E adevărat că moldovenii nu se pot acomoda în România?

Mai jos veţi citi ceva ce vreau să supun unei mici dezbateri. Moldoveni, cei care sunteţi în România, români, cei care cunoaşteţi basarabeni stabiliţi în România, dar şi voi, moldovenii care vreţi să veniţi în România, ce părere aveţi despre ceea ce scrie mai jos. Important, textul nu-mi aparţine! L-am pescuit de undeva, probabil unii dintre voi se vor prinde de unde. Nu impun nicio regulă. Am nevoie de părerea voastră. Eu o să mi-o expun pe a mea mai târziu. Mai întâi voi. Chiar e adevărat ce scrie mai jos? Chiar aşa e?

Convingerile pro-romanesti ale studentilor moldoveni din Romania sunt efectul unor strategii politice si psihologice subtile, insa, asa cum afirmam, ineficiente in finalitate, iar asta din cauza ca „strategii” de la Bucuresti nu au reusit nici pina acum sa inteleaga ramificatiile psihologice, sociale, culturale si etnice ale moldovenilor. Discursul de convertire a studentilor spre a-i face sa se autodetermine ca fiind romani e bine sintetizat de catre analistul roman Cristian Ghinea astfel: „Este in primul rind discursul sentimental-istoric: sintem un neam, trebuie sa ne ajutam. De obicei asta se spune in fata unei sali pline de oameni care sint convinsi deja de asta si e un fel de ritual de reconfirmare, de reasigurare ca asa este. Placut auzului, dar inutil in context. Mai e apoi discursul de tip terapie de grup: ce rau ne-a fost si ne este, sintem saraci, comunistii si moldovenistii au dominat tranzitia, coruptia e enorma, saracia colosala. Atit, acest discurs nu face aproape niciodata pasul spre viitor, doar constatam si ne plingem ca e rau. In fine, ultima forma de discurs inutil este si cea mai rafinata: discursul geopolitic.”

Urmaresc de foarte multi ani modul de manifestare al moldovenilor aflati la studii in Romania si ii cunosc pe foarte multi care studiaza in diferite orase romanesti. Indraznesc sa afirm ca acestia nu sunt „integrati si acomodati” patriei ai carei fii pretind a fi, unii, sau doresc autoritatile romanesti sa-i considere astfel fie si din simplu fapt ca in fiecare centru judetean sunt constituiti in filiale ale Asociatiei Studentilor Basarabeni, organizatie, nu-i asa?, bazata pe criterii de origine regionala, din „perspective romanesti” vorbind, dar care, la urma urmei, de ce nu?, poate fi usor comparata si cu Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania. Acest tip de organizare are menire izolationista si de control din partea unor institutii romanesti asupra acestor tineri. Insusi faptul ca, superficial vorbind, prin intermediul acestor organizatii se cer avantaje pentru acesti studenti vorbeste de la sine despre individualizarea lor pe alte criterii in raport cu studentii romani din Romania. Anume aceste organizatii ale studentilor basarabeni au si rolul de multiplicare intensiva a discursului de tip terapie de grup in scopul crearii convingerii ca sunt romani.

In plan real, lucrurile stau cu totul altfel – cei mai multi dintre acesti studenti se izoleaza in grupurile lor, traind in obiceiurile si deprinderile de tot felul cu care au fost obisnuiti acasa, in R. Moldova, fapt care ii transforma intr-un grup distinct de romanii bastinasi. Aceste bariere se amplifica odata cu trecerea anilor, iar cei mai multi dintre ei revin acasa sau identifica o posibilitate de plecare in alte tari europene, motiv care explica esecul romanizarii lor. Exista, fireste, si destule exemple contrare de studenti care se adapteaza oarecum tot specific, insa numarul lor e nesemnificativ. Acestia sunt caracterizati de o vointa si o tenacitate admirabile – dorind sa-si invinga complexele initiale si sa demonstreze ca nu sunt mai prejos decit colegii lor romani, desi se zbat in mai mari lipsuri materiale, se lupta cu inversunare si reusesc sa fie primii la invatatura si sa-i surclaseze pe colegii lor bastinasi, devenind specialisti de elita in domeniile lor, iar eu cunosc personal destule astfel de cazuri.

Esecul permanent al Romaniei in aceasta privinta se datoreaza faptului ca si restul clanurilor politice care i-au succedat lui Iliescu au continuat la fel de dezastruos „opera” acestuia de romanizare a Moldovei. Cea mai stralucita pilda in acest sens o reprezinta faptul ca nici la ora actuala nu exista un puternic partid politic in Moldova de orientare pro-romaneasca serioasa, ci doar o improvizatie lamentabila de genul celui condus de Ghimpu, restul nefiind altceva decit conjunctura. Au fost aruncate sute de milioane de dolari in vint, iar politicienii romani tot n-au inteles cit de productive ar fi fost relatiile bilaterale daca respectau intocmai in spiritul si litera ei Recunoasterea Independentei R. Moldova de catre Romania.