Te văd cum stai cu brațele deschise. De parcă, ai aștepta de o veșnicie să vină fetița cu caii și să te cuprindă.Ea îmi povestea cum îi era jale de caii care mureau în filmele despre război.Plângea: sărmanii cai. Îndurau mult. Nu ajung să trăiască o viață pașnică nici cei ajunși la un sfârșit de război. Ne mai fiind folositori sunt decorați cu o deplasare onorabilă către măcelar. Sunt aruncați la gunoi pentru că și-au ispășit termenul de valabilitate și din această cauză nu mai pot servi la nimic. Omul cel victorios vs. calul cel zoios.Ea nu este asemeni celor ce-și asumă puterea de a născoci termeni de valabilitate pentru alții.Poate una dintre măsurile valabile pentru ceva este măsura ce face o ființă sau un lucru să dureze cât mai mult. Unul își rostogolește bolovanul, altul își târâie crucifixul, celălalt își poartă călărețul și aceștia toți sunt conștienți că bolovanul, crucifixul și călărețul sunt indispensabili de ei și pe lângă asta sunt împăcați fără să indice vreun termen limită rostogolirii, târâitului sau călăritului. Gravitatea și cinismul situației se reflectă în aspirațiile bolovanului, crucifixului și călărețului de a termina odată pentru totdeauna cu cel ce rostogolește, cel ce târâie și cel ce e încălicat. De ce oamenii condamnă calul cu care au câștigat în luptă. Ce ar fi singurătatea lor fără cai? Acum sunt înconjurați de o herghelie de caii morți. Niște semne ale uitărilor de unde vin și unde se te duc. Le rămâne doar un singur lucru conținut în jalea fetiței care până la sfârșit n-a fixat termeni de valabilitate pentru o amintire despre caii frumoși ce veneau în ajutorul lui Macedon, cel Mare, Cepaiev și Zorro.Vine la tine să te cuprindă. Te strânge în brațe, dar o face doar ea. N-ai fost oare cel care o aștepta-i cu brațele deschise. Vede că ești bucuros de îmbrățișările sale. Cuprinde-o și tu. Nu poți. Ești răstignit.