ALCIBIADE{1}
[sau despre natura omului{2}, dialog maieutic]{3}
SOCRATE ALCIBIADE
[103a]SOCRATE Fiu al lui Clinias{4}, cred că te întrebi mirat cum se face că numai eu, primul dintre cei ce te-au îndrăgit, nu mă îndepărtez de tine, cînd toţi ceilalţi au contenit să te înconjoare, şi cum se face, de asemenea, că vreme de atîţia ani, pe cînd ceilalţi te sîcîiau cu vorbele lor, eu nu ţi-am spus nici un cuvînt. La mijloc aici nu a stat o pricină omenească, ci o anume împotrivire daimonică{5}, a cărei tărie o vei afla mai tîrziu; acum însă, întrucît daimonul [103b]nu se mai împotriveşte, am venit, cum vezi, să-ţi vorbesc; sînt plin de nădejde că nici de acum înainte el nu se va mai împotrivi. Aproape în tot acest răstimp m-am gîndit şi am cîntărit în sinea mea în ce fel te porţi tu cu cei ce te iubesc; în adevăr, nu se află vreun iubitor de al tău — şi doar au fost atît de mulţi şi de falnici — pe care trufia ta să nu-l fi covîrşit şi alungat{6}. Iar motivul care te face peste măsură de trufaş voi să ţi-l înfăţişez acum [104a]şi ţie. Tu susţii că nu se află pe lume vreun om de care să ai nevoie cît de puţin; în adevăr, darurile de care te bucuri sînt atît de mari că nu-ţi lipseşte nimic, începînd eu cele trupeşti şi sfîrşind cu ale sufletului. În sinea ta, gîndeşti desigur că eşti, în primul rînd, cel mai frumos dintre toţi şi cel mai impunător; în această privinţă, ce-i drept, oricine se poate încredinţa de îndată cu proprii săi ochi că nu te înşeli{7}; apoi, familia din care te tragi este una dintre cele mai puternice din cetatea ta, care este cea [104b]mai mare dintre cetăţile elenilor, iar prieteniile şi rudele din partea tatălui sînt pe cît de numeroase pe atît de alese şi n-ar pregeta să-ţi slujească în orice prilej ce s-ar ivi; la rîndu-le, prieteniile şi rudele din partea mamei{8} nu sînt mai prejos şi nici mai puţine la număr. Dar pe lîngă toate avantajele pe care ţi le-am înşirat, consideri că ai de partea ta puterea încă şi mai mare a lui Pericle, fiul lui Xantippos, cel pe care tatăl tău l-a lăsat tutore ţie şi fratelui tău{9}; iar Pericle este în măsură să facă ce-i place nu numai în această cetate, ci şi în toată Elada, ba chiar şi la barbari, [104c]în rîndul multor neamuri puternice. Voi mai adăuga că te numeri şi printre oamenii cei mai bogaţi; dar, cu acest lucru îmi pare că te făleşti cel mai puţin. Din toate aceste pricini, deci, mîndrindu-te în cugetul tău, ai pus stăpînire pe iubitorii tăi iar aceia, fiind mai prejos de tine, s-au lăsat stăpîniţi, lucru ce nu ţi-a rămas ascuns; drept care, ştiu bine că te întrebi mirat: ce gînduri îmi vor fi trecînd prin cap, de nu mă descurajez a te iubi, şi ce speranţă mă face să stărui atunci cînd toţi ceilalţi au dat bir cu fugiţii?
ALCIBIADE Socrate, pesemne nu ştii că numai cu puţin [104d]de tot mi-ai luat-o înainte. Tocmai aveam de gînd să-ţi vorbesc eu primul şi să te întreb chiar acest lucru: ce urmăreşti, la urma urmelor, şi ce nădejdi te îmboldesc de te ţii scai după mine şi te iveşti cu dinadinsul oriunde m-aş afla? Cu adevărat stau şi mă întreb cu mirare ce vrei de la mine şi mi-ar face mare plăcere să aflu acest lucru.
SOCRATE Bănuiesc deci că mă vei asculta cu interes, de vreme ce, aşa cum spui, eşti doritor să afli ce gînduri am; drept care îţi şi vorbesc ca unuia care e gata să mă asculte fără să se clintească.
ALCIBIADE De bună seamă; ci grăieşte!
[104e]SOCRATE Te previn însă: n-ar fi de mirare ca, aşa cum mi-a fost greu să încep, să-mi fie greu şi să termin.
ALCIBIADE Ci grăieşte, dragul meu; ţi-am spus doar că te ascult!
SOCRATE Fie, voi vorbi. Ce-i drept, iubitorului îi vine greu să se adreseze unui om care nu se lasă biruit de nici unul din cei ce-l iubesc; trebuie totuşi să cutez a-mi da pe faţă gîndul. Află, Alcibiade, că dacă te vedeam mulţumit de toate bunurile de care am pomenit adineauri şi resemnat să te mărgineşti toată viaţa la acestea, de mult aş fi încetat [105a]să te iubesc (cel puţin aşa îmi place mie să cred); acum însă îţi voi da în vileag şi alte gînduri pe care le nutreşti în cugetul tău, ceea ce-ţi va dovedi că n-am contenit să te urmăresc cu atenţie pînă în clipa de faţă. Sînt încredinţat că dacă vreunul din zei te-ar întreba : „Ia spune, Alcibiade, ce preferi: să-ţi duci viaţa mulţumindu-te cu toate bunurile de care ai parte acuma, sau să mori pe loc, în cazul că nu-ţi va fi îngăduit să dobîndeşti mai mult?“, atunci sînt încredinţat că tu ai alege mai curînd moartea. Să-ţi spun însă ce nădejde te însufleţeşte acuma. Tu socoteşti că în curînd, [105b]cînd te vei prezenta în faţa adunării poporului atenian — iar lucrul acesta se va petrece peste puţine zile{10} — va fi destul să te arăţi pentru a dovedi atenienilor că eşti vrednic să te bucuri de onoruri de care nu s-a mai bucurat vreodată nici Pericle şi nici un alt bărbat dinaintea lui, iar după ce le vei fi dovedit aceasta atenienilor vei căpăta putere deplină în cetate şi prin aceasta vei stăpîni asupra celorlalţi eleni, ba nu numai asupra elenilor, ci şi asupra barbarilor care locuiesc pe continentul nostru. Dar dacă [105c]acelaşi zeu ţi-ar spune că îţi este dat să stăpîneşti în Europa, dar că nu vei putea păşi în Asia, spre a pune stăpînire pe ea, cred că şi de astă dată n-ai primi să trăieşti mulţumindu-te numai cu acestea, fără a umple de numele şi de puterea ta, ca să zic aşa, omenirea toată; şi mai cred că pe nimeni, în afară de Cyrus şi de Xerxes, nu-l socoteşti vrednic de luat în seamă. Iată deci ce speranţă te însufleţeşte — şi acest lucru nu-l presupun doar, ci îl ştiu cu tărie{11}. Dar poate îmi vei replica, ştiind bine că este [105d]adevărat ceea ce spun: „Bine, Socrate, dar ce legătură are aceasta cu motivul pe care spuneai că mi-l vei arăta şi care te face să nu te dezlipeşti de mine? “. Îţi voi răspunde atunci: „Copil iubit al lui Clinias şi al Dinomachei, toate aceste planuri ale tale îţi va fi cu neputinţă să le duci la bun sfîrşit fără ajutorul meu; iată deci cîtă putere cred eu că am asupra planurilor tale, precum şi asupra ta însuţi; cred, de altfel, că tocmai de aceea multă vreme Zeul nu mi-a îngăduit să-ţi vorbesc iar eu am aşteptat pînă cînd avea să mi-o îngăduie. Într-adevăr, aşa cum speranţa ta stă în Cetate, tu vrînd a-i dovedi că eşti întru totul vrednic [105e]de ea, pentru ca atunci să capeţi de îndată puterea cea mai mare în sînu-i, tot astfel şi eu nădăjduiesc să capăt puterea cea mai mare arătîndu-ţi că sînt întru totul vrednic de tine şi că nici un tutore, nici vreun neam al tău şi nici alt om nu este în stare să-ţi dea puterea la care rîvneşti, afară doar de mine, ajutat, bineînţeles, de Zeu”. Cred că Zeul nu mă lăsa să-ţi vorbesc cît timp erai tînăr de tot şi această speranţă nu pusese stăpînire pe tine, ca să nu-mi irosesc vorbele în zadar; acum însă mi-a îngăduit, pentru că [106a]într-adevăr acum vei fi în măsură să-mi dai ascultare.
