S-a pomenit străpuns de o mulțime de gânduri care țâșneau în minte asemenea unor artificii ce îi aminteau că ar trebuie să le acorde premeditat fiecărui în parte mai mult timp. În zadar a încercat să folosească cârligul cârjei să le anine și să le facă apoi un interogatoriu cu scopul de a descoperi de unde vin și unde se duc. Mintea lui Jakob era împotmolită de vântul care-i muta gândurile dintr-un loc în altul. Consemnat cu această stare, rezemat în cârjă Jakob constatase că vara se apropie de sfârșitul ei îmbelșugat. Greierii îi dădeau zor din muzicuță ce era acompaniată de o altă melodie care îi gâdilea vârful cozii lui Jakob. „Prea multe gânduri omenești pentru un șobolan” – se gândi Jakob.
Intermitent îi apărea o amintirea despre filmul Secretary (http://www.imdb.com/title/tt0274812/) recomandat de prietenul său destins și iubitor de pește Hose Pablo. Un film blajin care poate mai bine decât celelalte spectacole REC. ordonează subiectul limitei. „De ce acest gen de activitate REC. este atât de atractiv?” – se întreba Jakob. „Limita – ea este ușor depășită într-un spectacol REC. Simularea acestei depășiri îl face pe vizionar să devină ceea ce niciodată nu va deveni. E chiar așa, odată ce în ultimul timp tematica supereroilor este preluată de un nou val al efectelor 3D.”
Jakob își răsuci cu coada sa muzicală mustața în urechea dreaptă, care îi țiuia de gravitatea fizicilor care au pornit collideru în mințile oamenilor naivi de serioși: „Mdaa un supererou nu va putea supraviețui în cotidianul de unde îl urmărim cu admirație”. Jakob se gândea în continuare la limită și cumințenia de a n-o depăși. „Orice film scoate în evidență regula depășirii, în caz contrar e sortit eșecului. Într-adevăr conținutul dezgolește pulpa atunci când răsucește jaluzelele până după geam. REC.-ul încalcă normalitatea exagerând-o. Această formulă explică arta, a cărei scop este de a prezenta alte lumi posibile mai bune sau mai nebune. REC.-ul nu-ți interzice și nici nu te pedepsește. Suntem triști că putem și suferim și mai tare din frică.”
Jakob observase că a agățat atenția un greier, în așa fel nu mai nara lui însuși. Grație acestui fapt Jakob simți un Michelangelo Antonioni în sânge, impuls din care a schițat un scenariu c-o dovadă de întâmplare a depășirii: „Uite într-o zi lași o fată să intre prima în micro-busul 115. În timp ce ea se așează scoți 50 de lei din buzunar și-i întinzi șoferului. Fata transmite și ea 50 de leii ei, la care șoferul bolmojește ceva indignat. Te așezi după domnișoara cu pricina, iar șoferul îți transmite 47 de lei rest, pe care fata le ia neurmărind consecutivitatea întinderii leilor de 50. Apoi șoferul transmite o bancnotă de 50 de lei însoțind gestul cu enunțul că nu are de unde, așa că altă dată. Servil reiei 50 de lei și mergi mai departe. Este o depășire a regulii sau regulă pur și simplu nu este pentru astfel de cazuri; ce să faci?, să ieși sau rămâi?”
Jakob a surâs – „Ce caz ciudat”. A închis ochii de cenușă și șopti de parcă ar vrea să rețină ceea ce zice. Șoptea că poți avea iluzia depășirii, ceea ce tot nu-i rău, atunci când nu există nici regulă și nici limită.
„De unde atunci vine sentimentul de depășire? – din deprinderea că e regulă în tot ce faci și din această cauză atribui și lipsei de regulă, adică neregulii o regulă și o limită.”
Ceasul lui Jakob arata un timp cu care el nu era de acord, picura cu ploaie și Secretary iar i-a apărut în față: „Secretara nu face minuni, ea nu-ți tratează suferințele… ea doar îți dactilografiază greșit frica de regula care se va limita până aici.”
