blog cultural

Urmăresc de la distanță, și cu o oarecare îngrijorare, ultimul scandal despre USAID și ”societatea civilă” din Moldova, Ucraina și alte țări. De-a lungul timpului, trumpiștii locali pro-europeni m-au inclus în liste ”de agenți ai lui Putin”, iar trumpiștii locali pro-ruși m-au înscris în ”sorosiști” și ”agent al Occidentului”. Așa că nu am cum să privesc liniștit această nouă ”acutizare” a luptei pentru bunăvoința Imperiilor, pentru că, indiferent care parte iese deasupra, bastonul o să lovească tot în alde mine… Sînt multe piste de discuție pe această temă și poate reușesc să mă adun mai încolo cu ceva mai elaborat.. Aici aș vrea să atrag atenția asupra aspectului ”materialist” al discuției, adică pe partea de mize materiale și politice. Aspectul acesta mi se pare determinant (celelalte decurgînd din el), și totodată cel mai puțin discutat. Redus la cifre goale, ajutorul american pentru Republica Moldova, venit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) ar constitui cam 1 miliard de dolari din 1992 pînă în 2024. Banii au mers în mai multe direcții – educație, agricultură, viticultură, turism, industrie ușoară, IT, administrație publică, justiție, combaterea corupției, energetică, mass-media etc. Opinia publică discută mai ales banii care au mers în justiție și mass-media (din motive ce țin de sensibilitățile politice), dar banii USAID au ajuns, sub forma unor compensații (prin UNDP și alte organizații), inclusiv și în facturile de energie ale cetățenilor… Un miliard de dolari e o sumă astronomică pentru majoritatea cetățenilor moldoveni, care aud de așa cifre doar la televizor, în discuțiile despre miliardari din toată lumea sau despre furtul miliardului din bugetul național, a cărui consecințe încă le simțim. Totuși această sumă este infimă pe lîngă o altă cifră: cea care iese în fiecare an din țară sub forma evaziunii fiscale sau a unor fluxuri ilicite de bani – cel puțin un miliard de euro, majoritatea dintre ei ajungînd în paradisuri fiscale sub jurisdicție occidentală sau chiar în bănci europene și americane. An de an, Moldova pierde mai mulți bani decît primește înapoi sub forma unor ajutoare. Am făcut niște calcule cu altă ocazie: În 2016 Moldova a primit 440 mil. euro de la diverși parteneri externi (FMI, UE, România, Agențiile ONU, SUA). Tragem linia: Moldova a pierdut cu peste 500 milioane de euro mai mult decît a primit. Pentru anul 2015 Moldova a primit 331,6 mil EUR de la partenerii externi (adică 1/3 din banii care au plecat din țară). Încadrat în această schemă, miliardul de dolari american în 30 de ani nu sună atît de impunător. În fapt, el reprezintă aproximativ a treizecea parte din banii care au plecat din țară sub forma evaziunii fiscale și a fluxurilor ilicite de bani. Această situație scandaloasă – că țările sărace primesc ”ajutor” mult mai puțin decît sumele evacuate din aceleași țări prin evaziune fiscală, nu e nici inedită și nici măcar nu e proprie doar Moldovei. Antropologul economic Jason Hickel arăta că în 2012, ţările în dezvoltare au primit ceva mai mult de 2 trilioane USD, incluzînd aici toate ajutoarele, investiţiile şi venitul din exterior. Dar în acelaşi an, o cantitate mai mult decît dublă de fonduri, circa 5 trilioane, au ieşit din acelaşi ţări. În cuvintele lui Hickel: prin intermediul paradisurilor fiscale țările bogate primesc mult mai mulți bani decît acestea investesc în ”dezvoltarea” țărilor sărace. Altfel spus, ţările sărace sînt creditoare nete ale ţărilor bogate. Privite din această perspectivă discuțiile despre USAID și ajutorul ”dezinteresat” al poporului american sună nițel altfel. Dar n-o să vorbesc despre interesele americane aici – doar o să arăt că, acest ajutor infim (în comparație cu sumele care ies anual din țară) oferă actorilor externi pîrgii extrem de importante pentru a influența procesele politice din țară…E o afacere bună – extragi un miliard dintr-o țară, apoi injectezi înapoi 200-300 milioane sub forma unui ajutor, și ai la mînă cheile de la întreg statul. Mă interesează să aduc în discuție aspectul care ne privește direct și care lipsește din discuțiile despre donatori, ajutoare și ”liste de agenți”. Acest aspect este despre faptul că, într-un stat funcțional, robust și care ar ști, de exemplu să combată evaziunea fiscală, nu ar mai fi nevoie de ajutoare de la USAID sau alți donatori externi. Dacă ar rămîne în țară, miliardul de euro ar sprijini într-o măsură mai redutabilă proiectele de infrastructură fizică (drumuri, energetică) și democratică (instituții, mass-media). Dar el nu rămîne, fiind scos de instituții care își cumpără influență politică sau oligarhi locali care își cumpără mass-media ca pe urmă, din platourile jurnaliștilor cumpărați de ei, să povestească despre cum ”străinii” vor să corupă biata noastră democrație. Polemicile care au loc – despre liste de trădători (liste pe care le-au tot fluturat toate grupurile de trumpiști locali), despre suveranitate, despre loialitatea ”ong-iștilor”, demnitate națională și restul nu sînt decît ceartă de mahala și zgomot de fundal. În loc de asta ar trebui să facem loc pentru alte polemici – despre oprirea evaziunii fiscale, a ”otkaturilor”, despre consolidarea instituțiilor, despre lărgirea democrației (inclusiv prin control civil asupra unor instituții de forță), despre participare, despre redistribuție. Nici un fel de discuție despre ”suveranitate” nu are sens fără o discuție despre impozitare, despre oprirea evaziunii fiscale, despre confiscarea averilor dobîndite ilicit și despre redistribuirea bogăției.

