7 aprilie 2009…șaisprezece ani după

Pe an ce trece devine tot mai puțin importantă întrebarea despre ”ce anume s-a întîmplat pe 7 aprilie 2009?” și, în sens invers, capătă o relevanță tot mai mare o altă întrebare: ”care au fost efectele acelui act?”.

Pe partea de ”ce s-a întîmplat” descrierile sînt confuze și partizane. Descrierile imediate s-au așezat pe axa vandalism-puci-revoluție, în funcție de interesele celor vizați. Comisiile parlamentare care au fost constituite pentru a afla ”adevărul”, s-au oprit și ele în coadă de pește, tot în funcție de interesele celor vizați.

Orice ar fi fost acel eveniment (în sensul de forțe implicate, scenariu etc), trebuie să reținem că, pe moment, adică pe 7-9 aprilie, toată scena politică s-a dezis de el. Există acele video celebre de la întîlnirea liderilor politici ai ”revoluției” – Urechean, Filat, Chirtoacă – care se dezic laș de evenimentele din piață.

Evident, după ce riscul a trecut, după ce bîta milițianului nu mai constituia o amenințare, și Filat și Chirtoacă și alții, și-au revendicat evenimentele sub forma unei ”revoluții morale” ce îi avea ca scop final pe ei înșiși.

Dar asta e de cînd lumea: puțini au fost, mulți au rămas, vorba poetului…

Revin deci la întrebarea cea mai relevantă: care au fost efectele imediate și pe termen lung ale lui ”7 aprilie 2009”?

În viziunea mea, au fost cîteva.

În primul rînd, evenimentele au marcat ieșirea intereselor economice locale (oligarhi, marele business) de sub tutelă politică, și accederea lor la butoanele puterii.

Spusă într-un mod cinic: oligarhii și interesele economice din spatele lor care au înflorit sub guvernarea ”comunistă” a lui Voronin (mai ales în timpul mandatului al doilea al lui Voronin și al partidului, între 2005-2009) au dorit să iasă de sub tutela capricioasă și imprevizibilă a fostului general de miliție.

Pentru marele business local, guvernarea ”comunistă” din perioada 2001-2009 a creat un climat extrem de bune, oferind acestuia cel puțin trei circumstanțe favorabile.

Prima circumstanță a fost securitatea. Prima guvernare a Partidului Comuniștilor a însemnat și o epurare a lumii criminale, eliminarea practicilor de extorcare și limitarea influenței hoților în lege (acum, că tot au început să iasă din pușcării, ar putea fi subiecți interesanți pentru interviuri). Asta a însemnat, ca efect direct, securitate pentru mediul de afaceri: businessmanii locali nu trebuiau să se mai teamă că vor fi împușcați în stradă și au început să își legalizeze afacerile.

A doua circumstanță – instrumentul controlului statului. Voronin și partidul său au construit un stat care, și-a recăpătat capacitatea de acțiune dar care, deopotrivă, a și implementat controlul politic asupra lumii de afaceri, încorporînd anumite practici semicriminale – extorcarea – în aparatul de stat. Asta s-a dovedit a fi un instrument extrem de necesar cînd oligarhii moldoveni au preluat puterea. Umflarea afacerilor familiei Voronin – mai ales prin intermediul fiului acestuia, implicat în bănci, construcții – a construit instrumente precum redirecționarea fluxurilor de stat, controlul asupra unor sectoare, care se vor dovedi utile și au construit un repertoriu de practici și scheme ce vor fi preluate ulterior.

A treia circumstanță – condiții favorabile de creștere. ”Suveranismul” guvernării comuniste – reticența ei de a se deschide marelui capital internațional, a alimentat dezvoltarea și consolidarea capitalului local, care a putut să crească fără a fi amenințat din afară. Unele măsuri precum ”ghilotina” au permis legalizarea unor resurse financiare aflate în zona gri, ceea ce a întărit și mai mult pozițiile capitalului local.

Astfel că, în prag de 7 aprilie 2009, capitalul local se credea suficient de puternic pentru a putea guverna fără a avea nevoie de Voronin și partidul său (care-și făcuse meseria de a croi cale capitalului local și care era imprevizibil – putea oricînd să sacrifice vreunul din oligarhi în favoarea altuia).

