Dor de mare...
Nu am fost niciodată amator de întinderi mari de apă. E prea vesel pentru mine la mare, prea mulţi oameni, prea mult soare, prea multe sticle de plastic...prea mult plastic. Dar...mi-e dor de mare, de plaja pustie şi posomorâtă umbrită de nori grei. Mi-e dor de nisipul greu în care se îneacă ghetele mele, de vântul rece care vine dinspre întinderea enormă de apă şi de sunetul valurilor. Valurile se izbesc de stânci - mereu mă ademeneau ca un cântec de Nirvana, cântat la chitară acustică cu voce stinsă dar care loveşte atât de tare în tâmple - ar fi atât de simplu să dispari, să te dizolvi în valuri şi în cântecele lui Kurt. Mi-e dor de singurătatea de pe malul mării. Marea totuşi e atât de frumoasă, poate oferi tuturor orice, cuiva soare, cuiva singurătate. Oamenii vin şi pleacă iar nisipul păstrează foarte puţin timp urmele paşilor noştri...
Sursa
2010-10-06 12:10:58