E suspect de duplicitară mania de a marca cu fast, sprijin german extern și suport patetic/ emoțional local, de-a lungul și de-a latul SUA, a 20-a aniversare a căderii Zidului Berlinului... Speech-uri despre libertate, graffiti pe pereți imaginari sau ”hiperreali” (de carton sau modele în miniatură), concerte în aer liber, multă cerneală, o pâine de mâncat pentru sovietologi, pentru politicieni și pentru oricine crede că e de partea Binelui și n-ar strica să mai dea un picior unui cadavru mort demult - Comunismul... Sunt atâția hoitari lângă leșul mort și putrezit al Uniunii Sovietice care încearcă să o învie retoric, pentru a o ucide din nou, încât îți vine să crezi că trăim într-un Paradis a cărui tihnă o tulbură doar un Lucifer bărbos răzvrătit, îngropat, din fericire încă veacul trecut la Londra.
Suporterii libertății și hulitorii ”răului comunist” nu văd o contradicție în a celebra, ziua, căderea Zidului (Zidul din Zerlin a devenit deja un fel de nume comun al încercărilor de limitare a libertății) ca simbol al finalului unor diviziuni politice artificiale între oameni, și în a clădi, 2-3 cărămizi noaptea, alt zid, cu aceleași scopuri... Frumos lucru democrația: nu te obligă să fii coerent.
Și mai suspectă e miopia ideologică, politică, naționalistă, conjucturală sau ”etică” a celor care se fac a ignora alte ziduri, care cresc, nevăzute, acolo unde ochiul nu vede sau nu vrea să vadă... Peste 30 ziduri și zidulețe pot fi numărate în lume - construcții de beton, piatră, mortar, oțel, lemn, cablu și sârmă ghimpată, curent electric ce au ca unică funcție, stoparea mișcării unor grupuri de oameni dintr-o zonă în alta. De obicei dinspre mai Rău spre mai Bine, dinstre Război spre Pace, dinspre Sărăcie și Foame spre bunăstare...
Între SUA și Mexic, a crescut, de vreo 10 ani și ceva o frumusețe de perete cu fortificații, cu zone ale morții mai ales pe segmentul dintre San Diego (SUA) și Tijuana (Mexic). Din 1998 până în 2004, Zidul Americano-Mexican a înghițit cam 2000 vieți.
În 28 ani de existență (1961-1989) Zidul Berlinez se face vinovat de 192 decese și 200 răniți. Sigur, unul se afla în inima Europei, acolo unde e sensibil și doare, iar celălalt – undeva în fundul geografiei, cam în locul unde-i doare de ziduri și pe cei care mânâncă colivă de sufletul Zidului Berlinului...
Nu e neapărat un criteriu relevant, că nu e corect să introducem principii materialiste și cantitative în etica politică (vine în minte o zicală atribuită lui Stalin: moartea unuia e tragedie, moartea a mii de indivizi e statistică), dar un reminder apare mai mult decât necesar: ziduri mai sunt, și că se mai trage în nefericiți, inclusiv din arme ”democratice”...
Paradoxal, și în conformitate cu unele previziuni reușite ale deja defunctului marxism marxist cu privire la alienările procesului de dezvoltare economică și producție, în epoca post-modernă, post-capitalistă și post-totalitară, mărfurile, serviciile și capitalurile circulă infinit mai rapid decât oamenii.
O tranzacție bancară dintr-un colț în altul al planetei se face în câteva ore, indiferent că banii sunt ai lui Bill Gates și vizează reducerea sărăciei în Africa sau ai unui narcobaron columbian și urmează a fi spălați în intestinele lungi ale circuitelor financiare mondiale.
Chiloții produși în China și vânduți câte trei bucăți la un leu/euro/dolar prin magazinele Europei și SUA, sunt și ei în stare să traverseze circumferința Terrei în cel mult 3-5 zile... La fel și heroina sau hașișul din Afganistan sau carnea de vită din Argentina.
O scrisoare, un apel telefonic, un e-mail, o cutie de prezervative, o mie de dolari, doi saci de marijuana, 10 grenade, un pachet cu lapte praf, un apel pe Skype – toate pot fi trimise la orice oră a zilei în orice punct al planetei (inclusiv pinguinilor din Antarctida), asta în timp ce, pentru cetățenii unor țări (mă număr și eu printre deținătorii de pașapoarte orfane), o călătorie în Lumea Bună ia luni și ani de așteptare, munți și munți de acte, hârtii, dosare și labirinturi încurcate de proceduri, la capătul cărora stă, în majoritatea cazurilor un NU cât Dumnezeu de mare...
P.S. O ”simpatică” listă a zidurilor ce au mai rămas se găsește aici.
