...animalul bolnav pana la moarte,
a carui cea m mare groaza e nemurirea.
Kierkegaard
moartea lui Dzeu anuntata de Nietzsche. bineinteles, semnificatia zicerii e mult m profunda decat pare la prima vedere ('un aforism bine turnat in matrita nu este inca „descifrat" prin simpla citire; m curand abia de aici incepe interpretarea sa, si e nevoie de o arta a interpretarii').
incercarea lui Foucault de a realiza niste "tehnici de interpretare" la Marx, Nietzsche, Freud. una dintre ideile cu care isi incheie eseul este ca odata cu aparitia teoriilor acestor ganditori are loc o metamorfoza in interiorul semnului interpretat; nu m avem de-a face cu niste interpretari care s-ar referi la semnificat precum in Ev Mediu, astazi ne confruntam cu o inversie optica - interpretarile vizeaza semnificantul propriu-zis; interpretarea unui semn nu este una de suprafata, o interpretare a exteriorului, ci, dimpotriva, ea patrunde in interior, in dedesubtul lucrurilor, modificand insasi nucleul obiectului.
bemolul lipsa al contemporanietatii - nu m avem ceva absolut prim ce am putea interpreta pt ca, in fond, totul este deja interpretare. Foucault mentioneaza f subtil ideea respectiva: 'fiecare semn este, in sine, nu un lucrul ce se ofera interpretarii, ci interpretarea altor semne'; orice interpretandum este deja interpretans a ceva.
rascolind valorile pe care le avem in postmodernism (aceasta imbecila perioada instorica bolnava de ironie si cinism) ne confruntam cu o grava problema - nimic nou, original, inventat; orice inventie nu e decat o alta versiune (ultra) a uneia originare, arhaice, tip beta. Nietzsche probabil a inteles ca nimeni altul acest lucru, poate anume asta l-a determinat sa interprinda in ultimii sai ani de viata - cand incepea sa-si simta boala proprie tot m acut - o reevaluare a valorilor... intoarcandu-le pe dos.
anuntarea funerariilor divine si moartea lui Nietzsche. insistand asupra importantei intorsaturii pe care o ia gandirea aflata fata-in-fata cu neantul.
imaginea nebunului care alearga ziua in amiaza mare cu un felinar in maina intreband de fiecare trecator daca nu l-a intalnit pe Dzeu. cinismul si hohotele de ras cu care fu intampinat de ceilalti - 'oare s-a pierdut?', 's-a ratacit ca un copil?', 'sta ascuns?', 'se teme de noi?' 's-a urcat pe o corabie?', 'a emigrat?'... tragedia pe care o traieste nebunul nu deriva atat din neratiunea sa sau din comportamentul (alienat?) pe care il manifesta in vazul lumii, cat din rasul spasmotic al gloatei la intrebarea pe care i-o adreseaza acesteia repetand-o ca pe o mantra in continuu - nu l-ati intalnit pe Dzeu?
nebunul sari in mijlocul lor si-i strapunse cu privirea - 'Dzeu a murit!', noi suntem ucigasii lui!: eu si tu si tu...
in lipsa unui Dzeu orice e permis, Dostoievski. perspectiva deschisa de dialectica (diabolica) in termeni lacanieni - in prezenta lui Dzeu orice e supus prohibitiei; sau orice e permis: 'if you can justify your role as that of be the instrument of the divine will... in other words, you hear voices, you have the contact with the guy up... the leader George Bush or Osama bin Laden... then you can do that every they want.', Žižek.