ALCIBIADE În clipa de faţă, Socrate, îmi pari o fiinţă încă mai ciudată ca înainte, cînd mă urmai în tăcere; şi doar tot aşa îmi apăreai şi pe atunci, ba încă foarte. Se pare că, indiferent de ce gîndesc eu cu adevărat, tu ţi-ai format o opinie definitivă, iar dacă aş tăgădui tot n-aş reuşi să te conving. Fie şi aşa! Dar ai putea oare să-mi spui cum, admiţînd că am într-adevăr aceste planuri, le-aş duce la capăt datorită ţie, iar fără tine mi-ar fi cu neputinţă?
[106b]SOCRATE Mă întrebi oare dacă pot să-ţi rostesc o lungă cuvîntare, de felul celor pe care te-ai obişnuit să le asculţi? Nu, nu este felul meu; mă cred însă în stare să-ţi dovedesc că lucrurile stau efectiv aşa cum ţi-am spus, dacă ai voi să-mi faci doar un mic hatîr.
ALCIBIADE Dacă ceea ce îmi ceri nu este într-adevăr greu, vreau, cum să nu!
SOCRATE Ţi se pare oare greu să răspunzi la întrebările mele?
ALCIBIADE Nu mi se pare.
SOCRATE Atunci, răspunde!
ALCIBIADE Întreabă.
[106c]SOCRATE Întrebările ţi le voi pune aşadar ca unuia care plănuieşte într-adevăr lucrurile pe care afirm că le plănuieşti.
ALCIBIADE Fie şi aşa, dacă vrei, numai să aflu ce ai de întrebat.
SOCRATE Iată : aşa cum spuneam, ai de gînd ca, nu peste multă vreme, să te înfăţişezi atenienilor spre a-i sfătui; ce s-ar întîmpla deci, dacă atunci cînd te-ai pregăti să urci la tribună, te-aş apuca de mînă şi te-aş întreba: „Alcibiade, în ce privinţă vor să ţină sfat atenienii, că te-ai ridicat spre a-i povăţui? Oare nu în privinţa unor lucruri pe care le cunoşti mai bine decît ei?” — Ce răspuns ai da?
[106d]ALCIBIADE Aş răspunde, desigur, că în privinţa unor lucruri pe care eu le cunosc mai bine decît ei.
SOCRATE Aşadar, eşti bun sfătuitor în chestiuni la care se întîmplă să te pricepi.
ALCIBIADE Cum să nu!
SOCRATE Nu e aşa că nu cunoşti decît acele lucruri pe care sau le-ai învăţat de la altcineva sau le-ai aflat singur?{12}
ALCIBIADE Care altele ar mai putea fi?
SOCRATE Este oare cu putinţă să fi învăţat un lucru sau să-l fi aflat tu însuţi, fără să fi vrut a-l învăţa, ori a-l cerceta tu însuţi?
ALCIBIADE Nu este cu putinţă.
SOCRATE Dar oare ai fi voit să cercetezi sau să înveţi lucruri pe care îţi închipuiai că le cunoşti?
ALCIBIADE Fireşte că nu.
[106e]SOCRATE A fost deci o vreme cînd considerai că nu cunoşti lucrurile pe care le ştii astăzi?
ALCIBIADE Neapărat.
SOCRATE Numai că eu sînt la curent cu aproape tot ce ai învăţat; dacă ceva mi-a scăpat, să-mi spui. După cîte îmi amintesc, ai învăţat, cum e şi firesc, să scrii şi să citeşti, să cînţi la cithară şi să lupţi{13}; căci n-ai vrut nici în ruptul capului să înveţi să cînţi din flaut{14}; iată lucrurile pe care le cunoşti, dacă nu cumva vei fi învăţat ceva de care n-am eu cunoştinţă. Dar dacă este aşa, atunci lucrul acela l-ai învăţat, sînt sigur, fără să ieşi din casă nici noaptea, nici ziua.
ALCIBIADE Nu, n-am mers să învăţ alte lucruri în afară de acestea.
[107a]SOCRATE Bine. Oare te vei ridica să dai sfaturi atenienilor, atunci cînd ei deliberează asupra scrierii corecte?{15}
ALCIBIADE Da de unde, pe Zeus!
SOCRATE Sau cînd subiectul lor de discuţie îl constituie sunetele lirei?{16}
ALCIBIADE Nicidecum.
SOCRATE Dar cred că în adunare ei nu obişnuiesc să delibereze nici asupra întrecerilor la luptă{17}.
ALCIBIADE Sigur că nu.
SOCRATE Atunci cu prilejul cărei deliberări îi vei sfătui? Doar nu cînd discută despre construcţii!
ALCIBIADE Fireşte că nu.
[107b]SOCRATE Într-adevăr, un arhitect i-ar îndruma mai bine decît tine în aceste chestiuni.
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Şi nici cînd deliberează asupra unei prevestiri{18}.
ALCIBIADE Nu.
SOCRATE Căci îţi spui că prezicătorul i-ar putea sfătui mai bine decît tine.
ALCIBIADE Da.
SOCRATE N-ar avea de-a face că e mărunt sau trupeş, frumos sau urît, şi chiar că e de neam nobil sau om de rînd.
ALCIBIADE Nici vorbă.
SOCRATE Eu unul sînt de părere că, în orice privinţă, sfatul trebuie să-l dea cel priceput, nu cel avut.
ALCIBIADE Negreşit.
SOCRATE Iar atunci cînd iau în discuţie ocrotirea sănătăţii obşteşti, puţin le pasă atenienilor că sfătuitorul lor [107c]este sărac sau bogat; îi va interesa doar ca el să fie medic.
ALCIBIADE Fără doar şi poate.
SOCRATE Asupra cărei chestiuni să delibereze ei, deci, ca tu să te ridici atunci să-i sfătuieşti şi, astfel făcînd, să-i sfătuieşti bine?
ALCIBIADE Atunci cînd ar delibera cu privire la propriile lor treburi, Socrate!
SOCRATE Ai în vedere cumva construirea corăbiilor, cînd chibzuiesc ce fel de corăbii trebuie să-şi facă?
ALCIBIADE Cîtuşi de puţin, Socrate.
SOCRATE Într-adevăr, cred că la construirea corăbiilor nu te pricepi. Aceasta să fie cauza, sau alta este?
[107d]ALCIBIADE Nu, ci tocmai aceasta!
SOCRATE Dar atunci la ce fel de treburi de-ale lor te referi, spunînd că te vei ridica să-i îndrumi cînd vor lua în discuţie asemenea treburi?
ALCIBIADE Atunci cînd vor delibera despre război, Socrate, ori despre pace, ori despre vreo altă chestiune de stat.
SOCRATE Nu cumva vei fi avînd în vedere cazul cînd se vor sfătui cu cine se cade să facă pace, împotriva cui trebuie purtat război, şi în ce fel anume?
ALCIBIADE Întocmai.
SOCRATE Dar pacea şi războiul nu trebuie ele făcute cu cine e mai potrivit?
ALCIBIADE Ba da.
[107e]SOCRATE Şi nu atunci cînd e mai potrivit?
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Şi numai atîta timp cît e mai bine?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Dar dacă problema pe care ar discuta-o atenienii ar fi: cu cine trebuie făcute exerciţii de luptă şi împotriva cui trebuie luptat cu pumnii, şi în ce chip anume, atunci cine ar fi un mai bun sfătuitor — tu, sau gimnastul?{19}
ALCIBIADE Gimnastul, desigur.
