Cu nepriceperea care-mi este proprie, incerc sa rezolv o nepriceputa de ieri. Mai degraba vreau sa ma apropii de dansa, ea nefiind una chiar a mea. Intelesei intr-un bun sfarsit care este problema cu care se confrunta feminismul din zilele noastre. S-o spun si pe asta.
Ca fenomen social, feminismul "a obtinut" deja posibilitatea, in principiu, afirmarii femeii pe plan intelectual si profesional in cadrul unei societati oranduite dupa astfel-graitul model patriarhal. Fie vorba de societatea in care traim noi. Confuzia vine de-acolo ca posibilitatea se extinde la modul general, pe cand cazurile ar trebui vazute fiecare in particular. Dar, nu asta-i beleaua.
Nu-i vorba doar de inlaturarea unui cliseu in gandire, intrucat non-discriminarea pentru care a pledat si inca mai pedeaza aceasta miscare de emancipatie nu inseamna doar eliminarea unui sablon din locul de unde este el asezat. Daca, dimpotriva, discrimiarea ar insemna lipsa de posibilitate, ceea ce e absurd, dat fiind faptul ca posibilitatea, in principiu, exista in sinea ei si in sinele lui, problema cu care ne confruntam nu e nici pe departe de-a fi rezolvata. Putem sa ne convingem si singuri ce am avut inainte si ce anume recuperam dupa. Cadrul vine din spotul cu rufele murdare: pe de o parte avem un sablon care, chipurile, ar fi inlaturat, iar pe de alta parte avem acelasi arhe conturat in triumful lui.
Modalitatea respectiva de rationare ar fi echidistanta cu un pas facut in urma in gandire. Adicatelea, asta e un fel de gandire embrionara. Si daca astfel stau lucrurile cum le gandim noi si este cazul sa ne intrebam care-i va fi viitorul acelui flatus vocis, caruia astazi ii spunem -ism, ar trebui sa-i rezervam, de pe-acum, un loc de adapost intr-o antropologie istorica sau istorie antropologica, indiferent.
Daca feminismul isi doreste, in perspectiva, sa devina deschidere-luminatoare el ar trebui sa realizeze urmatorul lucru: sa prevada un model etatist de educatie a plozilor "nostri", dat fiind faptul ca distribuirea rolurilor intr-o societate incep de aici, de la educatie, si nu de la "bataia dintre sexe". Cam tot la acest nivel trebuiesc localizate problemele gender.
Cand un cogito matur isi doreste sa traiasca intr-o societate normala (fiindca acest lucru si-l poate dori numai un cogito matur, si cand spun societate normala ma refer la o societate in care nelamuririle iscate se depasesc prin dialog pana se ajunge la consens), in mod teafar, cogito-ul matur el ea impreuna cu sosiile lor incep sa-si educe in mod individual si colectiv urmasii, prin asta dand dovada cel putin de doua lucruri: 1. ca gandesc si 2. ca au ajuns la maturitatea cand isi pot asuma raspunderea in fata speciei. Deci, exista.
Asta este.
