USAID, societatea civilă și ajutorul săracilor pentru bogați

Urmăresc de la distanță, și cu o oarecare îngrijorare, ultimul scandal despre USAID și ”societatea civilă” din Moldova, Ucraina și alte țări.\n\n\nDe-a lungul timpului, trumpiștii locali pro-europeni m-au inclus în liste ”de agenți ai lui Putin”, iar trumpiștii locali pro-ruși m-au înscris în ”sorosiști” și ”agent al Occidentului”. Așa că nu am cum să privesc liniștit această nouă ”acutizare” a luptei pentru bunăvoința Imperiilor, pentru că, indiferent care parte iese deasupra, bastonul o să lovească tot în alde mine…\n\n\nSînt multe piste de discuție pe această temă și poate reușesc să mă adun mai încolo cu ceva mai elaborat..\n\n\nAici aș vrea să atrag atenția asupra aspectului ”materialist” al discuției, adică pe partea de mize materiale și politice. Aspectul acesta mi se pare determinant (celelalte decurgînd din el), și totodată cel mai puțin discutat.\n\n\nRedus la cifre goale, ajutorul american pentru Republica Moldova, venit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) ar constitui cam 1 miliard de dolari din 1992 pînă în 2024.\nBanii au mers în mai multe direcții – educație, agricultură, viticultură, turism, industrie ușoară, IT, administrație publică, justiție, combaterea corupției, energetică, mass-media etc. Opinia publică discută mai ales banii care au mers în justiție și mass-media (din motive ce țin de sensibilitățile politice), dar banii USAID au ajuns, sub forma unor compensații (prin UNDP și alte organizații), inclusiv și în facturile de energie ale cetățenilor…\n\n\nUn miliard de dolari e o sumă astronomică pentru majoritatea cetățenilor moldoveni, care aud de așa cifre doar la televizor, în discuțiile despre miliardari din toată lumea sau despre furtul miliardului din bugetul național, a cărui consecințe încă le simțim.\n\n\nTotuși această sumă este infimă pe lîngă o altă cifră: cea care iese în fiecare an din țară sub forma evaziunii fiscale sau a unor fluxuri ilicite de bani – cel puțin un miliard de euro, majoritatea dintre ei ajungînd în paradisuri fiscale sub jurisdicție occidentală sau chiar în bănci europene și americane.\nAn de an, Moldova pierde mai mulți bani decît primește înapoi sub forma unor ajutoare.\n\n\nAm făcut niște calcule cu altă ocazie: În 2016 Moldova a primit 440 mil. euro de la diverși parteneri externi (FMI, UE, România, Agențiile ONU, SUA). Tragem linia: Moldova a pierdut cu peste 500 milioane de euro mai mult decît a primit.\nPentru anul 2015 Moldova a primit 331,6 mil EUR de la partenerii externi (adică 1/3 din banii care au plecat din țară).\n\n\nÎncadrat în această schemă, miliardul de dolari american în 30 de ani nu sună atît de impunător. În fapt, el reprezintă aproximativ a treizecea parte din banii care au plecat din țară sub forma evaziunii fiscale și a fluxurilor ilicite de bani.\nAceastă situație scandaloasă – că țările sărace primesc ”ajutor” mult mai puțin decît sumele evacuate din aceleași țări prin evaziune fiscală, nu e nici inedită și nici măcar nu e proprie doar Moldovei.\n\n\nAntropologul economic Jason Hickel arăta că în 2012, ţările în dezvoltare au primit ceva mai mult de 2 trilioane USD, incluzînd aici toate ajutoarele, investiţiile şi venitul din exterior. Dar în acelaşi an, o cantitate mai mult decît dublă de fonduri, circa 5 trilioane, au ieşit din acelaşi ţări. În cuvintele lui Hickel: prin intermediul paradisurilor fiscale țările bogate primesc mult mai mulți bani decît acestea investesc în ”dezvoltarea” țărilor sărace.\nAltfel spus, ţările sărace sînt creditoare nete ale ţărilor bogate.\n\n\nPrivite din această perspectivă discuțiile despre USAID și ajutorul ”dezinteresat” al poporului american sună nițel altfel. Dar n-o să vorbesc despre interesele americane aici – doar o să arăt că, acest ajutor infim (în comparație cu sumele care ies anual din țară) oferă actorilor externi pîrgii extrem de importante pentru a influența procesele politice din țară…E o afacere bună – extragi un miliard dintr-o țară, apoi injectezi înapoi 200-300 milioane sub forma unui ajutor, și ai la mînă cheile de la întreg statul.\n\n\nMă interesează să aduc în discuție aspectul care ne privește direct și care lipsește din discuțiile despre donatori, ajutoare și ”liste de agenți”.\nAcest aspect este despre faptul că, într-un stat funcțional, robust și care ar ști, de exemplu să combată evaziunea fiscală, nu ar mai fi nevoie de ajutoare de la USAID sau alți donatori externi. Dacă ar rămîne în țară, miliardul de euro ar sprijini într-o măsură mai redutabilă proiectele de infrastructură fizică (drumuri, energetică) și democratică (instituții, mass-media).\n\n\nDar el nu rămîne, fiind scos de instituții care își cumpără influență politică sau oligarhi locali care își cumpără mass-media ca pe urmă, din platourile jurnaliștilor cumpărați de ei, să povestească despre cum ”străinii” vor să corupă biata noastră democrație.\n\n\nPolemicile care au loc – despre liste de trădători (liste pe care le-au tot fluturat toate grupurile de trumpiști locali), despre suveranitate, despre loialitatea ”ong-iștilor”, demnitate națională și restul nu sînt decît ceartă de mahala și zgomot de fundal.\nÎn loc de asta ar trebui să facem loc pentru alte polemici – despre oprirea evaziunii fiscale, a ”otkaturilor”, despre consolidarea instituțiilor, despre lărgirea democrației (inclusiv prin control civil asupra unor instituții de forță), despre participare, despre redistribuție.\n\n\nNici un fel de discuție despre ”suveranitate” nu are sens fără o discuție despre impozitare, despre oprirea evaziunii fiscale, despre confiscarea averilor dobîndite ilicit și despre redistribuirea bogăției.\n\n

