Peştera “Emil Racoviţă” de la Criva

2012.10.13
O gloată de 12 tineri cutezători, întro seară de vineri, au urcat pe cai năzdrăvani şi au purces în cel mai nord-vestic (greşit numit de unele surse “cel mai nordic”) punct al ţării. Porbagajele au fost tixite cu alimente solide şi lichide (printre care nu lipseau şi cele volatile). Toată aventura a început sâmbătă de dimineaţă. Destinaţia botului de calul era satul Camenca din raionul Glodeni. Anume de acolo urma să ne pornim a doua zi, des-de-dimineaţă.

Clar lucru, nu înainte de a pune la punct toate canalele de comunicare şi de ghidare către faţa locului cu pricina. Se înţelege de ce mai ales când intri în peşteră.

De la Camenca, pănă la gura peşterii am facut cam două ore. Trebuie să menţionez că peştera se află în imediata proximitate a zonei de frontieră: sus Ucraina, în stânga România. E un lucru firesc să întâlneşti pe acolo patrule ale poliţiei de frontieră sau chiar grăniceri. De aceea am fost avertizaţi să avem cu noi un act de identitate care, pănă la urmă, nu a fost aratat nimănui.
Peştera a fost descoperită în 1959. În timpul lucrărilor cu explozibil pentru lărgirea carierei de gips din zonă, a fost descoperită o gură a peşterii din care s-a scurs o cantitate enormă de apă. Ca rezultat a fost inundată cariera, respectiv au fost stopate lucrarile de extragere, în schimb s-au deschis cavităţile peşterii, în care, după uscarea parţială, au pornit ulterior lucrările de cercetare.
Peştera a fost descoperită

Intrarea în peşteră este dosită într-o bandă forestieră crescută artificial.

O parte din echipa cu care a avut noroc pionerul să coboare în adâncuri, a fost aici în 2006. Pe atunci copacii nu erau decât nişte arbuşti. În 2007, intrarea în peştera arăta aşa:

Aşa arată acum.

În spatele cutiei de beton care acoperă intrarea în peşteră se găsesc două cruci ruginite. Se zice că sunt pentru sufletele a doi copii care au decedat asfixiaţi în circumstanţe foarte vagi, pe vremurile când accesul în peştera nu era liber. Decesul celor doi a şi servit drept motiv de limitare a accesului la în peşteră. Aşa se spune.

Odată ajunşi, am început să ne schimbăm hainele.

Cizmele de cauciuc şi combinezoanele impermeabile sunt indispensabile. La fel ca şi căştile şi lanternele. În aceste circumstanţ,e numai astfel dotat, un pioner poate fi considerat gata.

Victor, având în palmares deja o coborâre în peşteră, a venit cu minunata idee de a îmbrăca in combinezon şi aparatul de fotografiat. Neştiind ce mă aşteaptă, frământat de îndoieli vizavi de aceste măsuri aparent exagerate, am învins totuşi lenea şi am aplicat câteva straturi de papier mâché (facut din bandă adezivă de construcţie şi folie alimentară) şi peste aparatul meu. Ulterior, după ce am ieşit din peşteră, i-a zis de multe ori “mulţumesc” lui Victor. Alţii n-au zis: ei erau ocupaţi cu scuturarea stratului de argilă de pe carcasa aparatelor lor, şi cu gândurile la kilogramele de scobitori şi soluţie de curăţare pentru restul orificiilor fotografice.

Spre deosebire de mine (aveam costum integral, ce mai), băieţii şi-au aplicat suturi la josul pantalonilor şi susul mâinilor. Veţi vedea de ce.

Cum spuneam, gura peşterii este betonată şi închisă bine cu o uşă lăcătuită. Cheia acestei lăcate speciale o păstrează primarul satului. Nouă ne-a deschis intrarea o echipă de speliologi care fac cercetări în zonă. Câţiva dintre ei ne-au ghidat în peşteră, după care s-au apucat să sape într-un mal din interior, pentru a analiza structura depunerilor de argilă şi alte sedimente. Înainte de a coborî, toţi am semnat un acord prin care ne asumăm toate urmările de la momentul păşirii pe scara ce duce în jos. Din câte am înţeles, pentru echipa boastră a fost emisă şi un soi de permisune colectivă de a accesa peştera. Deci totul este serios şi strict.