SOCRATE Poţi să-mi spui atunci ce considerente ar avea în vedere gimnastul cînd i-ar sfătui cu cine să facă exerciţii de lupte şi cu cine nu, cînd anume, şi în ce fel? Uite la ce mă gîndesc: oare nu trebuie făcute exerciţiile tocmai cu aceia care sînt mai potriviţi? Da sau nu?
ALCIBIADE Da.
[108a]SOCRATE Şi nu atîta timp cît e mai bine?
ALCIBIADE Chiar atîta.
SOCRATE Deci şi atunci cînd este cel mai potrivit?
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Pe de altă parte, cîntăreţul nu trebuie şi el să-şi potrivească glasul după cithară şi să păşească în ritmul muzicii?
ALCIBIADE Într-adevăr, trebuie.
SOCRATE Oare nu atunci cînd este mai potrivit?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Şi nu doar atît timp cît e cel mai potrivit?
ALCIBIADE Asta spun şi eu.
[108b]SOCRATE Dar, întrucît foloseşti denumirea de „mai potrivit”, „mai bine”, atît în cazul cînd cineva însoţeşte un cîntec la cithară cît şi în cazul luptei, spune-mi atunci ce numeşti tu „mai bine” în cazul cîntatului la cithară, la fel cum eu, în cazul luptei, numesc acest „mai bine” caracterul gimnastic.
ALCIBIADE Nu-mi dau seama.
SOCRATE Încearcă să mă imiţi. Într-adevăr, răspunsul meu sugera că „mai binele” reprezintă ceea ce este întru totul corect, iar corect, de bună seamă, este ceea ce prinde fiinţă după toate regulile artei; nu e aşa?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Însă arta în cauză nu era gimnastica?
ALCIBIADE Cum să nu!
[108c]SOCRATE De aceea am şi spus că „mai binele”, în cazul luptei, este caracterul gimnastic.
ALCIBIADE Aşa ai spus, desigur.
SOCRATE Şi nu era adevărat?
ALCIBIADE Ba cred că da.
SOCRATE Spune-mi atunci şi tu — căci s-ar cuveni cumva să fii şi tu în măsură să discuţi cum trebuie —, spune-mi mai întîi care este arta de care ţin cîntatul din cithară, sau cu glasul şi dansul după toate regulile? Cum se cheamă ca, într-un singur cuvînt? Nu poţi să-mi spui?
ALCIBIADE Mă tem că nu.
SOCRATE Ia încearcă în felul următor: ce zeiţe patronează această artă?
ALCIBIADE La Muze te referi, Socrate?
[108d]SOCRATE Desigur. Vezi dar ce nume poartă această artă, de la ele?
ALCIBIADE Cred că ai în vedere muzica.
SOCRATE Aşa e; ce este deci lucrul care prinde fiinţă în mod corect potrivit acesteia? Aşa cum eu, în cazul de mai sus, îţi spuneam ce anume e corect potrivit cu arta gimnasticii, spune-mi şi tu cum numeşti ceea ce e corect în cazul acesta? În ce chip se iveşte el?
ALCIBIADE În chip muzical, cred eu.
SOCRATE Prea bine. Spune-mi deci cum se cheamă acest „mai bine” cînd este vorba de a duce război sau de a încheia pace? Precum în fiecare din cazurile de mai sus [108e]mi-ai spus ce e „mai binele” — şi anume că este mai muzical într-un caz şi are un caracter mai gimnastic în celălalt caz —, tot aşa deci încearcă să-mi arăţi şi în cazul de faţă acest „mai bine”.
ALCIBIADE Dar nu prea am ce să-ţi spun.
SOCRATE Vai, ce ruşine! Închipuie-ţi că ai vorbi şi ai da sfaturi cu privire la aprovizionarea cetăţii spunînd că e mai bine să se facă cutare lucru decît altul, mai bine acum, mai bine în cutare măsură, şi ai fi întrebat apoi: „Ce înţelegi prin acest mai bine, Alcibiade?”. Oare n-ai răspunde că „mai bine” înseamnă în cazul de faţă „mai sănătos”, cu toate că nu pretinzi a fi medic? În schimb, în privinţa unor lucruri pe care pretinzi a le cunoaşte şi asupra cărora te vei ridica de la locul tău spre a da sfaturi, ca un cunoscător, în privinţa acestora, deci, dacă întrebat [109a]fiind asupră-le nu vei fi, pare-se, în măsură să răspunzi, oare nu îţi va fi ruşine? Nu este în chip vădit un lucru de ocară?
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Gîndeşte-te, prin urmare, şi străduieşte-te să-mi spui spre ce ţinteşte mai binele păcii încheiate ca şi al războiului dus cu cine e mai potrivit?
ALCIBIADE Mă tot gîndesc, dar nu izbutesc să ajung la vreo încheiere.
SOCRATE Te pomeneşti că nu ştii nici pe temeiul căror învinuiri de a fi suferit un neajuns{20} pornim la luptă, ori [109b]de cîte ori purtăm un război, şi ce nume dăm neajunsului, cînd îl pornim?
ALCIBIADE Ba ştiu: Spunem că am suferit o înşelăciune, o silnicie sau o deposedare.
SOCRATE Aşa este; dar cum spunem că am fost trataţi în fiecare caz în parte? Străduieşte-te să-mi spui: prin ce se deosebeşte un fel de un altul?
ALCIBIADE Nu cumva, Socrate, vrei să spui că diferenţa constă în a fi tratat în mod drept sau în mod nedrept?
SOCRATE Chiar aşa.
ALCIBIADE Bine, dar aici este vorba despre cu totul şi cu totul altceva.
SOCRATE Ei, atunci împotriva cui îi vei sfătui pe atenieni să ducă război: împotriva celor ce săvîrşesc fapte nedrepte sau împotriva celor ce se poartă drept?
[109c]ALCIBIADE Ciudată întrebare mi-ai pus! Chiar dacă cineva ar socoti că războiul trebuie dus împotriva celor ce se poartă drept, el tot n-ar recunoaşte lucrul acesta pe faţă{21}.
SOCRATE Fiindcă un asemenea lucru nu este legiuit{22}, după cum se pare.
ALCIBIADE Fireşte că nu; şi tot aşa, nu este considerat ca un lucru frumos.
SOCRATE Prin urmare şi cuvîntările tale vor trata despre acelaşi subiect, despre ceea ce este drept.
ALCIBIADE Neapărat.
SOCRATE Dar cînd te întrebam adineauri ce anume este „mai binele” cînd se pune problema dacă trebuie dus un război ori nu, împotriva cui trebuie dus ori nu, şi în ce împrejurări ori nu, oare binele acesta înseamnă altceva decît „mai drept?”
ALCIBIADE Ε cît se poate de evident că nu.
[109d]SOCRATE Cum rămîne deci, dragă Alcibiade? Oare tu însuţi nu ţi-ai dat seama că nu cunoşti acest lucru? Sau te-ai ferit cumva de mine, învăţîndu-l de la un profesor care ţi-a arătat cum să deosebeşti ce este mai drept de ceea ce este mai nedrept? Cine este acela? Spune — ca să-mi mijloceşti şi mie prilejul de a-i fi elev.
ALCIBIADE Rîzi de mine, Socrate.
SOCRATE Pe Zeul nostru ocrotitor al prieteniei, un zeu [109e]al cărui nume l-aş lua cel mai puţin în deşert{23}, mă jur că nu rîd; ci spune-mi, dacă poţi, cine este el.
ALCIBIADE Dar dacă nu pot? Nu crezi că aş fi în stare să cunosc pe o altă cale rosturile dreptăţii şi nedreptăţii?{24}
SOCRATE Ba da, dacă le-ai fi descoperit tu singur.
ALCIBIADE Au nu mă crezi în stare să ajung singur la ele?
SOCRATE Ba cum să nu, dacă le-ai fi căutat.
ALCIBIADE Atunci nu mă vei fi crezînd capabil să le caut?
SOCRATE Ba da — dacă ai fi crezut că nu le ştii{25}.
ALCIBIADE Oare nu a fost o vreme cînd mă aflam în această stare?