The post USAID, societatea civilă și ajutorul săracilor pentru bogați appeared first on blog implicat.

𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐞𝐱𝐚𝐠𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞. A scris Victor despre faptul că la un concert din cadrul festivalului ”Mărțișor” a răsunat marșul sovietic militar ”Katiușa”… Nu-i mare dramă chestia asta, chiar dacă ar fi de discutat niște lucruri. De exemplu, într-un context al unui război în Ucraina, care instrumentalizează inclusiv retorica sovietică a luptei contra fascismului, interpretarea piesei ”Katiușa” (și altor marșuri militare) ar trebui contextualizată (de exemplu printr-o prefațare că, în războaiele dintre țări, imperii și blocuri, cel mai mult au de suferit oamenii de rînd, care merg pe front, care se despart de iubite/iubiți și care mor). Sau printr-o altă prefațare că piese precum ”Katiușa” aparțin patrimoniului comun al cîntecelor antifasciste (cum e ”Bella Ciao”) și mobilizarea lor pentru campanii de agresiune militară e inacceptabilă. Contextualizarea e cu atît mai necesară cu cît în ultimii ani guvernarea de la Chișinău a închis gura unor artiști pentru chestii ridicole…Directoarea ansamblului de dansuri ”Joc” a fost demisă pentru că doi dansatori au cîntat la ședința unui partid politic (altul decît cel de guvernare). Lui Goran Bregovic, cîntăreț antimilitarist și pacifist i-a fost interzis accesul în Moldova din cauza unui fals (că ar fi susținut războiul din Ucraina). Și iese ipocrit că, după îi interzici accesul în Moldova unui cîntăreț explicit pacifist, vii și bagi ”Katiușa” din senin la un concert de primăvară. Ipocrizia însă nu e suficientă cînd nu are și niște exces de zel. Într-un asemenea exces de zel, conducerea Filarmonicii i-a așezat pe cei trei interpreți care au cîntat piesa în fața unei camere video și i-au forțat să-și ceară scuze că au interpretat piesa în cadrul concertului într-un mod ce amintește de sesiunile de autocritică din cadrul partidului comunist… A fost penibil. Rămînea chestia aia doar o curiozitate de facebook dacă nu venea conducerea Filarmonicii să arate (cui?) că e de fapt bună patriotă și loială…Așa, s-a declanșat un ditamai cîrnaț de reacții, din Găgăuzia și Chișinău la Moscova, la Ministerul Rus de Externe și la Ilan Șor…am văzut flashmoburi în fața Ministerului Culturii (dorim ministerului să aibă proteste mai des!), la Bălți, pe internet a curs un fluviu de antisemitism (trupa era evreiască)… Faptul că media ”pro-europeană” a distribuit știrea fără vreun context (altul decît: cum se poate așa ceva?) nu a ajutat la oprirea acestui foc… Faptul că media ”pro-rusă” a preluat știrea și a ambalat-o în ”Nu cedăm Katiușa noastră!”, tot nu a ajutat deloc. Eu zic că ”Katiușa” nu e în pericol, și nu e nici un pericol în ”Katiușa”, dar cu o discuție tot sîntem datori.

The post Despre exagerare sub acorduri de ”Katiușa” appeared first on blog implicat.

A zis ieri Trump despre cheltuielile USAID: ”$𝟑𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐥𝐢𝐨𝐧 𝐟𝐨𝐫 𝐚 𝐥𝐞𝐟𝐭-𝐰𝐢𝐧𝐠 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐚𝐠𝐚𝐧𝐝𝐚 𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧 𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚.” Aștept ca azi să curgă scrisori la Washington dinspre Moldova în care mass-media vizate să se jure că ele nu au promovat niciodată ceva de stînga, că ele de fapt au luptat avan cu comunismul și chiar au făcut emisiuni/filme/piese muzicale/festivaluri împotriva nostalgiei comunismului, că au înfierat/blocat/înjurat pe unde au putut pe cele cîteva persoane care își zic de stînga în Moldova, că au chemat constant la demolarea monumentelor sovietice în oraș, că au făcut liste cu ”stîngiștii” locali și le-au trimis ocazional unde trebu…

The post . appeared first on blog implicat.