Drept că intrarea nu este ermetică, un şobolănaş, un şerpuleţ sau o şopârlică, este bine venită oricând.

Înainte de a coborî, am imortalizat aspectul exterior al întregei echipe de cutezători, pentru că atât de imaculaţi astăzi ei nu vor mai fi.

Şi, desigur, cum fără planking? Dacă acesta-i ultimul din cariera de plankist?

După ce se deschide capacul, trebuie coborâte 6 nivele similare cu cel din imagine: în total aproximativ 40 metri.

Cu cât cobori mai mult, cu atât mai multa apă în două cu nămol îţi cade pe cască. Ajuns jos, trebuie să te târâi în brânci prin nămol adânc şi tare dizolvat. Noroc că băieţii în 2006 au mai tras nişte scânduri, care abia de se mai văd acum din glod. Târâşul durează cam 3-4 metri prin gura de peştera, lată exact cât un om mai burtos. Cei prea burtoşi au şanse mizere să se târască pe acolo. După astfel de exerciţii partizanice, urmează o porţiune mai lată, pe care o traversezi mergând în pirostrii sau în patru labe membre. Cam 40 de metri. După asta te poţi îndrepta în şale, poţi lăsa costumul impermeabil (fapt recomandat din cauza umedităţii sporite în interior) ca să continui explorarile uşurat. De aici încolo se deschide un vast păienginiş de galerii.

Atât pe orizontală,

cât şi pe verticală.

Multe din ele termină astfel.

Culuarele infinite te ademenesc şi te ameţesc, deaceea e foarte lesne să te rătăceşti.

Când intri in peşteră eşti ghidat doar de lumina felinarelor. Chiar pe primele zeci de metri becurile îţi arată un coridor curb, fără artere, ceea ce este doar o aparenţă. O aparenţă gravă. Din cauza luminii slabe nu ai cum să vezi toate intersecţiile şi cotiturile. Poţi alege una din ele, fără să realizezi c-ai păşit strâmb. Asta a păţit şi echipa noastră de cercetaşi la întoarcere. Şi cum arată faptele, panica e cel mai bun prieten al huhului peşterei. Nu, nu ne-am speriat, doar că a durat vreo 20 de minute pănă băieţii (care aveau deja cu câteva coborâri în peşteră la chimir) au găsit ieşierea, aflată la vreo 20 de metri de locul unde echipa stătea rătăcită şi dezorientată.

Ca suprafaţă peştera nu este, se pare, foarte mare. În 2006 speleologii menţionau cifra de 70 kilometri, când vorbeau de lungimea cartografiată a galeriilor. În 2012 ei zic că aceasta ajunge pănă la 90 de kilometri. Cu siguranţă, galeriile peşterii ajung şi în pământ ucrainean. Se zice că e a treia peşteră carstică din Europa, după lungimea galeriilor. După volumul lor, peştera ocupă primul loc, conform afirmaţiilor speleologilor. În interior am fost ghidaţi de doi speliologi, ei ne-au condus pe o cărare mai mult sau mai puţin dreaptă, după care au plecat să-şi vadă de treburi. De aici echipa e independentă şi îşi asumă toate riscurile. Şi asta se întâmplă dacă în echipă sânt prezenţi cei care deja au fost în peşteră.

Locurile vizitate de majoritatea “turiştilor” (turiştii sper că nu vor avea acces niciodată în peşteră, am să zic mai târziu ce am în vedere) sunt marcate cu denumirile date de primii descoperitori.

“Sala de 100 de metri” şi-a obţinut titlul datorită exclusivităţii sale ca şi continuitate a tunelului pe linie aproape dreaptă. Lungimea de 100 de metri este aproximativă.

Principalele artere sunt marcate cu săgeţi. De regulă săgeţile indică drumul către ieşire. Unii consideră că trebuie să mai adauge şi ei o săgeată. Depinde, dacă te depărtezi tare de galeria principală, acest indicator îşi poate pierde sensul, din cauza multiplelor intersecţii ale unelor şi aceleaşi galerii.

