Trebuie numaidecât prevăzută o altă conexiune cu prezentul. Dar una ca atare, nemijlocită şi mai puţin subtilă, ar părea mult mai vulgară şi penibilă. Ar fi o greşeală fatală pe care ulterior nu ai mai putea-o corecta. Or ar fi necesar să o justifici, să comiţi un sacrificiu, şi ai distruge astfel amintirea unei prietenii. Suntem doi foşti sclavi care mai simt umiliţa privindu-se în ochi reciproc.
Ne-am putea strecura privirile în spatele fiecăruia printr-o îmbrăţişare, chiar dacă ar fi un gest reprobabil, de care suntem parţial conştienţi. Ne-am putea justifica ca am spus fără a rosti "cât de mult mi-ai lipsit". Se pare că Soljenitsîn vorbea de acelaşi lucru când menţiona că există un fel de membrană invizibilă care nu ne permite apropierea unul de altul.
- Spuneai că nu vei purta niciodata pantofi, că îţi place să umbli în ghete.
- Dar, lumea se mai schimbă...
Am putea să ne pierdem din priviri astfel, fără a ne aduce acuzaţii pentru asta. E un joc care se numeşte 'cine rezistă mai mult'. Nu să nu ne vedem, dar să nu ne privim. După aia începem de la început. Să ne.
...