SOCRATE Prea bine. Poţi atunci să-mi arăţi şi mie acea vreme cînd nu credeai a cunoaşte rosturile dreptăţii şi [110a]nedreptăţii? Ia spune-mi: anul trecut le căutai cumva, crezînd a nu le şti? Sau credeai că le ştii? Dar să-mi spui adevărul, ca să nu ne irosim degeaba timpul în discuţii.
ALCIBIADE Ba pe atunci credeam că le ştiu.
SOCRATE Dar acum doi ani, acum trei şi acum patru ani, nu la fel stăteau lucrurile?
ALCIBIADE Stăteau la fel.
SOCRATE Bine, dar înainte de asta erai un copil; nu-i aşa?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Iar pe vremea aceea ştiu bine că îţi închipuiai a le şti.
ALCIBIADE Ce te face să crezi aceasta?
[110b]SOCRATE Pe cînd erai copil te-am urmărit adesea la şcoală şi în alte părţi, cînd jucai arşice{26} sau alte jocuri copilăreşti, şi nu te-am auzit să şovăi în privinţa faptelor drepte şi nedrepte, ci, dimpotrivă, te auzeam cum ridici glasul şi spui cu îndrăzneală despre cutare sau cutare copil nimerit în calea ta că este rău, necinstit şi că se poartă nedrept. Oare nu e adevărat?
ALCIBIADE Dar ce era să fac, Socrate, cînd cineva se purta nedrept cu mine?
SOCRATE Mă întrebi ce trebuia să faci, în înţelesul că nu ştiai dacă acela se purta pe atunci nedrept sau nu?
[110c]ALCIBIADE Ba zău, ştiam prea bine şi-mi dădeam seama limpede că se săvîrşea o nedreptate faţă de mine.
SOCRATE S-ar părea deci că, încă de mic copil, credeai a şti ce este drept şi ce nu.
ALCIBIADE Aşa credeam; şi ştiam cu adevărat.
SOCRATE Dar cînd ajunseseşi să afli aceste lucruri? Doar nu pe vremea cînd îţi închipuiai că le cunoşti!
ALCIBIADE Fireşte că nu.
SOCRATE Dar atunci, cînd te-ai socotit tu însuţi neştiutor? Dacă stai să te gîndeşti, vei vedea că nu poţi găsi acel moment.
ALCIBIADE Zău, Socrate, nu ştiu ce să mai spun.
[110d]SOCRATE Prin urmare, aceste lucruri le cunoşti nu fiindcă le-ai fi descoperit tu însuţi.
ALCIBIADE Reiese într-adevăr că nu.
SOCRATE Înainte însă afirmai că le cunoşti, dar nu pentru că le-ai fi învăţat; dar dacă nici nu le-ai aflat singur şi nici nu le-ai învăţat de la altcineva, cum se face că le ştii, şi din ce izvor?{27}
ALCIBIADE Dar poate că înainte ţi-am răspuns greşit, pretinzînd că ştiu, aceste lucruri întrucît le-aş fi iscodit eu însumi.
SOCRATE Atunci, cum stăteau lucrurile în realitate?
ALCIBIADE Cred că le-am învăţat şi eu, ca toţi ceilalţi.
SOCRATE În acest caz ne întoarcem de unde am pornit. De la cine le-ai învăţat? Spune-mi şi mie.
[110e]ALCIBIADE De la cei mulţi.
SOCRATE Nu la învăţători de soi ţi-ai găsit scăpare, Alcibiade, dacă te bizui pe cei mulţi.
ALCIBIADE Cum aşa? Aceştia nu sînt buni învăţători?
SOCRATE Nici măcar să te-nveţe cum să joci zaruri{28} nu sînt buni. Or, eu unul cred că acest lucru este mai prejos de rosturile dreptăţii. Sau tu nu eşti de aceeaşi părere?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Dar nefiind ei în stare să te înveţe lucruri mai de rînd, cum ar putea să te înveţe lucruri mai de seamă?
ALCIBIADE Eu unul cred că pot; şi în orice caz ei sînt în stare să mă înveţe multe lucruri, mai de seamă decît jocul cu zaruri.
SOCRATE Ce fel de lucruri mai sînt şi acestea?
[111a]ALCIBIADE Bunăoară, chiar şi să vorbesc greceşte am învăţat de la ei, deşi n-aş putea să numesc pe un anume profesor al meu, ci îi indic tocmai pe cei care, după tine, nu sînt învăţători destoinici.
SOCRATE Dar, nobilul meu prieten, în privinţa aceasta cei mulţi sînt buni învăţători şi ar merita toate elogiile pentru învăţătura lor.
ALCIBIADE De ce?
SOCRATE Deoarece în această privinţă sînt înzestraţi cu ceea ce se cuvine să aibă profesorii buni.
ALCIBIADE Ce ai în vedere?
SOCRATE Nu ştii că cei ce urmează să-i înveţe pe alţii un anumit lucru trebuie mai întîi să-l cunoască ei înşişi? Ori nu e aşa?
[111b]ALCIBIADE Cum să nu, aşa e!
SOCRATE Dar nu-i aşa că oamenii ştiutori se înţeleg între ei şi nu se dezbină în păreri?{29}
ALCIBIADE Desigur.
SOCRATE Dar în chestiunile în care părerile lor se dezbină vei mai spune că sînt ştiutori?
ALCIBIADE Bineînţeles că nu.
SOCRATE Ar mai putea ei să ne instruiască în aceste chestiuni?
ALCIBIADE Nicidecum.
SOCRATE Ei bine, crezi cumva că cei mulţi au păreri deosebite cînd e vorba de a şti cum arată o piatră sau un lemn? Oare nu vei primi acelaşi răspuns de la orice ins pe care l-ai întreba şi nu se îndreaptă toţi spre aceleaşi lucruri, [111c]cînd vor să pună mîna pe o piatră sau pe o bucată de lemn?{30} Deopotrivă se întîmplă cu toate lucrurile de acelaşi fel. Dacă nu mă înşel însă, tocmai aceasta înţelegi prin a şti greceşte; nu-i aşa?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE În această privinţă, cum spuneam, oamenii se înţeleg între dînşii iar fiecare ins în parte este de acord cu sine însuşi în viaţa particulară după cum şi, în viaţa publică, cetăţile nu se dezbină între ele, spunînd ba una, ba alta; nu-i aşa?
ALCIBIADE Ba da.
[111d]SOCRATE Deci e pe deplin firesc ca în această privinţă să fie toţi şi profesori buni.
ALCIBIADE Aşa este.
SOCRATE Prin urmare, dacă am vrea să-l facem pe cineva să cunoască asemenea lucruri, nu ar fi potrivit să-l îndrumăm către învăţătura acestora, a celor mulţi?
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Dacă însă am vrea să ştim nu numai cum arată oamenii sau caii, ci şi care dintre ei aleargă bine şi care nu, oare în acest caz tot cei mulţi ar putea să ne instruiască?
ALCIBIADE Desigur că nu.
SOCRATE Faptul că nici ei între ei au se înţeleg deloc [111e]în chestiunea menţionată nu constituie pentru tine o dovadă suficientă că nu se pricep în această privinţă şi că n-ar fi buni să ne înveţe?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Dar dacă am vrea să ştim nu numai cum arată oamenii, ci şi cum îi deosebim pe cei sănătoşi sau pe cei bolnavi, oare cei mulţi ne-ar mai fi dascăli competenţi?
ALCIBIADE De bună seamă că nu.
SOCRATE Dacă i-ai vedea dezbinîndu-se în păreri, nu ai avea dovada că nu valorează nimic ca profesori în această materie?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Dar în privinţa celor puse în joc acum? Crezi [112a]oare că cei mulţi sînt de acord, fiecare în parte cu sine însuşi sau ei între ei, asupra oamenilor drepţi şi nedrepţi, şi a faptelor drepte şi nedrepte?
ALCIBIADE Zău, cîtuşi de puţin, Socrate!
SOCRATE Nu cumva tocmai în această privinţă se dezbină între ei cel mai tare?
ALCIBIADE Negreşit.