Interesele sale de moment (de a scăpa de Voronin) au coincis cu aspirațiile ”politice” și ”civilizaționale” ale unor grupuri sociale – clasa mijlocie urbană, mai ales cea din Chișinău, lumea studențească, forțele unioniste, care, deși aveau viziuni diferite – erau de acord în privința faptului că Voronin și partidul său trebuiau să plece (pentru unii, pentru a nu împiedica procesul de aderare la UE, pentru alții – pentru a realiza Unirea, pentru alții – pentru a implica țara și societatea într-un amplu proiect de modernizare pentru care comuniștii moldoveni erau percepuți ca un balast).

Această alianța improbabilă a funcționat anterior, în 2007, cu ocazia alegerii lui Dorin Chirtoacă, cînd mediul de afaceri a furnizat banii (pentru campanie și agitație), iar grupurile ”aspiraționale” au asigurat mobilizarea electoratului care l-a votat pe Dorin Chirtoacă.
\nTot atunci, s-a definitivat construcția blocului politic informal ce aduna unioniștii și adepții integrării europene, avînd ca consens integrarea în UE și ”anticomunismul”.
\n…Nu vom ști probabil vreodată cine și cum a scris scenariul zilei de 7 aprilie 2009, dar știm că, forța motoare din piață a fost asigurată de aripile de tineret ale partidelor zise pro-europene (PLDM, PL), grupuri din organizații politice informale precum neolegionarii (Noua Dreaptă) și grupuri de ”atleți” fără apartenență…Poliția a fost depășită pe moment (inclusiv există bănuieli rezonabile că aceasta a fost un act deliberat), dar a revenit ulterior în forță și a bătut pe cine a prins, cu vină și fără vină.
\nOligarhii, însă, nu au venit imediat la putere. Nu știm încă cum s-a întîmplat asta, poate a fost și vreo mediere externă, dar regimul lui Voronin a dat înapoi, a ”amnistiat” pe ”revoluționari”, a cedat ”votul de aur” și a organizat alegeri anticipate, pe care le-a pierdut…
\nGuvernările care s-au perindat după au avut, pînă la victoria PAS din 2021, o componentă relativ stabilă: oligarhi/marele capital (în vîrful piramidei), o birocrație mixtă, compusă din funcționari, uneori competenți, ”tehnocrați” atrași din alte zone (business, societatea civilă) și ”reșale” (adică ”consilieri informali” cu acces la corpul oligarhului – chestia asta s-a văzut cel mai bine pe cazul lui Plahotniuc dar și la Șor).
\nAccederea la putere a PAS, în 2020-2021, cu o agendă politică și morală (cel puțin la partea de pretenții) a scos întrucîtva marele capital local din jocul politic și a re-adus politicul la controlul economicului. Oligarhii perioadei 2009-2019 (Filat, Șor, Platon, Plahotniuc) au fost marginalizați, iar puterea politică e controlată, cel puțin aparent, de politicieni. Ca înainte de aprilie 2009.
\nDin vechea configurație a puterii, instaurată după 2009, a rămas linia politică cu privire la integrarea europeană, dar forțele care o susțin sînt altele. Marele capital s-a învățat să coabiteze cu orice guvernare (se vede bine asta în sectorul construcțiilor în Chișinău), mai ales că o parte din el a reușit să pătrundă, la rîndul său, pe alte piețe externe (în IT, în construcții) și nu are nevoie de turbulențe politice. Într-un sens, marele capital local a devenit forța stabilității, interesat de păstrarea status-quo-ului. Grupurile și clasele aspiraționale – studențimea, grupurile unioniste, micile afaceri, clasa medie urbană – își împrăștie votul pentru diverse forțe politice (care cam promit și fac aceleași lucruri). Dar guvernarea actuală dispune de sprijinul a două grupuri noi: forțe politice externe (sprijinul birocrației UE etc) dar și noul actor politic – ”diaspora”.
\nÎntr-un sens, alegerile parlamentare din toamna asta vor reprezenta încheierea unui ciclu demarat în aprilie 2009: pentru prima oară, principalii actori de pe scena politică au mai fost la guvernare și nu există actori politici complet noi sau idei  politice complet noi. Toate alternativele politice prezente la aceste alegeri sînt, de fapt, promisiuni de repetare a vreunui trecut în care aceste forței au guvernat.

The post 7 aprilie 2009…șaisprezece ani după appeared first on blog implicat.