Am fost ieri impreuna cu o cunostinta la Piata Centrala pentru a ne alimenta cu bunataturi pur ecologice la pret redus si totodata cu gandul sa vedem pe viu “germenii civilizatiei”. Ii ziceam ca civilizatia a venit din piata, si “adevarul” trebui cautat tot acolo. Asa ca, dusi am fost sa-i dam de urma.
Dupa vreo juma de ora de imbulzeala prin fata tarabelor, dupa savarsirea ritualica de intrebat cost per fruct-leguma, pipait, mirosit, pe fiecare in parte, apoi asociat gust, si in cele din urma, cumparat toate cele necesare, incercaram sa strabatem drum, facand cale intoarsa spre poarta de iesire.
Undeva intr-o parte zarim un cantar electronic “de control”, la care tovarasul meu propune – printre altele, pur casual – sa ne verificam masa proviziilor. Pune el o punga, apoi eu o punga si, sa vezi… depistam paradoxul pietei : cat de mult nu te-ai stradui sa faci “economii” (sa cumperi haleala mai ieftin) oricum nu faci decat sa te minti pe tine insuti. Depistam ca suntem in minus cam cu vreo 200 g fiecare la totalul de cumparaturi :).
Aproapele meu, intelegand ca masa proviziilor lui scazu net dupa ce le lua de pe cantarul electronic, opineaza sa ne intoarcem la taranul de la care ne-am facut cumparaturile si sa-i cerem socoteala. Ii spun ca nu rezolvam nimic, omul nu poarta culpa ca nu dispune de un instrument de precizie exacta. Noi i-am cerut un kil, atata ne-a cantarit. Tocmeala s-a facut prin troc, noi am primit materia prima, el banii (primitivi). Noi am ales sa ne facem cumparaturile la piata si tot noi am ales sa cumparam anume de la dansul. Am putut cumpara marfa de la oricare alt vanzator care poseda cantar electronic, dar n-am facut-o pentru ca fructele pe care le avem in pungile noastre ne par de un sort mai bun. Cine-i de vina ?
Tipul zice ca “dupa lege” tot taranul e, pentru ca el platise banul pentru un kilogram “real” (etalon imaginar), iar ala i-a dat mai putin.
Incercai din nou sa intervin cu explicitari. Deci, daca vrei sa cumperi exact cat iti pohteste pantecul si vrei sa ramai pe de-asupra multumit de calitatea serviciilor de deservire, procedezi simplu, mergi la market. Insa, odata ce hotarasti sa vii dupa cumparaturi la piata tii cont de faptul ca aici masura tuturor lucrurilor este cu totul alta.
(Tacere in loc de raspuns.) Si-apoi, merita sa-i ceri socoteala lui care practic depinde de tine ?
Taranul ala n-o fi venit de flori de cuc la piata doar cu marfa de sezon pe care s-o poata da repede la un pret cat mai decent. Poate incearca sa castige un parai pentru asi duce mai departe existenta. Productivitatea muncii lui timp de-o zi vor fi banii pe care ii va aduce deseara acasa innodati in basmaluta. (Poate are nevoie sa plateasca un impozit/o factura, ori sa-i cumpere incaltari celui mic ca n-are in ce umbla pentru a mearge la scoala.)
Intuiesc ca astfel ar pute sta lucrurile, pentru ca viata de taran pe plaiurile noastre mioritice nu inseamna sa dispui si de un profit, ci e doar un stil de viata. Guvernarea si-a bagat, modest fie spus, piciorul in mai mult de jumatate de populatie a tarii hazardandu-se in continuare in intrigile sale politice. Si, colac peste pupaza, eu cu un potential mai ridicat ca al lui (de zeci de ori) sa devin ipocrit si sa-i cer socoteala ?
In fine, nu ne-am mai intors inapoi, de altfel ar fi fost culmea prostiei. Dar, cred ca mi-am batut totusi gura degeaba. Unica concluzie pe care a putut-o face partenerul meu de cumparaturi – care era de altfel un natafleata, odata ce n-a vrut nici macar sa mestece para – a fost sa nu mai faca cumparaturi de la tarani (in contextul dat, sintagma “taran” era o insulta). Tare nasol, am zambit vag si eu in sinea mea.
Ma rog, eu mi-am expus punctul propriu de vedere, fara a pretinde ca am deplina dreptate. Cu toate ca, stau acum si ma intreb : exista ea oare ?
P.S.
Ma izbi ieri noapte inainte sa atipesc un gand afurisit ca miorita nazdravana din balada era, de fapt, constiinta baciului. Si mai ca n-am urlat la luna…
