cronică de film: L’Histoire de Souleymane (2024, Boris Lojkine)

Pe la mijlocul anilor 2000 un prieten, care ajunsese ilegal într-o țară occidentală și care căuta să se legalizeze, făcînd în acest scop o cerere de azil politic în acea țară, mă rugase să caut prin arhivele ziarelor fotografii de la diverse proteste din acei ani: protestele studențești din 2000, protestele PPCD din 2002, protestele legate de memorandumul Kozak în 2003 și altele… Amicul în cauză încerca să prezinte autorităților din țara X o istorie în care el fugise din țară ca ”disident politic” persecutat de regim. Mă rugase să caut poze de la protest și în acele poze, figuri sau chipuri de oameni (din față cel mai bine, dar mergea și din profil sau chiar din spate) care ar fi semănat cu el și care i-ar fi ”confirmat” legenda..La starea ziarelor din Moldova din acei ani, toate chipurile de oameni fotografiate în zoar semănau unul cu altul așa că nu a fost greu să îi găsesc vreo 6 fotografii în care te puteai jura că îl vezi pe amicul meu în prima linie a protestelor… Faptul că trebuia să fac copii xerox ale acestor ziare mai ștergea orice altă urmă de individualitate din poze… 

Peste ani, cînd m-am revăzut cu acel prieten și l-am întrebat cum de s-a gîndit la această variantă cu disidența politică, el mi-a răspuns că asta era legenda pe care i-o scrisese o firmă de consultanță ce ajuta migranți ca el să obțină dreptul de ședere sau azilul în țara respectivă. 

Mi-am amintit de această istorie (și de alte cîteva cazuri similare), privind ultimul film al lui Boris Lojkine, Istoria lui Suleiman (fr. L’Histoire de Souleymane), despre încercările unui migrant din Guineea să obțină dreptul de ședere în Franța. 

Souleymane (jucat de un non-actor profesional, Abou Sangaré) muncește ca și curier pe o platformă de livrare a hranei și, în același timp, se pregătește pentru un interviu la Oficiul Francez pentru Protecția Refugiaților și Apatrizilor (fr. Office français de protection des réfugiés et apatrides, Ofpra).

Ca muncitor, Souleymane pedalează zilnic pe străzile orașului livrînd hrană pentru clienți. Întrucît are un statut ilegal, Souleymane este nevoit să lucreze sub un profil fals, împrumutat de la un cunoscut, Emanuel, care îi ia pentru asta 120 euro pe săptămînă. Uneori programul electronic al platformei de curierat îi cere să își confirme identitatea și atunci Souleymane trebuie să lase totul și să meargă la Emanuel pentru ca acesta să facă această confirmare. Seara doarme într-un centru pentru persoane fără adăpost, pentru care trebuie să facă rezervare în fiecare zi. Acolo ia o cină caldă și poate face un duș… În fiecare zi i se întîmplă mici incidente: într-o zi este neatent la o intersecție și se lovește cu bicicleta într-o mașină. Nu are de suferit nici el nici bicicleta, dar clienta căreia îi livrează produsele nu este mulțumită că în timpul accidentului mîncare s-a amestecat în pungă și refuză să ia mîncarea. În altă zi, își pierde cumpătul cînd bucătarul unui restaurant de unde a venit să preia comanda, întîrzie nepermis de mult… A doua zi, contul de curier de pe care lucrează Souleymane este suspendat, iar Emanuel, proprietarul contului, nu răspunde în nici un fel al apelurile de telefon și mesaje…După o zi de umblat aiurea, Souleymane îl găsește totuși pe Emanuel care îl acuză că i-a blocat contul și refuză să îi dea cei 180 euro pe care îi datora pentru munca din săptămîna aia. Îi dă doar 40 euro și îi zice să nu îl mai caute că va chema poliția…

În paralel, Souleymane se pregătește pentru interviul la Ofpra. Un cunoscut, membru al comunității guineene, îi fabrică o legendă potrivit căreia Souleymane ar fi fost membru al partidului de opoziție din Guineea, UFDG, și că ar fi fost arestat și întemnițat pentru activitatea sa politică și ar fi decis, la un moment, să fugă în Franța de teama persecuțiilor politice. 

E o istorie aparent simplă, dar cu multe capcane. Souleymane trebuie să învețe nu doar propria istorie ci să se descurce și cu chițibușuri precum programul politic al UFDG, părțile din program care i s-au părut atractive, detaliile presupusei sale activități în partid etc… E un proces de memorizare și înțelegere complex în care acest curier fără studii care a venit în Franța pentru a aduna bani pentru tratamentul mamei sale, trebuie să își inventeze o biografie politică complexă și nuanțată. 

La interviu, Souleymane povestește istoria politică pe care a învățat-o pe apucate dar este demascat atunci cînd angajata Ofpra îi spune că a auzit, în ultima săptămînă, de cel puțin cîteva ori aceeași istorie cu ”activismul politic”, UFDG și pușcăria… 

Dezarmat și dezgolit, Souleymane își povestește adevărata istorie… 

Filmul se termină fără să cunoaștem dacă Souleymane a primit sau nu azilul, altfel spus, dacă sinceritatea sa l-a ajutat sau din contra, l-a sabotat… 

E de apreciat, în acest film despre două zile din viața unui curier, faptul că regizorul a încercat să prezinte atît viața comunităților de migranți (cu toate momentele ei dificile – tensiuni, migranți care trăiesc pe contul altor migranți, dar și fraternitate și mici gesturi de ajutor reciproc), cît și interacțiunea oamenilor între ei prin intermediul platformelor digitale. 

Acest al doilea aspect – relația dintre oameni mediată de platforme digitale – mi s-a părut nu doar interesant dar și fertil pentru a explora contextul de violență socială în care există eroul principal. Clienții fac comandă pe platformă și interacționează cu platforma. Atunci cînd apare o mică situație ambiguă sau de conflict – ca de exemplu cînd clienta refuză să preia comanda pentru că a fost amestecată în urma accidentului – aceasta se închide și refuză să comunice cu omul real…Operatoarea serviciului de curierat la fel refuză să comunice lui Souleymane conținutul plîngerilor făcute pe el de către clienți, apelînd la o politică internă a platformei…Într-un final, Souleymane se trezește cu contul blocat, fără vreo explicație, de aceste forțe impersonale care sînt platformele de livrare (cu sistemul lor de note și aprecieri, feedback etc). 

E o violență personală, față de Souleymane, dar aplicată impersonal (de către platforma on-line)…
\nÎn mod paradoxal, unica comunicare personală și cu doza cea mai mare de intimitate și empatie, Souleymane o are cu ofițera de la serviciul de protecție a refugiaților. 

The post cronică de film: L’Histoire de Souleymane (2024, Boris Lojkine) appeared first on blog implicat.