A fi conştient înseamnă a avea o lume. Însă, nu o lume a sinelui proiectată în interior, ci dimpotrivă, asta înseamnă a fi deschis spre o lume. A fi deschis spre o lume înseamnă a ieşi din strâmtoarea propriei caverne la suprafaţă.
In my view, (adică ofer credit) multora dintre politicienii noştri incompetenţi le place să se minuneze de aparenţe. Într-adevăr, trebuie să fii foarte tolerant cu ei, adică să-i desconsideri tacit atâta cât te ţin nervii, şi să rămâi cât mai neutru de ceea ce spun şi ce fac. La ei teoria nu se combină cu practica, acesta e punctul slab în dialectica lor.
Uneori mai dau şi eu cu dreptul în stânga, dar fac această figură pas din profilactică, ca pe un mod de reflecţie faţă de atitudinea viceversă a oponentului cu care port o discuţie. Să fie clar, oponentul întotdeauna există în realitate, cum există punctul de vedere şi opinia.
Iată ce a aprărut pe 13 aprilie într-un jurnal leftist referitor la situaţia creată în ţărişoara noastră; articolul îi aparţine lui Boris Kagarliţkii, sociolog rus (e simpatic ceea ce scrie, zău):
Mecanismul loviturii de stat, în caz de succes, poate fi repetat de câte ori e cu putinţă, întrucât guvernarea şi opoziţia absolut cu nimic nu diferă una de alta, poate la culoare cravatelor, însă şi aici nu întotdeauna. De aceea, dacă, de exemplu, astăzi lovitura de stat într-o republică din estul europei reuşeşte, atunci cu un grad ridicat de probabilitate va fi posibil deja peste trei-patru luni concepută planificarea uneia noi (şi asta atunci, când criza mondială uite că a şi bătut la uşă n.m.)- motivele nemulţumirii sociale nu vor fi înlăturate, democraţia nu va fi mai puternică - iar corupţia nu va scădea. De aceea, oamenii pot fi scoşi din nou în stradă, posibil după aceleaşi sloganuri: "Jos pe băieţii răi! Le dăm puterea băieţilor buni!"
După asta, nu mă mai întreb de ce faţă de tot ce se întâmplă la noi în Moldova nu reacţionează nici o forţă democratică, care, de fapt, trebuie să apere statul de drept, drepturile omului şi valorile umanismului democratic. Nu zic că ar trebui să vină să ne izbăvească de comunism. Nu mă interesează schimbarea regimului, denumirea căruia nu ştiu dacă mai are astăzi vreun punct de tangenţă cu doctrina marxistă.
Teoretic, democraţia e aceeaşi utopie ca şi comunismul, însă într-o versiune mai soft. Explicaţii nu aştept nici la întrebarea 'de ce toţi arbitri mondiali cu viziuni democratice s-au molipsit de miopie în acest început de aprilie?', pentru că Uniunea Europeană (care-i mai aproape) şi Lumea Nouă, aceste potenţe mondiale ale democraţiei, se fac a nu vedea că ea se afla în pericol. Sigur că văd. Dar situaţia în cauză nu le pune în pericol democraţia lor. Asta e principalul. Aici e momentul în care poate fi pus semnul egalităţii între comunism şi democraţie. Ambele sunt Una.
Dar vina sigur că nu o poartă democraţii din Uniunea Europeană şi nici cei din America. Ei au luptat la vremea lor şi nu au cerut ajutor de la nimeni, tot pentru că nu avea cine să-i ajute pour les beaux yeux du. La noi nu sunt nici interese străine, dar nici noi nu le avem pe ale noastre.
Care era scopul acestor proteste ieşite de sub control? A fost iniţial vreun interes? - Poate că da. A fost vreun scop? - Sigur nu. Să fi fos nu rămânea el o poliloghie înşirată pe forumurile din internet, care tot mai dezbat ideia coclită, precum că au fost încălcări grave la capitolul 'suflete moarte' şi votul transnistrian (de ce nu şi cel penitenciar? acolo campania electorală ajunge mai răruţ - ce nasol - iar candidatul poate fi pahanul ori cumătru'). Bun, adică rău. Şi? Au fost încălcări. Şi? Ieşim în stradă, distrugem tot în calea noastră? De ce nu s-au manifestat iniţial nişte proteste, pe cât se poate de paşnice, care ar fi cuprins întregul spaţiu al urbiei sub egida aceloraşi lideri politici care au dat steaguri, sugrumând psihologic puterea? De ce nu s-a protestat în faţa CEC-ului, în faţa sediului PCRM, pe 8 aprilie şi 9 aprilie, după arestări, în faţa MAI? - Pentru că scopul era total absent. O bună parte din mulţime au ieşit iniţial în stradă pentru a se destinde emoţional. Nici la microfonul instalat în PMAN nu am auzit vreo cerinţă sănătoasă în afară de solicitarea canalului de televiziune 'Moldova 1' să filmeze şi să transmită în direct ceea ce se petrece în capitală întregii ţări. În rest, coaliţii 2009, propuneri, discursuri afective şi mai temperate.