The post USAID, societatea civilă și ajutorul săracilor pentru bogați appeared first on blog implicat.


Sursa
2025-03-05 06:58:36



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

06:58:36USAID, societatea civilă și ajutorul săracilor pentru bogați —» blog cultural
06:56:00Despre exagerare sub acorduri de ”Katiușa” —» blog cultural
06:53:51. —» blog cultural
11:13:00Leo Butnaru De Ziua Mondială a Scritorilor la TVR Moldova —» Leo Butnaru
07:36:16Testamentul nu se lasă când ești pe patul de moarte – Vasile Filat —» Moldova Creștină
07:15:07Te avertizez despre o cursă periculoasă – Vasile Filat —» Moldova Creștină
07:06:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
03:23:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
22:21:32Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:10:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:38:57Război și Pace în capetele seci. Când lupți cu Putin, cot la cot cu Putin, iar cei frecați te văd ca pe-un erou —» Nicolae Federiuc
12:56:54Protest în IOR: aţi distrus parcul! —» Curaj.TV | Media alternativă
10:37:39Premieră: Negru de Purcari Amphorae Edition —» Fine Wine
10:15:00DESPRE SCRIITORI, DE ZIUA LOR MONDIALĂ, 3 MARTIE —» Leo Butnaru
09:47:45Top 10 cele mai frumoase etichete de vin din Moldova —» Fine Wine
03:41:52Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
00:37:53Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
23:08:18Next move? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
23:08:18Next move? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
18:15:00CUVÂNT DE SALUT —» Leo Butnaru
15:00:49Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
10:32:51Mărțișoare false, ca suzetă —» Argentina Gribincea's Blog
06:25:00DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
00:19:41Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:25:00Drumul mișelul —» Andrei LANGA. Blogul personal