SOCRATE Eu nu cred că ai văzut ori auzit ca nişte oameni să se dezbine în păreri asupra sănătăţii şi bolii pînă într-atîta încît să se ia la bătaie şi să se omoare între ei din această pricină.
ALCIBIADE De bună seamă că nu.
[112b]SOCRATE În schimb, asupra faptelor drepte şi nedrepte, ştiu bine că, dacă n-ai văzut tu însuţi cu ochii tăi, atunci cel puţin vei fi auzit ce povestesc oamenii, iar printre mulţi alţii ce povesteşte şi Homer; doar Odiseea şi Iliada le vei fi auzit recitate{31}, nu-i aşa?
ALCIBIADE Mai încape vorbă, Socrate !
SOCRATE Oare aceste poeme nu poartă asupra dezbinării în jurul dreptăţii şi nedreptăţii?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Iar luptele iscate şi sîngele ce l-au vărsat aheii şi potrivnicii acestora, troienii, sau peţitorii Penelopei şi Odiseu, nu tot din această dezbinare s-au tras?
ALCIBIADE Ai dreptate.
SOCRATE Dar cred că nu altul este şi cazul atenienilor, lacedemonienilor şi beoţienilor căzuţi la Tanagra{32}, precum şi al celor mai tîrziu căzuţi la Coroneea — unde şi-a găsit sfîrşitul şi Clinias, tatăl tău; nimic altceva decît dezbinarea în jurul dreptăţii şi nedreptăţii a fost pricină de atîtea lupte şi omoruri. Nu-i aşa?
ALCIBIADE Adevărat.
[112c]SOCRATE Putem oare susţine că oamenii aceştia cunosc lucrurile care îi fac să se dezbine atît de tare între ei încît, în vrajba lor, sînt gata a-şi pricinui unii altora cele mai mari rele?
ALCIBIADE Evident că nu.
SOCRATE Vasăzică, aşa cum recunoşti tu însuţi, la asemenea învăţători neştiutori te referi!
ALCIBIADE Aşa s-ar spune.
SOCRATE Cum ai putea cunoaşte atunci rosturile dreptăţii şi nedreptăţii, în privinţa cărora şovăi într-atîta şi pe care, cum s-ar părea, nu le-ai învăţat de la nimeni dar nici nu le-ai aflat singur?
ALCIBIADE Din cele ce afirmi tu, ar reieşi că nu e cu putinţă.
[112d]SOCRATE Dar nu vezi, Alcibiade, că nici acum nu te-ai exprimat potrivit?
ALCIBIADE Cum aşa?
SOCRATE Întrucît pretinzi că lucrul acesta îl afirm eu.
ALCIBIADE Cum, nu eşti tu acel ce afirmă că nu aş cunoaşte rosturile dreptăţii şi nedreptăţii?
SOCRATE Fireşte că nu.
ALCIBIADE Atunci sînt eu acela?
SOCRATE Desigur.
ALCIBIADE Cum se poate?
SOCRATE Iată cum îţi vei da seama. Dacă în legătură cu unu şi cu doi te-aş întreba care este mai mare, îmi vei răspunde că doi, nu-i aşa?
ALCIBIADE Desigur.
SOCRATE Cu cît?
ALCIBIADE Cu unu.
SOCRATE Dintre noi amîndoi, aşadar, cine este cel ce afirmă că doi este mai mare cu unu decît unu?
ALCIBIADE Eu.
SOCRATE Prin urmare, eu am pus întrebarea iar tu ai dat răspunsul.
ALCIBIADE Da.
[113a]SOCRATE În cele de mai sus, oare eu, adică cel ce întreabă, par să afirm, sau tu, cel ce răspunde?
ALCIBIADE Eu.
SOCRATE Dar în cazul cînd te-aş întreba din ce litere este compus ,,Socrate”, iar tu mi-ai spune aceasta, dintre noi doi cine ar fi cel ce afirmă?
ALCIBIADE Eu.
SOCRATE Spune-mi atunci, într-un cuvînt: cînd avem întrebare şi răspuns, care din doi afirmă — cel ce întreabă sau cel ce răspunde?
ALCIBIADE Cel ce răspunde, aşa cred, Socrate.
[113b]SOCRATE Dar înainte, în cursul întregii discuţii, nu eu eram cel ce întreba?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Şi cel ce răspundea nu erai tu?
ALCIBIADE Eu, de bună seamă.
SOCRATE Dintre noi doi, aşadar, cine a afirmat cele rostite?
ALCIBIADE Potrivit celor admise, Socrate, rezultă că eu.
SOCRATE Dar nu s-a spus oare că Alcibiade cel frumos, fiul lui Clinias, nu ştie rosturile dreptăţii şi nedreptăţii, crede în schimb a le şti şi vrea să se înfăţişeze adunării poporului spre a îndruma atenienii în lucruri pe care nu le cunoaşte deloc? Nu s-au spus acestea?
[113c]ALCIBIADE Rezultă că da.
SOCRATE Atunci, Alcibiade, se împlinesc spusele Iui Euripide : De la tine, nu de la mine{33} vei fi auzit aceste cuvinte ; nu eu le rostesc, ci tu însuţi, iar pe mine mă învinuieşti fără temei. Numai că, bine spui ce spui, deoarece, nepreţuitule, e curată nebunie ce-ţi trece prin gînd, adică să începi să arăţi altora lucruri pe care tu însuţi nu le cunoşti, fără să te osteneşti mai întîi a le învăţa tu însuţi{34}.
[113d]ALCIBIADE Dar, Socrate, la drept vorbind, eu cred că atenienii, ca şi ceilalţi eleni, rareori ţin sfat privitor la ceea ce este mai drept şi ce nu; într-adevăr, ei consideră că lucrurile de acest fel sînt de la sine evidente şi de aceea, nestăruind asupră-le, ei caută ce le va fi mai folositor în faptă. În ce mă priveşte, sînt de părere că dreptatea şi folosul nu înseamnă unul şi acelaşi lucru, pentru că mulţi au tras foloase din marile nedreptăţi săvîrşite de ei, pe cînd alţii, după părerea mea, n-au tras vreun folos din faptele lor drepte{35}.
[113e]SOCRATE Şi ce rezultă de aici? Admiţînd că faptele drepte ar fi cu totul deosebite de cele aducătoare de folos, îţi închipui cumva, de data aceasta, că ştii într-adevăr ce este folositor pentru oameni, şi din ce cauză anume?
ALCIBIADE Ce m-ar opri s-o ştiu, Socrate? Afară doar dacă nu mă întrebi cine m-a instruit sau în ce fel am aflat singur.
SOCRATE Ştii ce faci acum? După ce ai emis o afirmaţie greşită ce poate fi spulberată prin acelaşi argument ca înainte, îţi închipui că e cazul să asculţi lucruri noi şi argumente diferite, de parcă cele dinainte ar fi nişte haine uzate, pe care nu s-ar potrivi să le îmbraci, şi că e nevoie ca cineva să-ţi aducă un argument nou-nouţ şi neatins! [114a]Eu însă, dînd la o parte subterfugiile tale verbale, nu voi pregeta să te întreb şi de această dată de unde ştii ce este folosul, şi totodată de unde ai învăţat, cine ţi-a fost profesor, cuprinzînd astfel într-o singură întrebare toate chestiunile dinainte. Din păcate, este evident că ai ajunge în acelaşi impas şi n-ai fi capabil să-mi arăţi nici că ştii lucrurile folositoare pentru că le-ai fi aflat, nici pentru că le-ai fi învăţat de la altcineva. Totuşi, fiindcă eşti atît de gingaş şi n-ai mai gusta cu plăcere aceeaşi argumentaţie, las la o parte chestiunea dacă ştii sau nu ce este folositor [114b]atenienilor. În schimb însă, n-ai vrea să-mi arăţi acum dacă dreptatea şi folosul sînt identice sau diferite, punîndu-mi pentru aceasta întrebări aşa cum ţi-am pus şi eu înainte, sau, dacă preferi, expunînd acest lucru cu propriile tale cuvinte?
ALCIBIADE Dar nu ştiu, Socrate, dacă aş fi în stare să mă explic în fata ta.
