Lumea printr-o talpă de înger (scrisori lui capitoșca)

Acordeon, Buzdugan și Armonica se întâlneau în fiecare dimineață în tramvaiul numărul 17. Acordeon pleca la Ministerul Bucuriilor unde lucra contabil, Buzdugan se ducea la Studioul de Balet al Tinerilor Talente, acolo el ocupa funcția de ștergător de oglinzi de gradul trei, iar Armonica se îndrepta spre Florărie unde distribuia mirosuri și culori pentru fiecare om, ocazie și floare.

Geamurile tramvaiului matinal din după joia asta erau împodobite cu geroasele ornamente ale generosului spirit al fulgilor. Armonica lăsa urme de picioare pe geamul înghețat; într-un fel asemănător gestului ștampilării făcea să apară o talpă, după asta cu arătătorul digitaliza cinci degețele ca în final să se ivească pe suprafața gerosului ornament urmele îngerilor din preajmă.Armonica se gândea că lumea printr-o urmă lăsată de înger arată diferit de acea lume cu care s-a obișnuit. Lumea din talpă nu e mai frumoasă, nici mai bună, nici mai luminoasă și nici mai gustoasă… e altfel, diferită și neobișnuită.Ferestrele tramvaiului, se gândi în continuare Acordeon, la fel sunt niște urme ale îngerilor care ne arată lumea altfel. Atârnată pe mânerele circulare ale siguranței ființa lui Acordeon își stăpânea pornirea de a se contopi cu mișcările lente, de leagăn ale tramvaiului.Între stații interveni atent și Buzdugan cu o întrebare care decela putințele noastre de receptare a ceea ce ni se arată prin talpă sau geam. Ochii sunt și ei urme de îngeri – armonios se bucura Armonica de întrebarea academica a lui Buzdugan.Acordeon acordându-și nedumerirea își închise ochiul stâng și apoi același lucru îl făcuse și ochiul drept ca să înțeleagă poziția ochilor față de lume.Buzdugan tremurător exclama în gând că lumea nu este văzută cu ochii, că aceștia sunt niște clame ce ne leagă cu lumea.După acest gând declarativ a lui Buzdugan, Acordeon și-a deschis ochii și s-a gândit că ei acordă lumea pentru el.Încântător Buzdugan își scoase luleaua buzduganică din buzunar, dar imediat o puse la loc amintindu-și că e în transport public. Apoi șopti fără voce doar cu buzele că totul devine într-o legătură continuă ca să fie în lume.La o oprire tramvaiul a încercat să-l fure pe Acordeon din siguranța inelarilor. Acordeon însă își prinse bine gândul de inelari, Observând acest lucru Armonica se gândi că tramvaiul numărul 17 care îi aduce în fiecare după noapte la lucru e și el o legătură cu dimprejurul; totul în lume ca să fie - se leagă și se intermediază de ceva sau de cineva.Buzdugan făcuse o mimă grav-meditativa, caraghioasă un pic, și se opri la ideea că ceea ce nu are nevoie de mediere se află în interiorul nostru, dar și aici ne pomenim intermediați de noi înșine. Reiese că nu poți Fi cu adevărat fără să fii legat de ceva/cineva care să-ți confirme ființa, chiar dacă confirmare vine din partea propriei ființe. Armonica clipi și într-o clipă exclama cu voce răsunătoare că nu putem vorbi despre ochi frumoși, ci numai de priviri frumoase; ochii sunt niște urme de îngeri care au plecat în noi să-și caute aripele!!!


Sursa
2010-10-30 13:07:13



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
13:22:13Cu hijab-ul la defilare —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
18:56:52Păcălit de avocați și de magistrați (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
04:42:42METAMORFOZE ȘI (NE)LINIȘTI —» Leo Butnaru
19:07:21Primarul de Burlacu e din nou agresiv —» Curaj.TV | Media alternativă
17:01:45„Fii AgriCOOLtor!”: De la pasiunea pentru gătit la o carieră de viitor în gastronomie 💫 —» Sandu GRECU
05:36:29BACOVIA LICEAN... —» Leo Butnaru
14:27:38Moldoveanul care l-a bătut pe Figo. Secu-unicul: 29 de meciuri căpitan al URSS la fotbal. L-a vrut Bayern Munchen 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
12:47:29SCRIITORI - VICTIME ALE GULAGULUI —» Leo Butnaru
04:44:42DESPRE ȘAH ȘI NU NUMAI —» Leo Butnaru
18:49:09Handbalul a unit Moldova, România și Ucraina la Sîngerei: gazdele au câștigat Memorialul „Simion Prașcă” 🤾‍♂️ —» Sandu GRECU
08:54:32O întâlnire cu Teodor Buzu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
20:01:51Un simplu Mulțumim, GEOTERMAL 🙏 —» Sandu GRECU
14:35:22„Cornova ungheneană” – la Biblioteca „Dimitrie Cantemir” —» BPR Ungheni's Blog
05:37:05RELAȚIA TA CU ALTER EGO —» Leo Butnaru
05:36:33RECITIND, REGÂNDIND ECLEZIASTUL —» Leo Butnaru
13:24:12Pocăința lui Ion Șoltoianu. O viață ca un scenariu de film. Despre pușcărie, politică și sport. Atenție, Rizea! 💥🔥🔝 —» Sandu GRECU
10:46:57Moldova, pe turnul emblematic al Vienei —» Fine Wine
10:24:00Modelul de succes al companiei „Garma Grup” inspiră viitoarea generație de AgriCOOLtori ☘️ —» Sandu GRECU
17:03:37PLUS LA PRECEDENTELE 11 —» Leo Butnaru
12:54:55PRINTRE LAUREAȚI —» Leo Butnaru
07:22:51Grand Gold pentru The Governor Saperavi Forte —» Fine Wine
13:52:30Carolina Bogatiuc: „Republica Moldova lucrează deja cu UE pe toate grupurile de capitole de negociere” ✨ —» Sandu GRECU