Documentul întitulat ”Lista Aproximativă a Artiștilor și Trupelor Muzicale Străine, ale căror repertoriu conține piese periculoase”, elaborat de Obkom-ul (Comitetul Regional de Partid) regiunii Nikolaev, RSS Ucraineană a fost trimis comitetelor orășenești și raionale (gorkom-uri și raikom-uri) ale Comsomolului în iarna lui 1985. Fiind un act de uz intern, tabelul conținea sugestii pentru intensificarea măsurilor de protecție a tineretului sovietic de muzica dăunătoare venită din Apus...
În dreptul fiecărui item se indică motivul (motivele) pentru care acesta este interzis... Uneori motivul are culoare ideologică (grupul Pink Floyd, bunăoară, se face vinovat de distorsionare a politicii externe a URSS – intervenția sovietică în Afganistan este vizată, Julio Iglesias apare ca fiind neofascit), alteori ”morală” (Perron și Bohannon strică moravul tineretului sovietic prin cântece eroticiste)...
Anterior regimul atacase dur muzica rock sovietică din motivul că aceasta se arată lașă în a lua atitudine față de ”adevăratele” probleme ale proletariatului: lupta internaționalistă pentru pace, exploatarea săracilor în țările capitalismului dezvoltat și în Lumea a Treia, sau că proliferau un discurs înstrăinat insistent și cu premeditare de ”valorile general umane”: dragostea, frumusețea, natură, răsăritul și asfințitul soarelor, că practicau retorici mistice, onirice fără a ține cont de legătura acestora cu realitatea (vezi mai ales articolul ”Рагу из синей птицы” - rom. Ragu din pasărea albastră, cu referire la piesa ”Pasărea Albastră”, interpretat de trupa Машина времени» - rom.Mașina Timpului), publicat în numărul din 11 aprilie 1982 al ziarului ”Комсомольская правда” - rom. Adevărul komsomolist, care conține, sumar, întregul set de ”argumente și acuzații oficiale”).
...Grija Comsomolului față de ecologia ideologică și culturală face parte dintr-un paradox mai larg al sistemului socialist: pe de o parte, ca urmare a creșterii economice de după marele război, o serie de bunuri au devenit accesibile cetățeanului sovietic – tranzistoarele și aparatele radio, iar regimul sovietic, în dorința lui de a afirma supremația omului nou, socialist, a cultivat cu îndărătnicie studierea limbilor străine, astfel că posturile de radio occidentale (RFI, BBC) au ajuns ”sub nas”, iar prin ele, întreaga cultură occidentală, inclusiv muzica rebelă; pe de altă parte, partidul urma să asigurea filtrarea informației ”murdare”, nedorite...
Libertatea proclamată trebuia cumva împăcată cu rigiditatea de facto...
O rezolvare a paradoxului a fost bruiajul unor stații ”dușmănoase” gen Europa Liberă, soluție ineficientă, pentru că sistemul educațional sovietic pregătea an de an sute de mii de ingineri calificați, mai inteligenți, mai curioși și mai șmecheri decât regimul...
Altă rezolvare a fost interdicția și critica oficială, în gazete și la adunări, a unor genuri/trupe, la fel de păguboasă - Perestroika însemna Glasnosti pentru toți, iar rockul ieșea deja pe stadioane...
Bonus: caricatura Discobolul, apărut în nr. 26 (1983) al revistei umoristice Krokodil, care semnala existența unei piețe negre a discurilor muzicale în URSS...
Sursa imaginilor, precum și o parte din idei au venit din lecturarea cărții lui Alexei Yurchak ”Everything Was Forever, Until It Was No More: The Last Soviet Generation” (rom. Totul era pentru totdeauna, până a dispărut: Ultima generație sovietică), apărută în 2005 la Princeton University Press.