SOCRATE Scumpul meu, închipuie-ţi atunci că eu sînt adunarea şi poporul; oare acolo nu va trebui să convingi la fel pe fiecare om în parte?
ALCIBIADE Ba da.
[114c]SOCRATE Oare nu una şi aceeaşi persoană este în măsură să convingă de un acelaşi lucru, atît pe un singur om cît şi pe mai mulţi la un loc, aşa cum profesorul învaţă să scrie şi să citească atît pe cîte un elev în parte cît şi pe mai mulţi?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Iar într-o chestiune legată de număr, oare nu tot un acelaşi om va convinge pe un singur ins ca şi pe mai mulţi?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Acest om nu va fi oare cunoscătorul în materie, aritmeticianul?
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Prin urmare, vei fi tu în stare să convingi şi un singur om în problemele în care îi poţi convinge pe mai mulţi?
ALCIBIADE Pare probabil.
SOCRATE Dar este evident că aceste lucruri le cunoşti.
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Prin ce altceva se deosebeşte oratorul care ia cuvîntul în faţa adunării poporului de cel angajat într-o [114d]discuţie ca cea de faţă, dacă nu prin faptul că primul îi convinge de ceva pe mai mulţi laolaltă, iar al doilea se adresează unui singur om?
ALCIBIADE S-ar putea să fie aşa.
SOCRATE Dar, întrucît revine limpede unuia şi aceluiaşi să convingă pe mai mulţi oameni strînşi la un loc şi pe cîte unul singur, ocupă-te de mine şi încearcă să demonstrezi că dreptatea nu este uneori aducătoare de folos.
ALCIBIADE Întreci măsura, Socrate!
SOCRATE Atunci, tot din lipsă de măsură, voi să te conving de contrariul celor ce nu ai binevoit să-mi demonstrezi.
ALCIBIADE Grăieşte deci!
SOCRATE Numai să-mi răspunzi la întrebări.
[114e]ALCIBIADE Ba nu, grăieşte tu singur.
SOCRATE Cum? Nu vrei să fii convins în cel mai înalt grad?
ALCIBIADE Negreşit că da.
SOCRATE Dacă ajungi să afirmi tu însuţi că lucrurile stau întocmai aşa cum spun, oare nu înseamnă că eşti convins în cel mai înalt grad?
ALCIBIADE Fără doar şi poate!
SOCRATE Atunci răspunde-mi la întrebări, şi dacă n-ai să te auzi pe tine însuţi spunînd că faptele drepte sînt aducătoare de folos, să nu-l crezi pe nimeni altul cînd afirmă aceasta.
ALCIBIADE Fireşte că nu-l voi crede! Iar de răspuns îţi voi răspunde; căci nu cred că voi fi eu cel în pierdere.
[115a]SOCRATE Văd că eşti într-adevăr un bun prezicător. Ia spune: afirmi că în rîndul faptelor drepte unele sînt folositoare iar altele nu?
ALCIBIADE Întocmai.
SOCRATE Dar, dintre acestea, admiţi că unele sînt frumoase, iar altele nu?
ALCIBIADE În ce sens pui această întrebare?
SOCRATE Ai văzut vreodată ca cineva să comită fapte urîte însă drepte?
ALCIBIADE N-am văzut.
SOCRATE Toate cele drepte nu sînt şi frumoase?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Dar cele frumoase, la rîndul lor, să fie oare toate bune, sau unele sînt bune pe cînd altele nu?
ALCIBIADE În ce mă priveşte, Socrate, sînt de părere că dintre cele frumoase unele sînt rele.
SOCRATE Nu cumva unele fapte urîte sînt bune?
[115b]ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Te referi cumva la fapte ca acelea ce se petrec într-un război, cînd mulţi oameni care au venit în ajutorul unui prieten or al unei rude s-au ales cu răni şi au murit, pe cînd acei care nu au dat ajutor, cum se cuvenea, au ieşit nevătămaţi?
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Deci, o atare faptă de a veni în ajutor o numeşti frumoasă, avînd în vedere intenţia de a-i salva pe cei ce se cuvenea a fi salvaţi; iar aceasta se cheamă vitejie, nu-i aşa?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Însă aceeaşi faptă o mai califici drept un rău, avîndu-i în vedere pe cei ce au murit din această pricină, sau au fost răniţi. Aşa este?
ALCIBIADE Aşa este.
[115c]SOCRATE Dar bărbăţia este una iar moartea este alta. Nu-i aşa?
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Dar atunci, ajutorarea prietenilor nu este în aceeaşi privinţă şi ceva frumos şi un rău.
ALCIBIADE Evident că nu este.
SOCRATE Stabileşte acum la fel ca adineauri dacă fapta respectivă nu este bună tocmai prin ceea ce îi dă frumuseţe; de vreme ce ai admis că ajutorarea prietenilor este o faptă frumoasă, ca dovedind vitejie, cercetează acum dacă vitejia însăşi este un bine sau un rău. Ia gîndeşte-te, de care lucruri ai vrea să ai parte — de binefaceri sau de nenorociri?
ALCIBIADE De binefaceri.
[115d]SOCRATE Oare nu ai vrea să ai parte de cele mai mari binefaceri în cea mai mare măsură?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Cel mai puţin primind să nu ai parte de ele.
ALCIBIADE Cum altfel?
SOCRATE Dar despre vitejie ce crezi? Cu ce preţ ai primi să fii lipsit de ea?
ALCIBIADE N-aş primi nici să trăiesc dacă ar fi să fiu un laş!
SOCRATE Laşitatea ţi se pare, aşadar, cel mai mare rău din lume?
ALCIBIADE Întocmai.
SOCRATE Deopotrivă cu moartea, cum s-ar părea.
ALCIBIADE Da, aşa este.
SOCRATE Dar viaţa şi vitejia nu sînt tot ce poate fi mai opus morţii şi laşităţii?
ALCIBIADE Ba da.
[115e]SOCRATE Iar de primele ai vrea să ai parte în cea mai mare măsură, de celelalte însă cel mai puţin.
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Întrucît pe unele le consideri ca fiind cele mai mari bunuri, iar pe celelalte ca cele mai mari rele.
ALCIBIADE Desigur.
SOCRATE Ai afirmat deci că prin ceea ce o face să fie frumoasă, ca faptă de vitejie în spiritul binelui, ajutorarea prietenilor în luptă este o acţiune frumoasă?
ALCIBIADE Evident.
SOCRATE Dar mai spuneai că în spiritul acelui rău adus de ea care e moartea, ea însăşi e un rău.
ALCIBIADE Aşa e.
SOCRATE Deci fiecare faptă trebuie calificată în felul următor: în măsura în care este aducătoare de rău o numim rea, iar în măsura în care lucrează ca un bine trebuie numită [116a]bună.
ALCIBIADE Aceasta este părerea mea.
SOCRATE Nu-i aşa însă că în măsura în care este bună este şi frumoasă, iar întrucît e rea este şi urîtă?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Aşadar, cînd spui că ajutorul dat în luptă prietenilor este o faptă frumoasă însă rea e ca şi cum ai spune că aceeaşi faptă este şi bună şi rea.
ALCIBIADE Cred că ai dreptate, Socrate.
SOCRATE Atunci, nimic din rîndul celor frumoase, în măsura în care are parte de frumuseţe, nu este rău, şi nimic din rîndul celor urîte, în măsura în care are parte de urîţenie, nu este bun.
[116b]ALCIBIADE Este evident.
SOCRATE Să cîntărim însă lucrurile şi în felul următor. Cel ce lucrează frumos nu face binele?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Dar cei ce fac bine nu sînt fericiţi?
ALCIBIADE Cum să nu!
SOCRATE Sînt fericiţi, ca avînd parte de mult bine?
ALCIBIADE Întru totul.
SOCRATE Şi au parte de mult bine mulţumită unei vrednice şi frumoase făptuiri?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Aşadar fapta vrednică este un bine?
ALCIBIADE Cum să nu.
SOCRATE Deci fapta vrednică este frumoasă?
ALCIBIADE Da.
[116c]SOCRATE Constatăm deci din nou că frumosul şi binele sînt una.