O fi Trump departe, peste ocean, dar trumpismul a trecut demult balta și e programul politic mainstream inclusiv prin părțile noastre. Nu uimesc probabil pe nimeni dacă zic că ultimele alegeri prezidențiale și campania pentru referendum în Moldova au fost puse în mișcare de o energie trumpistă, cu iz local, desigur. O mică clarificare: dacă trumpismul e o mișcare politică reacționară (cel puțin pe plan cultural, pentru că economic e mai complicat) și s-ar opune unui progresivism care încurajează diversitatea, inclusiv cea identitară, atunci spațiul politic moldovenesc e dominat în totalitate de diverse versiuni de trumpism (la un pol, unde se adună vreo 99 % din populație și 100 % din partidele politice) și o mică comunitate progresistă de cel mult 2-3 mii de oameni (sînt foarte generos aici). Adică o dreaptă mare-mare-mare și o stîngă reală extrem de mică. Trumpismul local vine în două curente, unul pro-european și altul pro-rus (etichetele sînt pur convenționale, dar așa se numesc ei între ei). Ambele se adună în jurul unui nucleu de politici: conservatism cultural (orice ar zice opoziția despre sprijinul PAS pentru comunitatea LGBTQI+, nu se adună mai mult de 3-4 deputați PAS care au fost vreodată la Pride, și aceia în ani diferiți, iar partidul tace pe această temă), politici pro-business, autoritarism politic (atît președinții pro-europeni cît și cei pro-ruși proiectează figura președintelui puternic, paternalist, autoritar), divizarea societății pe diverse linii pentru o mai bună guvernare a ei (logica Noi vs Ei), folosirea unor sperietori pentru a fideliza electoratul (Mîna Moscovei, Gayropa etc), populism de dreapta (accentul pe valori, tradiții, apelul la sentimente religioase), moralism (mai ales pe filiera luptei ”anti-corupție), neo-naționalism (cu iz unionist românesc și anti-rusesc într-o parte, și cu iz moldovenesc statalist anti-românesc, în altă parte). Trumpiștii pro-europeni își sperie electoratul cu ceceni, mîna Moscovei, tancurile rusești, închiderea granițelor europene, amenințarea ca Moldova să fie condusă de minoritățile naționale… Trumpiștii pro-ruși își sperie electoratul cu gay, zeci de mii de sirieni, pierderea valorilor naționale, închiderea bisericii ortodoxe, amenințarea ca Moldova să fie condusă de străini (Occident) prin intermediul unor localnici…. Dincolo de simbolurile variate pe care le utilizează aceste două linii de trumpism, ele se conduc de o logică similară… Paradoxul în Moldova e că diversele curente trumpiste țin prea mult la diferențele lor, cultivînd un narcisism al micilor diferențe, ca să înțeleagă cît de multe lucruri au în comun… Lumea progresivă locală (un fel de stîngă generică) nu e, chiar și în cele mai optimiste estimări, mai mult de 1-2 mii de oameni. Comunitatea progresistă identitară poate fi numărată cel mai bine la Pride, unde niciodată nu au fost mai mult de 2 mii de oameni…Comunitatea progresistă economică – lumea care crede în redistribuție, care se opune discursurilor ce privatizează totul și bagă toate sferele economice sub logica de piață – e și mai mică. În spațiul public nu sînt mai mult de zece asemenea voci, dar și alea marginalizate. În populația generală viziunile economice de stînga sînt mult mai răspîndite – sondajele arată permanent preferințe pentru un stat mai distributiv, mai implicat în viața economică – dar aceste preferințe sînt difuze, nu sînt articulate de vreo forță politică (toate partidele moldovenești sînt pro-business) și nu au acces la poziții cheie (unde, în schimb au neoliberalii de toate curentele). Comunitatea progresistă culturală – grupată în jurul unor mici organizații culturale precare care cochetează cu teme precum pluralitatea memoriilor și a viziunilor despre lume, cultura ca bun comun, angajamentul social al culturii, dialogul intercultural pe intern și extern – este și ea de ordinul a cîteva sute de oameni… Evident, sînt mulți oameni care fac parte din toate comunitățile progresiste, după cum sînt oameni care se regăsesc într-o comunitate (de exemplu progresivismul identitar), dar nu se regăsesc în altă comunitate (de exemplu cea a politicilor economice heterodoxe) așa că…cam atîta lume ”woke, sexo-marxistă” este prin Chișinău (folosesc aceste etichete pentru a arăta modul în care este numită această comunitate în oraș, dar asta nu înseamnă în nici un fel că oamenii din această comunitate se identifică, în vreun fel, ca fiind de exemplu marxiști). În fapt această comunitate adună deopotrivă o stîngă ideologică mică și o lume liberală puțin mai mare. P.S. acest comentariu nu se referă la alegerile din SUA. – – – – – Taisia Borowski a tradus acest text și în limba germană: Der Trumpismus ist längst über den Ozean rüber und ist zum politischen Mainstream-Programm auch in unseren Breiten geworden. Ich werde wahrscheinlich niemanden überraschen, wenn ich sage, dass die letzten Präsidentschaftswahlen und die Referendumskampagne in Moldawien von einer trumpistischen Energie in Gang gesetzt wurden, natürlich lokalen Ursprungs. Eine kleine Klarstellung: wenn der Trumpismus als eine reaktionäre politische Bewegung definiert wird (zumindest kulturell, weil er wirtschaftlich komplizierter ist) und sich demzufolge einem Progressivismus widersetzt, der Vielfalt (einschließlich der Identitäten) fördert, dann lässt sich sagen, dass der politische Raum Moldawiens vollständig von verschiedenen Versionen des Trumpismus dominiert wird (zusammen gerechnet sind es 99 % der Bevölkerung und 100 % der politischen Parteien). Hinzu kommt eine kleine progressive Gemeinschaft von nicht mehr als 2-3 Tausend Menschen (ich bin hier sehr großzügig). Das heißt, wir haben eine sehr große Rechte und eine extrem kleine echte Linke. Den lokalen Trumpismus gibt es in unserem Land in zwei Strömungen, einer