Mă lasă în suspans o idee venită din direcţie diametral opusă că citirea (atunci când nu mai poţi lăsă cartea din mâină), se produce în afara timpului. În faţa ai o lume posibilă, la fel de reală. Nu rare ori ţi se poate întampla să măsori noaptea prin paginile citite. Ai bunăoară impresia (după), că s-a transfigurat realul întreg.
Cartea, în acest sens, devine o valută de schimb, la fel cum este euro sau leul etc care îţi deschide în faţă orizonturi posibile. Doar că între primul tip de valută şi al doilea există o diferenţă considerabilă: prima e veşnica, iar a doua se poate devaloriza. Întrebarea de control este ''ce procur'', nu ''cât?'', fiindcă: banii iţi oferă posibilitatea să ai o biblioteca cu cărti scumpe şi rare (ei pot fi cheltuiţi şi pe limuzine, iahturi, gume de mestecat etc), dar hartiile nu mai deschid nici un orizont, pe când valoarea cărţilor creşte infinit.
Am să fac un pas în lături, într-o parte, cum ar veni. Valoarea cărţii ca unitate monetară (de schimb) are un dublu suport: material şi intelectual. De aceea orizontul unei lumi care te priveşte şi te conţine, nu mai poate fi închis.
O chestie pe care am încercat s-o promovez la USM, la facultate, era iniţierea unui club a schimbului de carte. Primul schimb l-am facut cu o fostă colegă inainte de plecarea ei la studii în ro (tertip de limbaj). Îi ziceam unui amic că nu are sens să păstrezi cărţile pe policioară, îmi pot lăsa doar carţile de care ştiu sigur că am nevoie, sculele. O carte editată la Polirom, cumparată la noi la un preţ dublu, nu e bine-gandit să o laşi să se prafuiască. Fa mai bine un schimb. Ştiţi povestea cu doi budişti care se întâlnesc şi au câte o idee?
Pentru intelectualul de astăzi nu e onest să bata la kilogram cu volumele citite. Din partea mea, ca cititor, ar fi o profanare a cărţii dacă o fetişez, că nici nu chem pe nimieni la mine în ospeţie să ne batem cu volumele lui Dostoievski sau ale lui Marcel Proust. Valoarea acestora (volumelor) atâta timp cât nu sunt utilizate (citeşte citite) e aproape nulă. La fel dacă o Biblie nu o cititeşti măcar din când în când, o poţi ţine ca totem care te apără de duhuri rele sau poţi hrăni cu dânsa şemineul. Cu tot respectul faţă de credinţa altora în carţi sfinte, personal nu fac diferenţa între unele care sunt sfinte şi altele nu. Textul în sine este neutru, cu toate că anticii considerau scrisul un dar al zeilor.
Deci, ultima alternativă, în caz când această unitate monetară de schimb este scoasă de pe piaţă, ea pur şi simplu este demonetizată. Valabil, oarecum, rămâne ultima alternativă, lăsarea unui testament familial urmaşilor. Este o decizie a fiecarui, personală. Decizia mea este să fac schimb continuu. Toţi sunt liberi şi eu tot.
