Nimic nimicitor

Post filosofic despre ceai.
Azi am reuşit să fac pentru prima dată în istoria personală ceai cu gust de nimic. Trebuie să fie din cauza apei care mătură străzile bîrlădene şi de asemenea lipseşte cu totul (sau e numai la ştiri). Se iau patru feluri de ceai la plic:

unul verde cu mentă
unul negru delicate keemun
unul mate fals
unul ginseng cu scorţişoară, după cum scriam mai jos de Crăciun

Se desfac toate plicurile astea, din mare suspiciune şi curiozitate, se verifică, se adulmecă, se promite că nu mai cumpărăm lipton şi ce-o mai fi la plic. Se toarnă apă fierbinte, se scapă chestia de strecurat în ceainic, se tulbură toată munca lentă de strecurare de pînă atunci, se bodogăne(şte?) ca naiba prin bucătărie. Aşa de vreo trei ori. Se admiră rezultatul, culoarea arămie, mirosul, căldura. Se exclamă: Minunat!
Ceai cu gust de nimic.