rugăciune şi fiinţă

Câtă influenţă au ideile lapidare extrase dintr-un text asupra noastră, asupra viziunii proprii faţă de unele lucruri şi asupra propriului credo adoptat în relaţia cu celălalt şi cu lumea? Există oare vreun temei sigur, precum este cel cartezian, care ar spune că o concepţie proprie este chiar a mea şi nu ar fi a altuia, concepţie care nu este nici a lui şi tot aşa mai departe într-o regresie aritmetică? May be, ea ar fi un capăt al unui fir rupt dintr-un ghemotoc încâlcit, din care fiecare îşi împleteşte o haină pe care o poartă?

Mi s-a întipărit în minte o frază, scurtă de tot, care cred că ar exprima întreaga filosofie a lui Lev Tolstoi. Am prins-o natural, fără multă bătaie de cap, dar am pătruns în esenţa ei (?) abia după un interval de timp şi după ce l-am răsfoit pe autor de mai multe ori dintr-un capăt în altul (sunt vreo câţiva ani la mijloc).

Sunt o persoană dispreţuitoare faţă de orice gen de traducere a unui text propriu-zis dintr-o limbă în alta. Cred că originalul poate reda cel mai bine sensul şi conţinutul textului. Nu promovez o limbă koine a textului în afară de cea a fiinţei, adică în care fiinţează el. Însă, anume limba este temeiul în care există un text. Iar limbajul nu este decât un sulinar cu ajutorul căruia se transmite un mesaj.

(este o carte pe care am citit-o deja în două limbi – o voi citi şi în original imediat ce îi învăţ limba – şi cu care de fiecare dată am comunicat astfel, de parcă pentru prima dată aş fi luat în mâină o carte necunoscută. de aia spun că dispreţuiesc traducerile, pentru că ele mă fac să mă chinui cumplit când trebuie să pun la punct faptul care ar fi totuşi limba în care îmi vorbeşte opera de artă? cartea la care mă refer este Un veac de singurătate a lui Marquiez)

În original, textul nu poate fi redat printr-un alt limbaj decât prin cel conceput de creatorul său prim. Traducătorul şterge aceste diferenţe, el îi re-dă textului o altă formă. În acest sens, eu sunt traducătorul textului şi tocmai de aceea, nu am nevoie de alt traducător.

Fără prea mult ocoliş, banal şi retoric, spun: posibilităţile mele sunt limitate. (De Cine? - Eu n-am spus asta!)

Iată textul de care vorbeam înainte de a mă abate de la temă. Evident este în original:

"Не желай ничего для себя; не ищи, не волнуйся, не завидуй. Будущее людей и твоя судьба должна быть неизвестна тебе; но живи так, чтобы быть готовой ко всему."

(citatul e din Război şi pace)


Traducerea mea (nu am alta la îndemână):

Nu-ţi dori nimic pentru sine; nu căuta, nu-ţi fă griji, nu pizmui. Viitorul oamenilor şi soarta ta trebuie să-ţi rămână un necunoscut; însă trăieşte astfel, încât să fii gata pentru orice.

(semnele de punctuaţie le-am păstrat)



p.s.
Apropo, denumirea în rusă a romanului poarta în sine un joc de cuvinte. Cuvântul мир (în ro. pace) semnifică: 1. pace; 2. locul deschis fiinţei, existenţei: universul în întregime; sistemul de viziune asupra lumii ca tot întreg; 3. a)Terra, pământul cu toţi locuitorii; b) oamenii care locuiesc pe pământ (există o expresie "сходить в мир/свет, увидеть как живут люди", a merge în lume pentru a vedea cum trăiesc oamenii). Aici mă opresc cu speculaţiile. Iată dicţionarul pe care l-am folosit. Have fun!

'Război şi pace' în 4 capitole, în limba rusă, poate fi descărcată aici.

'Un veac de singurătate', în variantă rusă şi română.

Iniţial textul l-am plasat pe http://cioturidetext.blogspot.com/