Ati intalnit, de buna seama, pe strazile Chisinaului panourile alea mari care ne vand in fiece zi bune si rele de care fie ca dispunem abuziv sau, dimpotriva, ducem lipsa.
Vom stabili de la bun inceput ca reclama in sine nu e ceva negativ sau pozitiv, ci doar un instrument care poate fi – si este, neaparat este – utilizat in functie de scop. Or, reclama este un mijloc pentru atingerea obiectivelor inaintate.
De obicei, facem distinctia intre reclamele : comerciale si sociale. Cele comerciale ne propun chestii de care ducem lipsa si sunt gen de reclame care se adreseaza in primul rand consumatorului in particular. Pe cand reclamele sociale reusesc sa se adreseze fiecarui cetatean in parte, tinand in vizorul propriu ansamblul, intreaga societate.
Exista un mecanism deosebit de important in ceea ce priveste functionalitatea reclamelor sociale care le fac sa devina mai eficiente decat cele comerciale. Cetateanul are constiinta de apartenenta la grup, la ansamblu, care este societatea, pe cand consumatorul n-are aceasta constiinta de apartenenta la grupul consumatorilor.
Daca se lanseaza o campanie de ocrotire a spatiilor verzi, de protectie a animalelor, de toleranta fata de, de platit facturi, de educatie in spirit patriotic etc, continutul unor asemenea reclame va fi un mesaj social adresat tuturor cetatenilor fara exceptii. Daca, insa, distingem pe panoul publicitar logotipuri gen votka Smirnoff, prezervative Cotex, anvelope Michellin, telefonie Orange etc – e clar, sunt, in primul rand, comerciale. In primul rand, pentru ca intr-al doilea, acestea oricum il cuprind pe un “celalalt”, nu doar pe consumator.
Daca bei votka Smirnoff o bei cu prietenii, nu ? Daca cumperi prezervative Cotex vrei sa iti protejezi partenerul cand faci sex. Cand procuri anvelope Michellin te gandesti la siguranta familiei tale si daca te abonezi la Orange o faci pentru ca astfel vei dispune de un pachet mai avantajos pentru a comunica cu colegii de la serviciu care sunt in aceeasi retea. Asta ar fi logica reclamelor comerciale.
Or, spoturile comerciale promoveaza un stil de viata care il scoate pe consumator din spatiu lui obisnuit, deschizandu-i calea catre o lumea idilica, aproape “utopica” (ex. reclama cu lacul de par Wella unde o tanti foarte bine, cu un look bestial, fiind aratata in conditii atmosferice diferite isi pastreaza coafura cocheta intacta). Pe cand spoturile sociale sunt foarte realiste, avand menirea sa-l faca pe cetatean sa se concentreze asupra fenomenelor si problemelor de risc major descoperite in intrega societate, educandu-i un comportament care are menirea sa aduca ordinea in spatiul social in care traieste acesta de rand cu semenii sai.
Imi permit in continuare sa nu fiu coerent cu “teoria” pentru vreau sa trec la partea practica. Iar daca integrarea unor exemple in corpul textului imi va permite sa aduc la cunostinta gandul dupa care alerg, posibil, imi veti da dreptate. Ori vom dezbate subiectul impreuna si luciditatea argumentelor aduse.
In fiecare an un numar mare de pietoni isi pierd viata in accidente rutiere traversand strada prin locurile neamenajate. Faza cu amenajarile – chiar si in locurile speciale – e problematica in RM (se stie, insuficienta de pensule si vopsele). Dar, cred ca nu acesta este substratul ultim al problemei.
Sunt strazi care bat recordurile la capitolul accidente cu un coeficent ingrozitor de mare, lucru care ar trebui sa ne puna in garda. Daca intr-un accident de ieri (nu conteaza cine a fost de vina, pietonul sau soferul) un om a fost grav ranit, in cazul cand nu vor fi luate masuri corespunzatoare, riscul va fi maxim ca peste un timp in acelasi loc alt om sa-si piarda viata. Ceea ce cu adevarat deranjeaza este ca rare ori se iau in calcul niste masuri preventive – vesnic e nevoie de o viata de om. Iar uneori nici un asemenea “sacrificiu” nu ramane “de pedeapsa”.
Trebuiesc luate masuri, insa de care anume ? Barele de protectie instalate a doua zi pentru separarea spatiului fizic nu vor fi cea mai eficienta metoda pentru protejarea pietonilor daca soferii vor continua sa goneasca pe strazile orasului cu 110 km/h.
Omul inainte de toate este un animal si dupa aceea social. Cand spatiul fizic ii este transformat intr-un ocol, el va cauta in fel si chip sa depaseasca obstacolele. Ciudata creatura acest biped – inlatura orice baraj pana nu obtine libertatea, iar odata ce o dobandeste simte nevoia de protectie. Si, de obicei, “celalalt” este cea mai buna protectie, nu zidurile sau alte constructii grandioase pe care le ridica.
Daca astfel stau lucrurile nu spatiul “inchis” este solutia, ci spatiul “deschis” unde pericolul e maxim, iar siguranta depinde de “celalalt”. Intr-un asemenea spatiu acest animal social va fi nevoit sa-si apere mereu spatele, va fi mereu cu ochii in patru fiind obligat sa dea dovada de vigilenta si atentie sporita evitand sa calce stamb din cauza iminentei pericolului care poate aparea in orice moment. Doar astfel s-ar putea “civiliza”. Cine altcineva il va proteja daca nu “aproapele” lui ?
Spatiul social ar trebui cumva impartit in egala masura tuturor, astfel, incat fiecare locuitor al polisului sa inteleaga ca ii revine egal cat concitadinului sau. Ca nimic nu pierde daca mai merge 200 m si acolo traverseaza la verde, ca nu-i voie sa ai 110 km/h pe strazile orasului, exact din acelasi motiv. Exista pericolul care creaza sistem – o intelegere mutuala bazata pe incredere reciproca.
Deci, da. Forma de dialog e un fel de impartire a spatiului fizic – asta voiam sa spun. O constiinta deplina se poate maturiza intr-o cultura in care forma de dialog sta la baza sistemului educational si a celui de instruire. Dialogul poate fi privit ca un instrument eficient in “impartirea” spatiului social (anume despre cel fizic merge vorba), tot asa cum este mesajul de pe panoul publicitar cu violenta in familie si HIV SIDA (e vorba si acolo de o “impartire” a spatiului).
Problema ar trebui in mod constiincios analizata luandu-se in consideratie structura drumurilor orasului : a bulevardelor, a strazilor, a stradelelor, a fiecarui brat de drum si a fiecarei cotituri. Locuitorii orasului pot fi educati sa respecte regulile de circulatie. Pe de o parte, prin promovarea unei culturi sociale care s-ar putea vehicula prin intermediul reclamei, iar pe de alta parte, prin treptata inlaturarea a acelor bariere care delimiteaza spatiul fizic al pietonilor de cel al soferilor, ajungadu-se, in cele din urma, la o omogenitate a spatiului.
La nivel psihologic aceasta schema ar trebui sa functioneze. Daca se va reusi constructia unui spatiu neutru in care fiecare individ sa-si cunoasta/regaseasca locul care-i este propriu, vom avea cu totii de castigat – in primul rand, e vorba de siguranta.
In alte tari un asemenea model este deja aplicat si functioneaza. Prin partile noastre acesta ramane doar o “teorie”, pana cand (?) “netestata”.
sursa img
