Eu, babele şi firul de busuioc!
Duminică am fost împreună cu mama la biserică. Nu am mai fost la biserica de acasă de câtiva ani buni, când fugeam prin faţa altarului, copil fiind, iar babele se cruceau de isprava mea, făcând plecăciuni la icoane să-mi fie iertat păcatul.
Acum, două-trei băbuţe tremurau lângă căldura lumânărilor. Preotul m-a recunoscut, dându-mi de înţeles prin bătaia gingaşă în creştetul capului cu un mănunchi de busuioc înmuiat în apă sfinţită.
Bineînţeles, la un moment dat, băbuţele s-au apropiat de mama, asigurându-se că au zis “ptiuu, să nu-mi fie cu deochi” şi apoi au întrebat dacă eu mi-s fata aia cât şchioapa care alerga prin biserică.
Eu mi-s ruşinoasă în astfel de situaţii, mai ales când se vorbeşte de parcă n-aş fi de faţă. N-au lipsit clasicile întebări dacă m-am măritat. Au oftat adânc când le-am spus că nu-s de măritat încă, că doar cine-o face nepoţi părinţilor?
Spre sfârşitul slujbei, o băbuţă se apropie de mine cu un fir de busuioc. Mi-a zis să-l pun sub pernă, să am noroc în dragoste. Cred că dacă se apropia moş Ion, mi-ar fi zis mai degrabă să învăţ să dreg borşul şi să culeg strugurii, nu să umblu cu busuiocul sub pernă sau la sân. Dragostea trece mai întâi prin stomac, după aia prin pat…
Filed under: de suflet:) Tagged: altar, apa sfintita, barfe, busuioc, busuioc sub perna, la biserica, pacat

Sursa
2010-10-21 13:21:48