Ce face o fereastra? Castiga spatiu. O fereastra reprezinta o fanta care deschide un orizont nou proiectand alta limita. Ingropata in solul acestei existente, ea sondeaza distanta catre absolut, ipostaza metafizica care ii este proprie oricarui muritor. Mai cu seama, meditarea spre un dincolo intotdeauna este un fel de sapatura in adancul gandirii (gandirea fiind utilizata si ca vehicul) in care fiinta se raporteaza la limita. Este insasi gestul de transgresiune.
In adancul acestei limite descoperite are loc ocolul golului cu ajutorul unei experiente imanente care se pune chiar pe sine insasi sub semnul intrebarii. De fapt, are loc efractia in golul crepuscular de unde fiinta vede cu alti ochi imaginea pe care, anterior, a vazut-o in profil. E o modalitate de a vedea ceea ce se ascunde in spatele lucrurilor. Acest fapt se intampla daca asupra unui lucru se mediteaza lung si in continuu, are loc un fel de zigzag in gandire, intre gandire si obiect.
Gandirea se articuleaza prin intermeiul unui limbaj in care vorbitorii inceteaza a se mai exclude reciproc, datorita faptului gasirii unei nise in care ambii se uita pe sine. Acesti doi tipi vorbesc in maniera nebunului, asa-numitului, care cica ar fi un mantuitor, neputinciosul care n-a stiut sa gandeasca coerent si, balamut.
Pe de alta parte - spun asta din nestiinta, nepricepere si cu incomfortul crestinesc de a traduce experienta religioasa intr-un monolog, suscitat fiind in acelasi timp de prezenta unui semen insolit in timpul molitvei proprii, insa... - unul dintre cei doi, ateul, imi pare, in fond, inzestrat cu suficiente scule pentru a scobi un asemenea teren prundos. Pai, larma launtrica si travaliul incapatanat al lui, ii poate servi unui crestin drept component subsidiar in suportul credintei sale. Un fel de marcaj al drumului (gresit) la o rascruce. Unui atare pelerin asemenea repere i-ar fi uneori chiar necesare.
Si, prin urmare, dispare si necesitatea de a decide cine castiga mai mult teren intr-un spatiu marcat sau nemarcat. Oricare ar fi acesta, el ii poate apartine atat celui dintai, cat si celui de-al doilea. Disputa celor doi nu cred ca are ceva de-a face cu spatiul, cu toate ca, acesta poate fi considerat o posesie a celui puternic, uneori. Mai curand, lupta se duce pentru o unitate in gandire, gandirea dupa si ca model. Odata ce sarcina respectiva pare a fi indeplinita spatiul icepe sa-si piarda din ne-insemnatatea sa, intrucat devine unul comun, desi diferentiat.