O problemă gravă a peşterii sunt aşa-zişii “turişti” – oameni care au privilegiul de a coborî în peşteră şi care îşi lasă autografele pe pereţi. Moldovanul şi în tundră e moldovan. Dar, despre marcaje era vorba. Un alt tip de marcaje este folia alimentara – se tine bine pe argila si reflecta lumina.

În alte locuri ale peşterii, călcate doar foarte puţin, poţi întâlni şi astfel de marcaje. E tot o referinţă şi asta. Sau speleologii sfătuie pe cei care au mâncărime de mâini mai bine să zidească o arătanie decât să scrie “здесь был Федя”.

Stalagmite şi stalactite peştera nu are, poate cu excepţia celor din argilă care sunt încă în perioada pubertatăţii.

Formaţiunile similare acestora sunt răspândite în peşteră, dar nu pot fi considerate stalactite sau stalagmite din cauza originii de provenienţă: acestea nu sunt altceva decât bucăţi de rocă (gips) erodate de curentele aluviale subterane.

Drep confirmare a acestei ipoteze pot servi numeroasele forme care au rezistat curenţilor.

În general, originea lor nu este un pretext pentru a nu le trata cum se cuvine.

O atenţie aparte merită acordată Sălii Aşteptării, în care se găseşte un adevărat muzeu al sculpturilor din argilă.

Aşa se face că cel ce descopieră un obiect, are privilegiul să-i dea, în calitate de nume oficial, numele său sau orice al nume îi pofteşte inima. Cei care au descoperit peştera, fără formalităţi, au profitat de această ocazie, şi au poreclit sala cu numele “Cenuşăreasa”. De fapt acesta era şi numele peşterii înainte de a obţine numele oficial “Emil Racoviţă”.

Unele sculpturi au o vechime de peste 20 de ani.

Lacul verde. La ultima analiză hidrogeolgică (acum 30 de ani) – apa s-a dovedit a fi potabilă. Calităţi organoleptice potabile apa a demostrat-o şi în 2006. Acum gustul licorii din lac este amarui: gustat şi confirmat.

http://alex-pf.livejournal.com/724.html

http://alex-pf.livejournal.com/1962.html

Emil Raciviţa – именитый румынский биолог и спелеолог. Основатель биоспелеологии. Прославился своими исследованиями, а также защитой памятников природы.

sac impermeabil, stativ, combinezon usor snimabil.
Knauf.

ce-au facut baietii in 2006. de luat poze de la liosa.

de cautat poze vechi.

zolusca – numele dat de primii descoperitori, neoficiala. Se spune ca obiectul obtine numele celuicare descopera sau numele i-l da cel care descopera. Baietii au dat denumirea lor neoficiala.

______________
100 de movile.

morminte de uriasi: curgane.

______________
Camenca

Malul de prut de la Badragii noi – de la Badragii vechi care au fost numiti in cinsea unui boier Badrageanu. Granicerul si sobaca.

Defileul Duruitoarea din Duruitoarea

http://www.moldovenii.md/section/407/content/985

Elefantul de la
Gheile butesi, grota butesti

http://butesti.blogspot.com/

http://www.criva.md/index.php?pagina=pestera

http://www.descopera.org/moldova-si-cele-7-minuni-ale-ei/

IMG

http://www.google.md/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=11&cad=rja&ved=0CB0QFjAAOAo&url=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3Dmojw1_LkYwo&ei=y3CSUL7QGJOGswaXu4DQAg&usg=AFQjCNE0eJGG5uvsSsjLDgrhWAZpOuUB7A&sig2=RF3LBCDNVxo3KT2DgO9EoA

http://www.ngo.ro/site_item_full.shtml?x=8665

http://romanism.ro/pestera-emil-racovita-briceni.html

Intunericoterapie

Eu nu ştiu de câte ori trebuie să cobor în peşteră, ca să pot să ghidez pe cineva, prin toate locurile pe unde am călcat noi.