Datorez impresii bune unei cărţi semnate de prof. Saul Smilansky de la Universitatea din Haifa: 10 Moral Paradoxes" (Amazon). O carte bună în mod dublu: metodă inedită (autorul propune paradoxul ca structură de interpretare a universului moralei), abordare la sol, empirică cum ar veni, la nivelul microsocialului - privită prin lentila paradoxului morala apare mai puţin ca un set de legi/reguli uscate, în căutarea unei divinităţi care le-ar valida, ivindu-se mai ales sub forma unei realităţi umane accesibile, vii, care respiră, vieţuieşte, moare şi reînvie...
Exemplu:
Paradoxul: Nenorocul norocos. O situaţie tipică - un individ se naşte cu o dizabilitate oarecare (fizică sau psihică). Dificultăţile care rezultă din faptul că acest individ trebuie, pe parcursul vieţii sale, să recupereze şi să muncească mai mult decât ceilalţi pot fi transformate relativ uşor în avantaje: conştiinţa defectului va servi ca şi catalizator al formării unor calităţi: disciplină, motivaţie, care, într-un final, l-ar propulsa pe acest individ mult mai departe decât unii semeni „normali". Este aici handicapul un lucru regretabil, dacă în absenţa lui individul nu şi-ar fi dezvoltat acele calităţi?
