.... 28 iunie

Aerul din camera imi era imbibat de ganduri, de lupte si cautari, momente de depresie si exaltari, de meditatii nereusite. Am hotarat sa ies la o plimbare. Ploaia marunta si vantul rece promitea o schimbare. Asfaltul umed si copacii grei se cereau prietenii mei cei mai de suflet la moment.
Ma apropiam de statia de langa casa si atentia mi’a fost furata de o fata ce imi paru’se cunoscuta, stiam ca o mai intalnisem undeva, imi erau cunoscute formule corpului, culoarea si lungimea parului si gestul de a se juca cu o suvita de par in timp ce esti in asteptare. Am mers cu pasi mai lenti spre statie ca sa ii pot vedea fata dar in acea clipa s’a pornit si ea din loc. Am urmat’o. Mergea in fata mea, era imbracata foarte subtire pentru acest timp rece, era intr’o rochie subire, o bluza si sandale. Nu intelegeam de ce o urmaresc, ma gandeam ca astfel imi voi aminti de unde o stiu si chiar cum o cheama. Stiam ca trebuie neaparat sa o identific. Imi era al naibii de cunoscuta si atat de aproape, ma simteam ca un barbat obsedat ce urmareste o pasiune secreta. Ma simteam ciudat dar vroiam sa ii vad fata.
A intrat intr’un magazin de fructe si legume. Am urmat’o. S’a apropiat de tejgheaua cu fructe. Atingea usor fructele, a luat in maini un mango, o para, apoi un mar si le’a mirosit. De as putea sa ii vad fata dar a continuat sa se miste incet privind la fiecare fruct. Avea in miscarile ei un echilibru si o forta nemaipomenita, emana viata si incredere in orice clipa. Ceea ce imi lipsea mie in acea camera de cautari.
M’am apropiat de ea, eram atat de aproape ca i’am simtit mirosul atat de familiar. Atunci cand ma gandeam sa o ating pentru a se intoarce spre mine, ea s’a intors singura. Ochii ei priveau in ochii mei. Erau exact ca ai mei. Am ramas uimita, paralizata.
Eram Eu.
In fata mea eram Eu. Nu mai respiram, nu m’ai miscam. Ma vedeam pe mine in fata mea. Eram Eu. Mi’a zambit usor si in acel moment cineva din spate m’a intrabat “sa va ajut cu ceva?” era vanzatorul care mi’a vazut nedumerirea mea stand in fata tejghelei. I’am multumit si am iesti din magazin.
Ploaia de afara imi cadea pe par si gene. Am inchis ochii pentru un moment pentru a’mi reveni. Nu era un moment de nebunie. Mi’am regasit acea parte din mine care o cautam si care imi lipsea enorm de mult. Am zambit tot drumul, respirand doar fluturi colorati. Am inteles, ploaia m’a chemat afara pentru a imi oferi intalnirea cu echilibrul care il cautam in ultima perioada din viata mea. Am intrat in camera, am deschis geamul, si am zambit spre cer, gandindu’ma ca este indeajuns doar de a ne deschide sufletele si inimile si contactul cu Eul nostru ne va fi oferit pe neasteptate.
Sursa
2011-06-28 00:28:00