Toţi evreii de bună credinţă zilele acestea sunt înaşteptarea unei din cele mai respectate sărbători evreieşti PESAH.Pesah, denumită şi „Sărbătoarea libertăţii”, marcheazăsfîrşitulsclaviei evreilor în Egipt, acum peste 3000 de ani, şi naşterea poporuluievreu. Conform Vechiului Testament, poporul evreu se afla de mai multă vreme înEgipt, în sclavie. Moise s-a dus la faraon şi l-a rugat să îi lase pe evrei săplece. Faraonul nu a vrut şi atunci Dumnezeu a trimis asupra egiptenilor zece pedepse. Cuvîntul Pesah are semnificaţia de trecere a acestorpedepse pe lîngă casele evreilor. În limba ebraică Pesah mai înseamnă şi „limbacare vorbeşte”, de la „pe” - gură şi „sach” - a spune. De aceea este consideratun simbol al redobîndirii dreptului la liberă exprimare după robia din Egipt. Pesah ţine optzile (anul acesta se începe la 7 aprilie),în timpul cărora evreii se abţin de laprodusele făcute cu drojdie, pentru a comemora pîinea nedospită pe care aumîncat-o strămoşii lor cînd au plecat din Egipt, deoarece nu au avut timp sălase aluatul să crească. În primele două seri, se ţine un Seder în timpul căruia secitesc pasaje din Tora, care descriu exodul din Egipt şi se beau patru pahare devin - simbol al eliberării, salvării, izbăvirii şi sanctificării şi se mănîncămarror - hrean şi alte legume amare - ca amintire a vieţii amare din Egipt,povestită şi amintită la masa festivă. Un alt obiceide Pesach este acela de a umple un pahar cu vin în plus şi a-l pune pe masa deSeder la dispoziţia profetului Eliahu, care, nevăzut, vizitează în seara dePesah fiecare casă de evreu. La masa festivădin prima seară de Seder se mănîncă utilizînd farfurii şi tăcîmuri care sefolosesc doar în două ocazii, de Hanuca şi de Pesah. Masa constă din feluri de bucate special preparate: carne de miel, sos de hrean, ouă, budincăde mere şi legume, toate simbolizînd anumite aspecte ale vieţii evreilor petimpul robiei egiptene. În ultima zi de Pesah, se aprinde cîte o lumânarepentru fiecare mort din familie sau se merge la cimitir înainte de răsăritulSoarelui, se face un foc, se aprind lumînări la morminte şi se împart pîinicisau colăcei din aluat nedospit, mere, nuci şi dulciuri. Mesajul pasajelor din cărţile sfinte este ca fiecareevreu să ţină cont de trei lucruri : cine este, de unde a venit şi cereprezintă.