori  este confundată cu o alcoolică sau drogată. Din cauza instabilității Aliona nu se poate îngriji de una singură și chiar este periculos să facă careva activități în propria casă. La fel, una din probleme  este paraliciul limbii, ceea ce îi produce dificultăți mari în vorbire. Aliona are o pensie de până la 800 lei. Locuiește singură într-o odaie în sectorul Telecentru, rămasă moștenire de la mama ei. Ea utilizează multe preparate vitale foarte costisitoare care pot fi procurate doar din Rusia. Fără aceste preparate ea riscă să ajungă în cărucior pentru invalizi într-un termen foarte scurt.

La moment are nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte mărimea 42, produse de igienă personală și pentru casă, produse alimentare, bani pentru serviciile comunale (are datorii și riscă să-i fie deconectată încălzirea și apa). La fel, tare mult ar ajuta-o niște bani ca să achite internetul (fiind unica sursă de comunicare și informare) și taxi-ul (în fiecare zi merge la medic și nu se poate deplasa cu transport public, pentru că urcă și coboară tare greu și nu poate ajunge până la stație sau de la stație la ușa policlinicii). Și poate cel mai important, are nevoie de bani pentru a-și achita medicamentele care o țin în viață și-i țin „picioare pe pământ.”

***

Elena Crâșmari, 29 de ani, dintr-un sat din raionul Strășeni. Elena este invalid pe viață, fiind diagnosticată cu: „Anomalie congenitală a sistemului osos, cu deformarea oaselor bazinului și articulațiilor coxofemurale bilateral, precum și cu osteoporoză osoasă.”

În 2012 a suferit o operație complicată, prin introducerea unei proteze în șoldul drept și alungirea gambei drepte cu 8 cm. La moment Elena urgent are nevoie de încă o operație,  să-i fie protezat șoldul stâng și alungită gamba stângă.

Elena are o pensie de invalid de 130 de lei.

La moment are nevoie de recuperare – masaj, gimnastică, înot, stimulare (a picioarelor, ca să poată merge normal). Și, poate cel mai important – încălțăminte (ortopedică, obligatoriu, prețurile variind între 1000 lei și 4000 lei) care, ca și în cazul Alionei – se uzează în doar câteva săptămâni, așa cum mersul este neechilibrat și încălțămintea nu rezistă mult timp. Ar mai avea nevoie și de haine pentru iarnă, așa cum din pensia ei de invalid și din pensia mamei abia de reușesc să-și cumpere de mâncare și de câteva ori pe săptămână să facă naveta Strășeni-Chișinău, pentru câteva ședințe de masaj (că doar atât le ajunge din puținii bani pe care-i au)

***

Eu știu că noi putem. Am întâlnit cazuri și mai grave și de câteva ori deja ne-am unit și am ajutat. Aceste 2 fete au nevoie de ajutorul nostru, pentru care vă îndemn să nu rămâneți indiferenți și să contribuiți și face donații.

Vă aștept toată ziua de sâmbătă, pe 9 noiembrie, ora 11.00 – 18.00, la „Moldcell Cafe” (sector Centru, bd. Ștefan cel Mare colț cu str. Tighina), unde puteți aduce tot ce aveți sau considerați că ar fi util acestor 2 fete.  Ambele au nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte, haine de iarnă, produse de igienă, produse alimentare și bani (Aliona – pentru întreținere, încălțăminte și medicamente, Elena – pentru încălțăminte, tratament și drum). Cât aveți, cât puteți, cât vă lasă inima.

Ele nu vor televizoare și nu au nevoie de telefoane mobile. Ele au nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse alimentare.

Eu personal am vorbit la telefon cu ambele fete, nu le-am văzut în realitate dar cred în ceea ce mi-au scris persoanele care ne-au povestit despre ele + am copii xerox ale actelor medicale și ale carnetelor de invalid. Revin cu poze după ce merg la ele să le duc tot ce voi primi de la voi sâmbătă, la „Moldcell Cafe”. Fiecare dintre noi avem prin dulap un pulover, poate o jachetă pe care no mai purtăm, fulare și câțiva ciorapi noi, iar în drum spre „Moldcell Cafe” opriți-vă la un market și cumpărați câte un pachet cu orez, unul cu hrișcă și unul cu macaroane, poate și un kilogram de cartofi. Mai mare pomană nu-i pe-acest pământ decât să ajuți un suflet care se chinuie și care nu îndrăznește să-și strige durerea…

Ajută un Om!