proeuropäischen und einer prorussischen (die Bezeichnungen sind rein konventionell, aber so bezeichnen sie sich gegenseitig). Beide versammeln sich um einen Kern von gleichen Politiken: Kulturkonservatismus (was auch immer die Opposition über die Unterstützung der PAS für die LGBTQI+-Gemeinschaft sagt, es gibt nicht mehr als drei bis vier PAS-Abgeordnete, die jemals bei Pride waren, und zwar in verschiedenen Jahren, und die Partei schweigt sich zu diesem Thema aus), wirtschaftsfreundliche Politik, politischer Autoritarismus (sowohl proeuropäische als auch prorussische Präsidenten projizieren die Figur des starken, paternalistischen, autoritären Präsidenten), die mehrfache Spaltung der Gesellschaft für eine bessere Regierungsführung (nach der Logik „wir gegen sie“), der Einsatz von Angstmachern, um die Wählerschaft loyal zu machen (Moskaus Hand vs. Gayropa u.a.), Rechtspopulismus (die Betonung von Werten, Traditionen, der Appell an religiöse Gefühle), Moralismus (insbesondere im Bereich des Kampfes gegen Korruption), des Neonationalismus (auf der einen Seite mit der Tendenz zur Wiedervereinigung mit Rumänien und zu antirussischen Slogans, auf der anderen Seite verbunden mit dem Ruf nach moldawischem Etatismus und antirumänischen Tönen. Die proeuropäischen Trumpisten erschrecken ihre Wählerschaft mit Tschetschenen, der Hand Moskaus, russischen Panzern, der Schließung der europäischen Grenzen und der Gefahr, dass Moldawien von nationalen Minderheiten regiert wird… Die prorussischen Trumpisten verängstigen ihre Wählerschaft mit Schwulen, Zehntausenden Syrern, dem Verlust nationaler Werte, der Schließung der orthodoxen Kirche, der Gefahr, dass Moldawien vom westlichen Ausland aus durch einige Einheimische regiert wird… Diese beiden Varianten des Trumpismus verwenden unterschiedliche Symbole, basieren jedoch auf einer ähnlichen Logik. Das Paradoxe in Moldawien besteht darin, dass die verschiedenen trumpistischen Strömungen sich zu sehr um die Kultivierung der Unterschiede kümmern und einen Narzissmus der kleinen Unterschiede pflegen, um zu verstehen, wie viele Dinge sie gemeinsam haben. Die lokale progressive Welt (eine Art generische Linke) umfasst selbst nach den optimistischsten Schätzungen nicht mehr als 1-2 Tausend Menschen. Die identitätsprogressive Gemeinschaft kann am besten bei Pride gezählt werden, wo es nie mehr als 2.000 Menschen gab. Die wirtschaftlich progressive Gemeinschaft – die Welt, die an Umverteilung glaubt und die sich den Diskursen der Privatisierung und Unterwerfung aller Wirtschaftsbereiche der Logik des Marktes widersetzt – ist sogar noch kleiner. Im öffentlichen Raum gibt es nicht mehr als zehn solcher – marginalisierten – Stimmen. In der allgemeinen Bevölkerung sind linke Wirtschaftsvisionen viel weiter verbreitet; Umfragen zeigen kontinuierlich Präferenzen für einen verteilungsstärkeren Staat, der mehr in das Wirtschaftsleben eingebunden wäre; diese Präferenzen sind aber diffus, sie werden von keiner politischen Kraft artikuliert (alle Parteien Moldawiens sind wirtschaftsfreundlich) und sie haben keinen Zugang zu Schlüsselpositionen (was den Neoliberalen aller Strömungen zur Verfügung steht). Auch die progressive Kulturgemeinschaft umfasst nicht mehr als ein paar Hundert Menschen; sie sind gruppiert um kleine prekäre Kulturorganisationen, die mit Themen wie der Pluralität der Erinnerungen und der Weltanschauungen, der Kultur als Gemeingut, dem gesellschaftlichen Engagement der Kultur, dem interkulturellen Dialog nach Innen und Außen liebäugeln. Offensichtlich gibt es viele Menschen, die allen progressiven Gemeinschaften angehören, genauso wie es Menschen gibt, die sich in einer Gemeinschaft wiederfinden (z. B. Identitätsprogressivismus), aber nicht in einer anderen Gemeinschaft (z. B. der der heterodoxen Wirtschaftspolitik). Das ist die Menge der „woken, sexo-marxistischen“ Menschen in Chisinau (ich verwende diese Bezeichnungen, weil sie in der Stadt so benutzt werden, aber das bedeutet in keiner Weise, dass Menschen aus dieser Gemeinde sich beispielsweise als Marxisten identifizieren). Tatsächlich vereint diese Gemeinschaft sowohl eine kleine ideologische Linke als auch eine etwas größere liberale Welt. P.S. In diesem Kommentar geht es nicht um die US-Wahl.

The post Despre trumpismul local appeared first on blog implicat.

Ultima postare despre aceste alegeri, care doar alegeri nu-s, ci par mai degrabă repetiția pentru un război civil. În ultimele 3-4 zile văd țara asta ca un rug mare care mistuie de-a valma cam tot ce s-a construit cu greu în ultimii 30 ani în materie de infrastructură democratică de bază: pluralismul de opinii, pacea etnică, statul de drept, libertățile fundamentale ale cetățenilor… Ard la greu, în pălălaia electorală, deontologia jurnalistă, pluralismul de opinii și etica comunicării publice. O jurnalistă ”pro-europeană” cere autorităților electorale să nu permită ”simpatizanților” lui Șor arestați la domiciliu să voteze deloc. În comentarii oamenii cer ca simpatizanții lui Șor să fie trimiși la muncă silnică, doar cu pește sărat și apă, pentru a-și ispăși pedeapsa stabilită cu ușurință de judecătoriile de pe facebook. Jurnaliștii ”proeuropeni”, așa cum semnala o postare a celor de la Newsmaker, au ajuns să se înjure între ei despre cine e mai fidel puterii și să-și ajusteze articolele așa încît să nu rănească cumva firea sensibilă a partidului de guvernare cu vreun titlu nepotrivit. De cel puțin un an presa investighează doar opoziția, și asta e starea la care a ajuns presa de investigație. Alți jurnaliști cer măcar suspendarea temporară a dreptului la vot pentru pentru cîteva sute de mii de oameni…Unul cere ”sesiuni de educare” organizate pentru cei care ar intenționa să voteze altfel decît pentru candidatul puterii. Arde ”frumos” efortul de zeci de ani pentru construirea păcii interetnice în Moldova. Un director de teatru de stat, artist al poporului, laureat al premiului național, distribuie într-o veselie imagini în care Ștefan cel Mare i-ar blestema pe cei care ar vota un turc la președinția Moldovei… Blogerii de curte ai guvernării îndeamnă și ei ca oamenii să nu dea țara pe mîna unui turc… Jurnaliști, influenceri, politicieni, gură cască se adună să ceară deportarea copiilor unui candidat din Europa pe motiv că tatăl lor ar fi ”găgăuz” și nu suficient de ”european” după croiala lor. Un jurist ”pentru drepturile omului” stabilit de ceva vreme în ”diaspora progresistă” cere verificarea cu cea mai mare strictețe a loialității candidatului opoziției, pentru că … însăși faptul de a fi găgăuz în Moldova e deja unul suspect și trebuie investigat. Unii cer ”găgăuzilor” să întoarcă înapoi toți banii europeni investiți în regiune, tot din motivul că nu ar fi votat cum trebuie… (Niciunul dintre acești ”gînditori” nu-și dă seama cît sînt de apropiate aceste argumente de logica ”cumpărării voturilor”: ca și cum, întocmai ca și Șor, UE ar fi dar bani găgăuzilor ca să voteze UE, iar acum, dacă găgăuzii au votat altfel, trebuie să întoarcă banul înapoi!). Zeci de ani de efort migălos în Găgăuzia și în restul Moldovei de a deconstrui stereotipuri, de a apropia tineri și bătrîni, de a coase legături printre traume, de a țese un fel de țesut social dincolo de lucrurile care dezbină – ard toate cu o flacără ce a ieșit demult din granițele Găgăuziei sau Moldovei – diaspora moldovenească din cele patru colțuri ale lumii înjură ”voinicește” pe turci și găgăuzi de prin Marea Britanie, SUA, Franța, Italia… Arde voios efortul de a construi o discuție publică democratică, bazată pe o minimă toleranță, respect reciproc și solidaritate. Un critic literar, șef la ceva editură de stat, beneficiar al unei îndemnizații de merit plătită de cetățenii țării, inclusiv de cei care votează ”altfel”, cere nici mai mult nici mai puțin dezinfectarea spațiului public de ”javre” și utilizarea Diclofos (un insecticid) pentru ”curățarea” spațiului public. Un filolog cere măsuri dure față de bîdle, un bloger al guvernării urează cancer tuturor alegătorilor pe care el îi crede că s-au ”vîndut”. O sportivă (care tocmai a primit, împreună cu soțul ei, vreo 5 milioane de lei, bani publici) cere deportarea în Siberia a celor care n-au votat cum trebuie. Această retorică a ”elitelor” culturale ale țării (întreținută pe bani publici) e de un nivel de analfabetism atît de jenant încît oamenii pe care presa îi întreabă pe stradă despre alegeri și se bîlbîie neinteligibil par academicieni pe lîngă această elită… Instituțiile publice fac și ele ce pot pentru a menține viu focul urii reciproce, a spionomaniei, a denunțului reciproc și a intoleranței. Un grup anomim de polițiști ”patrioți” (asta-i comedia, ca să fii patriot e musai să fii anonim!) publică o listă cu nume de oameni, cu numere de telefoane și adrese de domiciliu și care, ar trebui să îi credem pe ”patrioții sub acoperire”, ar fi agenții ”lui Șor” în regiuni… Poliția oficială, nepatriotă, nu confirmă listele, dar presa ”progresită” publică fără a ezita aceste nume față de care nu există nici un dosar încă, nici o probă, nici o condamnare… (Într-un sat, una din persoanele care ar fi “furat viitorul european pe 20 octombrie” e moartă de vreo 3 ani, dar ce mai contează asemenea detalii.) Mai mult, unele surse media îi cheamă pe cetățenii ”buni”, care au votat ”corect” la aceste alegeri, să se implice în demascarea ”șoriștilor” care pot fi peste tot, inclusiv în localitatea lor. Altă presă însoțește lista cu comentariul că oamenii menționați acolo ”au încercat să deturneze viitorul european al RM”. Mi-i groază să mă gîndesc ce ar putea urma. Dacă inițial am fost îndemnați să urîm abstract, acum avem liste cu nume de oameni și adrese ca să putem urî la modul concret… Simpatizanții partidului de guvernare, unii cu salarii de mii de euro ca să promoveze ”ideea europeană”, răscolesc listele și arată cu degetul la oamenii pomeniți acolo. Reeducare, bătaie, umilire, scuipare, anularea unor drepturi cetățenești – comentariile abundă de soluții în care unii oameni i-ar pedepsi pe alți oameni cînd puterea îi ațîță… Arde năprasnic, în această mînie sfîntă, întregul eșafodaj de instituții democratice precum prezumția nevinovăției, dreptul la un proces corect, dreptul de a nu fi pedepsit decît în urma unei sentințe definitive… Să ardă, zice unul dintre concurenții electorali. Prea am lucrat cu mănuși albe în justiție (adică am respectat practicile bune. Vom intra, după alegeri, cu buldozerul. Aplauze furtunoase.) Polițiștii și poliția dintr-odată devine o ”armată” de eroi. Nu ne mai amintim că aceasta este bîta constantă a guvernărilor folosită pentru a intimida opoziția. În 2014, cînd elita progresistă ”făcea un bine țării” (unii acum joacă în repriza a doua și mai ”salvează țara o dată”), poliția găsea comploturi ale unor grupări paramilitare – Grigore Petrenco și un grup de oameni au fost arestați ca țara să-i voteze de frică pe Vlad Plahotniuc, Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Maia Sandu. În 2019 poliția îl apăra pe Șor și îi intimida pe cei care erau împotriva lui Șor. Acum poliția luptă cu bătrînelele lui Șor. Sînt în joc, probabil, epoleți, pomovări în carieră … pentru arestul unor bătrînele… Nimeni nu-și mai amintește că poliția a fost cea care i-a permis lui Șor să plece nestingherit din Moldova. Nimeni nu-și mai amintește că niciunul dintre dosarele lui Șor în Moldova nu este finalizat… Țării i-a fost desemnat un dușman comun, s-au dat numele, listele și adresele, și … libertatea de a decide ce să facă cu acest dușman. Guvernarea, care nu mai poate inspira cetățenii să o