Să înghiți noduri printre lacrimi.
Eu am obosit de trecerea asta ireversibilă a timpului și tot odată arde-n mine dorința ca el să treacă mai repede, mam săturat de aglomerație, oameni prea mulți în transporturile publice și gălăgie.. obosesc, mă supraobosesc toate.
Vreau să fiu departe, vreau acolo unde nimeni nu mă cunoaște, vreau să cresc din nou, să mă schimb… Oamenii de alături care pretind că mă înțeleg nici nu se preocupă măcar de ce nutresc eu în suflet, pentru că ei mă văd că zîmbesc…
Mă doare tot, și aș plînge da n-am cum..
Realizez ca defapt sunt destul de slabă să nu rezist, și am să ajung într-o zi cînd nimic nu mă va mai motiva să merg prin toate..
Nimeni nu mă mai intreabă cum mă simt iar eu să simt că trebuie sa mai spun adevărul, pentru că aparențele au înșelat mereu și ei poate nu înțeleg asta, sau e cazul să încetez să le mai caut scuze și să înțeleg odată și pentru totdeauna că nu-i interesează, au si ei ale lor destule probleme.. Doar cînd te văd la pămînt realizează unii că și tu tot ai inimă, simți și ești om.
NU mai vreau să mă umilesc cerîndu-mi scuze pentru crizele de nervi , oboseală și situații cînd nu mă pot controla.. Cine mă iubește, mă acceptă așa cum sunt – frumos spus.
http://www.youtube.com/watch?v=gxdTtPqQBYE
Sursa
2013-10-23 21:06:11