ALCIBIADE Este evident.
SOCRATE Aşadar, dacă aflăm că un anumit lucru este frumos vom afla, pe baza raţionamentului de mai sus, că e şi bun.
ALCIBIADE Neapărat.
SOCRATE Cum rămîne atunci? Sînt de folos cele bune, sau nu?
ALCIBIADE Sînt de folos.
SOCRATE Îţi aminteşti însă ce am stabilit de comun acord cu privire la faptele drepte?
ALCIBIADE Am stabilit, aşa cred, că cei ce se poartă drept se poartă neapărat şi frumos.
SOCRATE Dar cei ce se poartă frumos, la rîndul lor, se poartă şi bine?
ALCIBIADE Da.
[116d]SOCRATE Iar faptele bune sînt folositoare?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE În consecinţă, Alcibiade, faptele drepte sînt folositoare.
ALCIBIADE S-ar părea.
SOCRATE Ei bine, nu eşti tu cel ce rosteşte aceste cuvinte, iar eu cel ce întreabă?
ALCIBIADE Se pare că aşa este.
SOCRATE În cazul acesta, dacă cineva se ridică spre a-i îndruma pe atenieni, sau pe peparioţi{36}, închipuindu-şi că ştie ce este drept şi ce nu este, dar afirmînd că faptele drepte sînt rele uneori, ai putea să nu-l iei în rîs? Doar [116e]tu însuţi ai ajuns să afirmi că faptele drepte sînt aceleaşi cu cele aducătoare de folos.
ALCIBIADE În numele zeilor, Socrate, eu însumi nu mai ştiu ce spun; m-am încurcat rău de tot. Atunci cînd îmi pui tu întrebări, înclin să cred ba una, ba alta.
SOCRATE Dar, dragul meu, nu cumva nu înţelegi de unde ţi se trage această suferinţă?
ALCIBIADE Ba chiar nu înţeleg.
SOCRATE Crezi tu că, întrebîndu-te cineva cîţi ochi ai, doi sau trei? cîte mîini, două sau patru? sau ceva asemănător, ai răspunde ba una, ba alta? N-ai răspunde întotdeauna în acelaşi fel?
[117a]ALCIBIADE Am ajuns să mă tem pentru mine însumi; cred totuşi că aş răspunde în acelaşi fel.
SOCRATE Nu pentru că eşti în cunoştinţă de cauză? Nu acesta este motivul?
ALCIBIADE Eu aşa cred.
SOCRATE Aşadar, este vădit că lucrurile asupra cărora, fără voie, dai răspunsuri contradictorii, nu le cunoşti.
ALCIBIADE Probabil că aşa este.
SOCRATE Dar în răspunsurile tale nu afirmi că şovăi în privinţa dreptăţii şi nedreptăţii, a frumosului şi urîtului, a răului şi binelui, a folositorului şi nefolositorului? Oare nu este evident că şovăi tocmai pentru că nu cunoşti aceste lucruri?
[117b]ALCIBIADE Aceasta este şi părerea mea.
SOCRATE Aşa stau vasăzică lucrurile: cînd cineva nu cunoaşte un anumit lucru, neapărat şovăie în cugetul său?
ALCIBIADE Mai încape vorbă?
SOCRATE Dar ştii cumva în ce fel te-ai putea ridica în ceruri?
ALCIBIADE Pe Zeu, nu ştiu.
SOCRATE Mai şovăie părerea ta în această privinţă?
ALCIBIADE Fireşte că nu.
SOCRATE Ştii care e cauza, sau să ţi-o spun eu?
ALCIBIADE Spune-o.
SOCRATE Cauza,dragul meu, este că, după cum nu cunoşti acest lucru, tot aşa nici nu-ţi închipui a-l cunoaşte.
[117c]ALCIBIADE Ce mai vrei să spui cu asta?
SOCRATE Ia gîndeşte-te împreună cu mine: în legătură cu lucrurile pe care nu le cunoşti şi totodată ştii că nu le cunoşti, ţi se întîmplă să stai în cumpănă? Aşa, de exemplu, ştii desigur că nu ştii să găteşti.
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Mai stai pe gînduri în această privinţă, întrebîndu-te cum se găteşte bine, şi mai şovăi în cugetul tău, sau laşi această treabă în seama celui priceput?
ALCIBIADE Întocmai, o las.
SOCRATE Dar dacă ai pluti pe o corabie, ai mai sta să te [117d]întrebi cum trebuie împinsă cîrma, în sus sau în jos, şi ai mai şovăi în privinţa unor lucruri pe care nu le cunoşti, sau le-ai lăsa în seama cîrmaciului, rămînînd tu însuţi netulburat?{37}
ALCIBIADE În seama cîrmaciului le-aş lăsa.
SOCRATE Prin urmare, nu lucrurile pe care nu le cunoşti te fac să şovăi, odată ce ştii că nu le cunoşti.
ALCIBIADE Nu, fireşte.
SOCRATE Înţelegi, aşadar, că greşelile ce se săvîrşesc au obîrşia tocmai în această necunoştinţă, a neştiutorului care crede că ştie?
ALCIBIADE Ce mai vrei să spui cu asta?
SOCRATE De o treabă ne apucăm, nu-i aşa, s-o facem, doar atunci cînd avem convingerea că ştim ce facem?
ALCIBIADE Desigur.
[117e]SOCRATE Cînd însă cineva socoate într-adevăr că nu ştie un lucru, nu-l lasă în seama altora?
ALCIBIADE Cum să nu!
SOCRATE Ca atare, neştiutorii de acest soi trăiesc fără să se facă vinovaţi de vreo greşeală, deoarece lasă treburile în seama altora; nu-i aşa?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Cine sînt atunci cei ce greşesc? Doar n-ai să spui că cei ce cu adevărat ştiu.
ALCIBIADE Nu, desigur.
SOCRATE Dar, de vreme ce nu greşesc nici cei ce ştiu şi nici acei neştiutori ce ştiu că nu ştiu, cine alţii mai rămîn, [118a]în afară de neştiutorii care îşi închipuie că ştiu?
ALCIBIADE Numai aceştia.
SOCRATE Deci nu cumva tocmai această neştiinţă este pricina tuturor relelor, nu este ea necunoaşterea cea mai vrednică de osîndă?{38}
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Atunci cînd poartă asupra celor mai preţioase lucruri nu este ea nefastă şi ruşinoasă în cel mai înalt grad?
ALCIBIADE Fără discuţie.
SOCRATE Dar ai putea să-mi indici lucruri mai preţioase decît ce e drept şi frumos, ce e bun şi plin de folos?
ALCIBIADE Desigur că nu.
SOCRATE Deci cu privire la acestea spui tu că stai la îndoială?
ALCIBIADE Da.
SOCRATE Dar dacă stai la îndoială, oare nu este vădit, pe baza celor de mai sus, nu numai că nu cunoşti tot ce [118b]este mai preţios, dar şi că, neştiutor fiind, îţi închipui că le-ai cunoaşte?
ALCIBIADE Se poate.
SOCRATE Vai, Alcibiade, în ce stare ai ajuns! Eu şovăi să spun lucrurilor pe nume, dar, pentru că sîntem între patru ochi, n-am încotro. Află, nepreţuitule, că faci casă bună cu neştiinţa de cea mai joasă speţă, aşa cum te denunţă discuţia noastră şi cum tu însuţi te denunţi. De aceea te şi avînţi în politică, înainte de a te forma prin educaţie. Dar nu eşti tu singurul care a ajuns în această stare: aşa s-a întîmplat cu cei mai mulţi care văd de treburile acestui [118c]oraş{39}, în afară de cîţiva, printre care, probabil, şi tutorele tău Pericle.
ALCIBIADE Ce-i drept, Socrate, lumea spune că nu de la sine a ajuns Pericle iscusit, ci stînd în preajma mai multor bărbaţi iscusiţi, printre care Pythoclides şi Anaxagora, ba chiar şi astăzi, aşa în vîrstă cum este, încă se mai întîlneşte cu Damon în acelaşi scop{40}.