voteze, recurge la amenințări. Deputații sperie oamenii că dacă votează contracandidatul, atunci se vor închide grădinițele (nici o problemă că ăsta e un argument răsuflat al lui Dodon, ”demontat” de presa partidului, el poate fi folosit din nou), nu vor putea reveni acasă, va fi abolit regimul liberalizat de vize, vor veni în Moldova tancuri, ceceni și coreeni… Toate sperietorile-s bune. Dacă n-a votat de bună voie, electoratul trebuie speriat să voteze. Și chestiile astea întunecate, cu iz de Ev Mediu, vin dinspre o parte a societății, cea ”progresistă”… Pe fundalul acestei dezlănțuiri de nebunie, omul cu probleme de integritate Alexandr Stoianoglo, prietenul lui Șor, candidatul lui Dodon, procurorul cu rezultate îndoielnice, deja apare ca o victimă. În rîndul simpatizanților lui, mai puțini și mai invizibili, e aceeași dorință de a pedepsi fără a judeca, de a-i reduce pe oponenți la rangul de ființe neumane – animale, gîndaci, de a-i bate pe cei cu o altă poziție. Sînt invocați jandarmii români, gayii, arabii din Europa. Fanii lui Stoianoglo nu au acces la studiouri TV, nici tribune prin ziare, ei își varsă mînia pe canalele de telegram, facebook, grupuri de whatsapp… Nimeni nu vrea să mai construiască o țară cînd în jur totul arde atît de ”frumos”. Dăm foc acestei țări de parcă am fi o forță de ocupație și mîine ne-am retrage într-o altă țară. Aș vrea să zic: Opriți-vă!, dar înțeleg că e în zadar..

The post Referendumul învrăjbirii noastre… appeared first on blog implicat.

Istoria asta cu cumpărarea voturilor la alegerile și referendumul din 20 octombrie din Moldova are cîteva probleme mari care o fac să fie crezută mai ales de către cei care vor să creadă. Personal rămîn cu mai multe întrebări decît răspunsuri. Văd de exemplu un fel de sociologie de bîlci practicată de mai multă lume care face scamatorii cu numere și le vinde apoi celor care vor să creadă că aceste numere înseamnă ceva… Poliția flutură cu o cifră de 130 mii de voturi care ar fi fost cumpărate, președinta Maia Sandu zice de 300 mii, am auzit și cifre de 250 mii, și de jumătate de milion. Ce-s cu aceste voturi? Ele-s voturi pro-Șor (candidatele și candidații susținute de Șor) și anti-referendum (vot pentru opțiunea ”Nu” la referendum). O parte a societății, grupată în jurul guvernării PAS, crede cu ardoare că fiecare om plătit de Ilan Șor înseamnă un vot pro-candidat al lui Șor și înseamnă și un vot anti-referendum. Numesc asta ”echivalență”. Partea societății care crede în această echivalență nu prea explică de unde vine această credință a ei. Pentru mine această parte – de unde și cum apare această echivalență a voturilor ”plătite de Șor”- rămîne cu totul neclară. Mai ales că nici în cealaltă tabără nu a existat o echivalență reală: vreo sută și ceva de mii de voturi pentru opțiunea ”Pro” la referendum au venit de la oameni care n-au votat-o pe Maia Sandu, poate și de la Stoianoglo, poate de la Tarlev, poate de la Vlah sau Guțul. Eu înțeleg și văd echivalența asta la nivelul sentimentelor, dar nu o văd deloc la nivelul realității. Pentru că, în istoria cu voturile care ar fi fost cumpărate de Șor , așa cum e prezentată ea în media și în discursul unui concurent electoral – PAS – sînt cîteva elemente implauzibile care o subminează. Cea mai problematică este premisa ei centrală: cum că oamenii au votat după cum li s-a plătit. Primul lucru pe care-l știm cu certitudine este că un număr de oameni au primit bani ca să voteze într-un anume fel. Poliția a pomenit despre 130 mii de oameni care ar fi primit transferuri bănești din Rusia de la Ilan Șor. Investigațiile din media au arătat că banii aveau intenție electorală. Al doilea lucru pe care-l știm despre această situație este că acești oameni plătiți, ziși oamenii lui Șor și care-s localizați cam peste tot, inclusiv din zona bazinului electoral pro – PAS, adică în diaspora vestică, au votat pentru candidații lui Șor și ”Nu” la referendum. Dar pe ce bazăm presupunerea că oamenii care au primit bani și oamenii care au votat pentru Șor și ”Nu” la referendum sînt aceeași oameni? Altfel spus, cum stabilim că oamenii lui Șor au votat întocmai cum au fost instruiți? Nu prea avem probe (decît aceleași declarații ale poliției pe care ar trebui să o credem pe cuvînt). Și nici nu văd cum s-ar putea obține. O cale de a măsura acest tip de ”echivalență” ar fi dacă omul care a fost cumpărat de Șor ar fi votat cum i-a zis Șor și, ca să ofere proba votului său pro-Șor oamenilor lui Șor, ar fi fotografiat buletinul după ce ar fi votat. Misiunea de Observare Promo-LEX, cea care a monitorizat scrutinul de duminică, și care nu poate fi suspectată de afilieri sau simpatii pro-Ilan Șor, a depistat doar 72 de asemenea cazuri, dintre care 29 în diasporă. Mai putem adăuga aici încă 6 cazuri de zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor în perimetrul de 100 m al secției de votare pentru a determina votul alegătorilor, dar ele nu schimbă deloc tabloul general. Unde-s alte cîteva sute de mii ca să ajungem la cifrele vehiculate de sociologi, poliție și concurenții electorali? Altă misiune de monitorizare a alegerilor – Enemo – tot nu a găsit încălcări importante la acest aspect. Nici măcar observatorii de la partide, inclusiv de la PAS, nu au raportat mai multe cazuri de acest gen. Și atunci, cum s-a produs această ”verificare” a votului de către gruparea Șor? Dincolo de declarațiile patetice și emoționale ale concurenților electorali și a instituțiilor de forță, nu am prea văzut ceva probe substanțiale care să conțină niște date reale. În alte alegeri, din ce am auzit, se mai practica, pentru manipularea votului pentru un candidat așa un carusel cînd alegătorul primea un buletin de vot pre-votat care era schimbat în cabina de vot cu buletinul de vot curat. Buletinul