EU ȘI (IN)AMICII MEI POLITICI

Aseară m-am întîlnit la clubul din inima mea cu lordul Filat.

Era nespus de fericit.

Pentru că nu i-am acordat atenția comandată  de vreo 3 săptămîni.

Acolo era și tovarășul  Streleț.

Fără amanta visurilor sale.

Reale sau doar ireale—asta o poate ști doar el.

Și încă cineva.

“Parte femeiască”, evident.

Cu toate acestea, Streleț era  și el nespus de fericit.

În toți se făcuse deja prea tîrziu, cînd și-au dat seama că acolo nu era numai signorul  Plahotniuc.

Dînsul dase bir cu fugiții  pînă în Belgia.

După ce dase bir cu fugiții din Parlament.

Dar, în ciuda tuturor vînătorilor săi, Plahotniuc era, totuși, nespus de fericit.

Aseară, acolo, în clubul despre care vă spuneam, m-am întîlnit și cu mine însumi.

Mi-am scos ochelarii, m-am privit luLeancă în ochi și, profund nedumerit, m-am întrebat: “De ce???”