Am privit, mult mai tîrziu decît toată lumea, video în care prim-ministrul Vasile Tofan o face pe agentul imobiliar și îndeamnă oamenii cu ruble să cumpere și să dezvolte hotelul Zarea…
captură de ecran de pe site-ul APP. Pe site-ul APP, hotelul Zarea are o pagină proprie. Descrierea hotelului arată cam așa: 137 de camere, o sală de conferințe cu 30 de locuri și o cafenea cu 50 de locuri sunt folosite zilnic.
Urmează invitația către investitori: Douăsprezece niveluri și un teren, în centrul capitalei sunt gata de renovare, ca hotel, birouri, sau spații comerciale…
Acuma, nu e mare treabă să vinzi o clădire și dacă prim-ministrul e agent de vînzări, probabil hotelul ”Zarea” va fi vîndut vreunei companii de construcții care-l va dărîma pentru a-l transforma în spațiu de oficiu sau complex rezidențial…
Dacă prim-ministrul nu era agent imobiliar, ci, să zicem un om de stat (asta se aplică și predecesorilor săi), hotelul acesta putea fi transformat într-un bloc de locuințe sociale pentru diverse grupuri de beneficiari: familii tinere, victime ale violenței domestice, familii monoparentale, tineri angajați, persoane în etate etc… 137 camere ar fi însemnat 137 familii asigurate cu locuință la preț redus (de exemplu o treime din prețurile de piață). În acest caz, guvernul pornea pe drumul rezolvării crizei locative în Chișinău…
Înțeleg că vînzarea hotelului Zarea către vreun Inamstro generic va aduce cîteva milioane de lei în buzunarul statului (care vor fi cheltuiți aiurea pe următoarea tranșă pentru Arena Națională)…
Păstrarea lui în proprietate de stat și transformarea în locuințe socială ar avea, pe termen lung, efecte economice și sociale mult mai importante: 137 familii rămîn acasă, în Moldova, și contribuie la prosperitatea țării.
Problema locativă în Chișinău nu este despre lipsa locuințelor sau a spațiilor locative, e o lipsă a imaginației.