pre-votat era aruncat în urnă, iar cel curat era scos afară și dat unor persoane de încredere a candidatului care aplicau ștampila votat și-l dădeau următorului alegător care aducea un buletin de vot curat și tot așa mai departe. PromoLex, din ce am citit în raportul său, nu a identificat vreun asemenea caz. Nici alte organizații de monitorizare a alegerilor, nici măcar observatorii de la partide. Cutii pre-completate cu voturi pentru un anume candidat? Tot nu au fost, din cîte știm. Deci, dincolo de emoții și frustări, cum probăm la modul serios istoria cu ”cumpărarea” votului? Eu nu prea văd cum… Ea e atît de greu de dovedit: ca să vezi dacă omul chiar a votat cum a fost instruit de Șor trebuie să încalci confidențialitea votului, de exemplu, dar asta e o gravă încălcare. Deocamdată poliția, guvernarea și comunitatea lor de susținători pot proba o singură chestie: că Ilan Șor a transferat bani unor oameni. La limită pot proba că acești bani erau intenționați pentru mobilizarea electorală. Dar restul construcției retorice ”cumpărarea votului” atîrnă în aer… Și pînă vine o probă concludentă îmi rezervez dreptul de a nu o trata decît ca pe o declarație a unor concurenți electorali și a fanilor lor. În nici un caz ca o descriere adecvată a realității. La modul cum se desfășoară cercetarea și cît de grea este acumularea probelor, chestia cu cumpăratul voturilor la aceste alegeri s-ar putea să rămînă ca o narațiune controversată în care o parte a societății crede cu tărie, iar altă parte a societății o neagă cu aceeași energie… Ce leagă atunci, lipsa de probe cu credința că totuși a fost cumpărare și manipulare? Liantul e furnizat de un alt așa-zis ”argument” care e argument doar cu numele. Mai degrabă decît argument acesta e un stereotip despre tabăra ”anti-europeană” construit în ultimii 2-3 ani de către o parte din presa și societatea civilă care susține guvernarea, dar și o parte din instituțiile de stat. Acest stereotip avansează ideea că votanții lui Șor ar fi niște oameni primitivi și rudimentari, fără convingeri, fără voință și fără discernămînt care ascultă orbește de ce le zice Șor și votează exact cum le zice acesta, fără a crîcni. Asta îi transformă în roboți și astfel istoria cu ”manipularea” ca și cum nu ar cere dovezi. E un stereotip dezumanizant, construit cu migală și cu mult entuziasm de o parte a presei și societății civile: el adună elemente disparate precum: ”oamenii lui Șor sînt săraci și bețivi” (Newsmaker), deci sînt ușor de controlat, sînt proști și needucați, fără demnitate și își vînd sufletul și votul pe 3 lei, nu au argumente sofisticate despre implicarea lor politică, sînt leneși, sînt ”robi” (așa cum a scris acea investigație tirajată peste tot a ”Ziarului de Gardă”), animale, javre (cum au zis unii lideri de opinie etc). Aceste etichete (sărăcie, alcoolism, corupție și degradare morală) se suprapun pentru a compune un tablou final în care alegătorii sau simpatizanții tipici ai lui Șor (sau Dodon, sau Chicu, sau Voronin, sau alții) sînt sclavi, adică lipsiți de conștiință, putere de decizie și autonomie. Și e clar că dacă Șor le zice acestor sclavi ai săi să voteze, ei vor executa fără a șovăi cîtuși de puțin… (Există desigur o istorie a discursurilor dezumanizante și de partea cealaltă, dar centrele mediatice care o proliferează au fost marginalizate sau chiar de-a dreptul lichidate (canale tv și de telegram, posturi de radio) așa încît au rămas doar pe rețelele sociale și nu-s conectate direct la instituții de putere. Că dezumanizarea, practicată de toată lumea, e o chestie curentă în Moldova asta ar trebui să ne îngrijoreze.) Dincolo de faptul că e o construcție absolut monstruoasă ce dezumanizează fără temei o mare parte a societății (au fost și apeluri de ”dezinfectare” a țării de asemenea animale, venite dinspre ”oameni de cultură”), această perspectivă e și o tare proastă lectură a realității. Ea nu îți zice nimic despre realitatea socială reală, ci doar despre chestiile pe care le-ai inventat și ai ajuns să le crezi drept descriere a realității… Revenind la acele investigații jurnalistice despre partidul Șor care au făcut vîlvă, ele arătau, de asemenea, că oamenii din organizațiile lui Șor îl fură crunt pe Ilan Șor de bani, adică îl mint în privința sumelor, se mint între ei tot în privința sumelor, aplică comisioane personale etc. Adică sînt niște oameni obișnuiți, cu metehne și slăbiciuni, nici îngeri incoruptibili și nici ticăloși. Cel puțin nu mai îngeri și nu mai ticăloși decît alți oameni în societate. Cum putem desi să știm că ”simpatizanții” lui Șor nu l-au amăgit pe Ilan Șor și aici? De exemplu aceștia ar fi putut spune că votează pentru candidatul lui Șor și anti-referendum, dar de fapt puteau să voteze inclusiv pentru Maia Sandu și pro-referendum. Eu nu văd cum am putea știa asta… Și faptul că poliția sau SIS ne spun asta și ne roagă să credem, tot nu mă convinge… Ca să rezum, pînă la etapa asta, istoria cu cumpăratul voturilor e mai mult retorică, emoție, mult whishful thinking, multă ”așa cred că s-au întîmplat lucrurile, dar nu știu cu adevărat și vă rog să mă credeți”, multă stereotipizare pînă la dezumanizare a unui grup, date care nu se pupă (declarațiile sau semnalele și realitățile constatate) și foarte puține chestii care pot fi pipăite în vreun fel. Doar o mică parte din lucrurile pomenite în discursurile despre ”cumpărare” pot fi confirmate în vreun fel, iar restul – presupuneri, prezumții, ipoteze, șiruri logice (dacă..atunci) – sînt adăugate acolo doar pentru ”că așa sună mai bine” ​ p.s. nu am nici un favorit în această cursă electorală. Îi cunosc pe ambii candidați care au rămas și nu consider pe niciunul dintre ei mai breaz, n-am motive să votez pe vreunul dintre ei. Așa că rog trolii de partid să mă ocolească.