Să presupunem că versiunea beta a revoluţiei moldoveneşti a fost testată şi acum se crează o atmosferă crudă, întinsă, în care eroul meu, la fel ca în romanul Roşu şi negru al lui Stendhal, trebuie să aleagă între sutana smereniei şi duhul insurect. Trebuie acum cumva să ne întoarcem cu toţii la prezent, între ciocan şi nicovală.
Uite că şeful statului, ca să dea dovadă că încă mai controlează situaţia şi să ne demonstreze şi nouă asta, demosului, că poliţia noastră încă mai e bună de ceva, abandonează filosofia lui Gandhi, de opunere a unei rezistenţe pasive şi merge cu iapa în atac. Anturajul creat este următorul: şeful statului iese la prins fantome cu plasa de fluturi, securitatea deopotrivă stă de pândă pe după garduri facând rafale în cei care s-au despris de la mulţime, iar poporul în vremea asta aprinde lumânări în podsfeşnicul democraţiei.
Până una alta jurnaliştii noştri nu manifesă exces de zel pentru a face o analiză teafără la cele petrecute în ţară, unele explicaţii le putem găsi în mass media străină. Iarăşi, îi citez pe leftişti, pentru că aceştia au o credinţă în faţă, îşi asumă toată răspunderea pentru ce spun şi nu fac apel la valori sfinte.
Andrei Manciuc, într-un alt articol apărut ieri în aceeaşi sursă, oferă o glosă rezumativă, până la care frământările şefului statului nostru, datorită unei raţiuni a divagaţiei (din păcate), normal că nu a ajuns:
Toate acestea amintesc de protestele în masă din Ucraina a "revoluţiei oranj". În esenţă, evenimentele au fost pregătite nu de strategii politici, ci de întreaga perioadă post-sovietică cu privatizările sale neo-liberale, de-industrializarea unor întregi regiuni, ruinarea gospodariilor colective şi sărăcirea completă a satelor, ceea ce a condus la proletarizarea (cuvintele astea doctrinare au devenit un brand utilitarist n.m.) unei parţi a ţaranimii şi fenomenului migraţiei muncitorilor în masă în centrele urbane şi în afara ţării. Politicii ''oranj'' (promovatorii revoluţiei oranj n.m.) doar au folosit acumularea nemulţumirilor sociale, îndreptându-le în curentul protestelor de maidan. Iar naţionalismul într-o formă moderat ''patriotică'' şi extremist şovinistă, legitim au devenit platforma lui ideologică - şi asta a marcat prin sine hegemonia ideologică a burgheziei asupra maselor pe care le conduce.
La începutul anilor 90 naţionalismul într-un mod inevitabil s-a adeverit întrebat de burghezia crescândă în ţările post-sovietice în calitate de ideologie a acestei clase formatoare şi ca un instrument de dominaţie socială. El a fost chemat să umple vidul ideologic şi să justifice dreptul dominaţiei lucrătorilor de partid de ieri - copii şi nepoţi ai ţăranilor şi muncitorilor, emancipaţi de Octombrie (revoluţia din octombrie n.m.).
...
Naţionalismul modifică nemulţumirile sociale în prejudecăţi naţionaliste, consolidând masele populaţiei neprivilegiate în jurul uneia sau altei fracţiuni a burgheziei naţionale, şi joacă rolul drogului social pentru cei săraci, defavorizaţi, prost educaţi, care mai ales cred dispus în mituri despre marele trecut al ţării lor - şi trăiesc cu acest trecut plăsmuit, adăpostindu-se în el de stagnarea ruşinoasă a poporului său.
E enervant? Insuportabil? Păi asta e realitatea la noi, între ciocan şi nicovală. Rolul meu până aici a fost indicile de măsură a unui carat.
Oare de ce Dl Voronin nu vrea să recunoască că de situaţia creată nu este vinovat statul vecin de peste Prut, nici altă ţară şi nici oamenii fantomă, ci, în primul rând, culpa este a administraţiei datorită politicii promovate pe parcursul acestor opt ani. Şi în acest moment sensibil, administraţia centrală condusă de domnia sa s-a dovedit, încă o dată, incapabilă să vină cu altă soluţie mai adecvată decât să ne izoleze de restul lumii. Dar, pentru soluţii, mai are patru ani...
Repetaţi Manifestul tovarăşi!
traducerea textului e a mea. semnele de punctuaţie au fost păstrate.
fotografia am ciordit-o de aici.
