(Pe de alta parte, e si asta un soi de apreciere a unui obiect. E o apreciere neobisnuita, insa oricum, exprima si ea o “valoare” – cel putin nonvaloarea este o valoare chiar daca ocupa ultima pista in ierarhie, caci de altfel ar fi fost zero barat, lipsa de apreciere si ne-apreciere. Sa ratinem acest detaliu. Materialismul zice simplu : unele lucruri sunt mai importante decat altele din cel putin un singur motiv : sunt utile. Din mai multe motive : 1001 calitatati.)
So, astazi chiar este o zi speciala. Gandesc sa fac o investitie in ceva nou. Nu inainte de a rezuma totalurile. Care sunt :
- carti la kil (sa fie ceva literaturi, in 3 limbi)
- toale un sac – numai tricouri juma (multe tricouri de culoare bleomarin, luv this color)
- tehnica uzata si/sau in disfunctie (incepand cu mp3 player, boxe mici si finisand cu printer color, tv-tuner)
- mobila de pe vremea proletariatului invingator (vreme de cand traiesc in metri patrati din mobila cumparata - o sofa, in res doar vechituri, sa nu-i zic anticariat, ca e cu iz sovietic)
- un intreg set de vesele, vase (printre care gasit si un calebas) in care de facut ceai, cafea si alte bauturi– what for, daca beau doar ceai pe care il fac in french press ?
Asta e doar varful aisbergului. Ce fac cu toate suvenirurile si cadourile, ca am o armata intreaga ? A, uite, ce simpatica cana cu desen : un caine beat cinsteste de sanatatea mea – cadou de la L., de cand eram onomast. O, de asta chiar nu ma despart : spuma de barbierit Gillette cu termen expirat, de la N. – javra, nu ma mai suna. Vai, manca-ti-as : scrumiera de la A. care aproape de fiecare data cand ma suna intreaba daca nu practic sport (banuiam de mai demult ca fumatul n-are nimic de-a face cu modul nesanatos de viata).
Ziceam ceva de ziua de azi, ca e speciala. Impachetez o lada pe care o duc la gunoi. Bagat in ea lucruri de care vreau sa-mi iau ramas bun. E o lada plina de obiecte legate de momente mai speciale, amintiri parfumate, chestii. Acum sunt niste accesorii de care nu mai am nevoie. Ziua asta va fi o sarbatoare tot atat de frumoasa ca si ziua in care le-am primit.
Nu e mai mult decat o forma de ascetism, fuga de uitare. Deci, fac o a doua investitie in ghost-ul lucrurilor “expirate”. Ca altfel le roade timpul si sa nu imbatranim cumva. (Nimeni inca n-a inventat complexul lui Dorian Grey, noa ? Ok, l-am inventat.)
In rest, ma fac gospodar. Ca din natia lor se trage.