The post O istorie implauzibilă cu cumpărarea voturilor… appeared first on blog implicat.

De cînd, în Moldova, a vota împotriva puterii sau a împărtăși altă opțiune politică decît cea pe care puterea o vrea constituie o crimă? Pentru că, dacă citesc lamentațiile celor de la guvernare (și alaiului de ”experți”, ”jurnaliști”, ”influenceri”, ”oameni de cultură” care-i deservește) înțeleg că, a vota nu cum vrea PAS e o chestie pasibilă de pedeapsă (unii ”influenceri” merg pînă acolo încît să retragă pașapoartele unor oameni care n-au votat ”corect”, alții și altele propun, nici mai mult nici mai puțin decît ”deportarea în Siberia” a celor care au pus ștampila în altă parte decît a zis guvernul și primarul). Chestia asta ar rămîne o curiozitate previzibilă dacă ar veni doar de la fanii guvernării – la urma urmei persoanele private pot spune orice – iar faptul că, în mintea lor, democrația e doar pentru cei care votează corect și urmează linia stabilită de partid nu mă mai surprinde demult și e doar dovadă că, în materie de educație politică și dedicație pentru democrație, o parte a lumii ce se consideră progresistă și elitistă are un nivel egal cu cel al grupurilor de muncitori și muncitoare necalificate (pe care această lume ”elitistă” le privește de foarte multe ori arogant și de jos în sus). Ceea ce mi se pare inacceptabil e ca această retorică a votului diferit sau a votului împotrivă ca fiind o crimă să vină de la guvernare, de la oameni care dețin pîrghiile (și biciul și cătușele) puterii. Or, una e cînd despre votul ”împotriva guvernării” ca despre o crimă vorbește, de exemplu, o sportivă sau o interpretă sau un actor de la un teatru, și alta e cînd despre asta vorbește cineva de la guvernare care are sub control întreg efectivul poliției, armatei, serviciilor de securitate etc. Pe care-l poate utiliza dacă are chef. Tonul l-a dat președinta Maia Sandu care povestea senin că ”ce s-a întîmplat ieri”- adică votul negativ împotriva referendumului – ”este un ATENTAT asupra democrației și libertății poporului nostru”. Adică, dacă votezi împotriva PAS sau votezi împotriva referendumului inițiat de PAS (pentru a realege președinta) execuți un atentat asupra democrației? Dacă ai o altă părere ești, pentru a continua retorica președintei, un ”dușman al poporului nostru”? Ulterior mesajul a fost difuzat de miniștri, deputați și alte persoane cu funcții. Faptul că guvernării nu-i place cum a votat electoratul, e de înțeles. Faptul că îi amenință pe cei care au votat nu ”cum trebuie” asta sună extrem de îngrijorător. Asta e semn, pentru mine, că puterea nu e gata să recunoască rezultatele alegerilor dacă acestea nu îi convin, că actuala guvernare blamează și criminalizează cetățenii pentru opinii care-s diferite de cele ale PAS. Niciuna din rațiunile invocate – coruperea sau manipularea alegătorilor, interferența rusă – nu justifică această suspendare a democrației și drepturilor democratice. Într-un context în care guvernarea controlează aproape totul în această țară – de la aparate de securitate la mass media – a zice că altcineva, din afară, e vinovat de rezultatul votului înseamnă a-ți recunoaște incompetența totală. Dacă Șor sau Platon sau Plathotniuc sau oricine altcineva a fost capabil să influențeze rezultatul alegerilor folosind pe post de emisari grupuri de bătrînele cu abilități rudimentare de a folosi tehnologii atunci ar trebui să te întrebi ce fac miile de indivizi cu epoleți care cică ”veghează” securitatea statului și primesc zeci de mii lunar pentru asta… Nu vreau să sun prea patetic, dar libertatea gîndirii și conștiinței, a votului (inclusiv ”împotrivă”) este înscrisă în Constituție (la alt articol pe care lumea a votat să fie modificat) și ele sînt garantate. Și ele trebuie apărate, nu un candidat electoral sau altul.

The post Post-electorală… appeared first on blog implicat.