SOCRATE Cum aşa? Ai auzit de vreun om iscusit căruia să nu-i stea în putinţă să facă şi pe altcineva iscusit, după chipul şi asemănarea lui? De pildă, cel ce te-a învăţat să scrii şi să citeşti nu era el însuşi iscusit şi nu te-a făcut şi pe tine iscusit, ca şi pe alţii pe care a vrut să-i facă? Oare nu-i aşa?
ALCIBIADE Ba da.
[118d]SOCRATE Dar, la rîndul tău, învăţînd de la dînsul, nu vei fi în măsură să înveţi pe un altul?
ALCIBIADE Ba da.
SOCRATE Oare în cazul citharistului şi al gimnastului, lucrurile nu se petrec în acelaşi chip?
ALCIBIADE De bună seamă.
SOCRATE Pentru că, negreşit, o dovadă grăitoare a faptului că cineva cunoaşte ceea ce cunoaşte, este că poate să iniţieze şi pe un altul în ceea ce ştie el însuşi.
ALCIBIADE Aşa cred şi eu.
SOCRATE În cazul acesta, poţi să-mi spui cine a ajuns iscusit datorită lui Pericle, începînd cu feciorii săi?
[118e]ALCIBIADE Bine, Socrate, dar ce vină are Pericle că feciorii lui sînt slabi la minte din născare?
SOCRATE Dar Clinias, fratele tău?
ALCIBIADE Acuma, de ce să-l iei tocmai pe Clinias, un om nebun de-a binelea?
SOCRATE Dar dacă e nebun de-a binelea Clinias, iar feciorii lui Pericle sînt slabi la minte din născare, ce motiv să mai invocăm în cazul tău, că şi pe tine, înzestrat aşa cum eşti, te-a trecut cu vederea?
ALCIBIADE Cred că eu singur sînt de vină, că nu iau aminte.
[119a]SOCRATE Atunci numeşte-mi vreun alt om, atenian sau străin, om liber sau sclav, care ar avea temei să spună că a ajuns mai iscusit datorită lui Pericle, aşa cum eu aş putea să menţionez în legătură cu Zenon{41}, pe Pythodor{42}, fiul lui Isoloch, şi pe Callias{43}, fiul lui Calliades, care, plătindu-i lui Zenon cîte o sută de mine, au ajuns amîndoi oameni competenţi şi de vază.
ALCIBIADE Dar nu ştiu, zău!
SOCRATE Fie şi aşa. Dar tocmai în privinţa ta însuţi, ce ai de gînd? Vrei să rămîi în starea de acum, sau să te îngrijeşti întrucîtva de tine?
[119b]ALCIBIADE Împreună să ne sfătuim, Socrate! Ce-i drept, spusele tale mă pun pe gînduri şi mă declar de acord cu tine. — Ci totuşi, cei ce văd de treburile statului, cu excepţia cîtorva, îmi par a fi cu totul necultivaţi.
SOCRATE Şi ce urmează de aici?
ALCIBIADE Dacă ar fi fost cît de cît cultivaţi, desigur că cel ce avea de gînd să-i combată ar fi trebuit să înveţe şi să se pregătească, înfruntîndu-i ca pe nişte atleţi; aşa însă, [119c]de vreme ce pînă şi nechemaţii aceştia s-au apucat de politică, la ce bun să mai exersezi şi să deprinzi rostul lucrurilor? Eu unul ştiu bine că, aşa înzestrat din fire cum sînt, tot îi voi întrece cu mult.
SOCRATE Vai, alesul meu prieten, cum ai putut să spui aşa ceva? Cît de nevrednic eşti de înfăţişarea ta şi de toate celelalte daruri ale tale!
ALCIBIADE Dar de ce, mă rog, şi ce vrei să spui prin aceasta, Socrate?
SOCRATE Sînt revoltat din pricina ta şi a dragostei pe care ţi-o port . . .
ALCIBIADE Cum aşa?
SOCRATE ... De vreme ce ţi-ai putut închipui că lupta ta este împotriva oamenilor de la noi.
ALCIBIADE Dar împotriva cui, la drept vorbind?
[119d]SOCRATE Să fie aceasta o întrebare vrednică de un bărbat ce se crede însufleţit de mari ambiţii?
ALCIBIADE Ce vrei să spui? Nu împotriva oamenilor acestora va trebui să lupt?
SOCRATE Dar dacă ţi-ai pune în gînd să conduci o triremă ce urmează să dea o bătălie navală, de ajuns ţi-ar fi, oare, să te crezi cîrmaciul cel mai destoinic în rîndul corăbierilor tăi? Sau — socotind că trebuie într-adevăr să ai această înzestrare — ai mai lua aminte şi la adevăraţii tăi potrivnici şi nu, ca în clipa de faţă, numai la tovarăşii tăi de luptă? Fără îndoială, pe aceştia din urmă trebuie să-i [119e]întreci într-atîta încît nici să nu le mai treacă prin minte să ţi se împotrivească, ci, rămaşi mai prejos de tine, să ţi se alăture în lupta împotriva vrăjmaşilor; asta, dacă doreşti cu adevărat să te pui în lumină printr-o faptă frumoasă, vrednică de tine şi de cetate.
ALCIBIADE Dar tocmai aceasta şi doresc!
SOCRATE Aşa stînd lucrurile, e oare cazul să te mulţumeşti eu superioritatea pe care o ai asupra oştenilor tăi, fără să iei aminte la conducătorii potrivnicilor, sau ar trebui să te întrebi dacă ai ajuns superior acestora, pregătindu-te şi exersîndu-te cu ochii la ei?
[120a]ALCIBIADE La cine anume te referi, Socrate?
SOCRATE Tu nu ştii că cetatea noastră este mereu în vrajbă cu lacedemonienii{44}, precum şi cu Marele Rege?
ALCIBIADE Adevărat.
SOCRATE Prin urmare, dacă ai de gînd să fii conducătorul în această cetate, n-ar fi drept să consideri că va trebui să-i înfrunţi în luptă pe regii lacedemonieni şi pe cei ai perşilor?
ALCIBIADE S-ar putea să ai dreptate.
SOCRATE Ba nu, scumpul meu! mai bine măsoară-te cu [120b]Midias, crescătorul acela de prepeliţe{45}, sau cu alţii de soiul său, care se apucă de treburile statului cînd, vorba femeilor, „chică de sclavi” mai poartă în suflet, de neciopliţi ce sînt, şi, fără să ştie pe ce lume trăiesc, ba pe deasupra vorbind şi o limbă scîlciată, au venit să linguşească cetatea, ci numai s-o conducă nu! Cu aceştia de care-ţi spun, [120c]măsurîndu-te, se cade să nu te îngrijeşti de tine şi să nu înveţi cîte sînt de învăţat, cînd îţi stă în faţă o luptă atît de mare; şi nici să nu exersezi aşa cum se cuvine, ci, pregătit pe deplin aşa cum eşti acum, să purcezi la treburile statului.
ALCIBIADE Socrate, eu nu spun că nu ai dreptate; cred însă că generalii spartanilor şi regele perşilor nu se deosebesc cu nimic de alţii.
SOCRATE Ei bine, nepreţuitule, ia gîndeşte-te cît valorează părerea aceasta, a ta.
ALCIBIADE În ce sens?
SOCRATE În primul rînd, cînd anume crezi tu că te-ai [120d]îngriji mai mult de tine însuţi: atunci cînd, temîndu-te de dînşii i-ai considera primejdioşi, sau ia cazul contrar?
ALCIBIADE Evident, cînd i-aş considera primejdioşi.
SOCRATE Îţi închipui deci că ai avea ceva de pierdut îngrijindu-te de tine însuţi?
ALCIBIADE Deloc. Ba cred chiar că mi-ar prinde foarte bine.
SOCRATE Prin urmare, fie şi numai ca avînd acest neajuns, părerea ta nu e bună.
ALCIBIADE: Ai dreptate.
SOCRATE ... Iar în al doilea rînd, gîndeşte-te că, după toate probabilităţile, această părere este şi falsă.
A
DIN BLOGURILE MOLDOVEI