Scrisoare deschisă lui Nicolae Manolescu
Domnule Nicolae Manolescu
Nu aţi cunoscut îngrozitoarea realitate a dominaţiei bolşevice, nu ştiţi nimic despre pătimirea românilor basarabeni şi bucovineni. Basarabia şi Bucovina au fost sacrificate geambăşeşte la Yalta şi oferite ca dar de către Roosvelt şi Churchill lui Stalin. Este o minune că în cele două teritorii a supravieţuit limba română şi că au mai rămas poeţi. Aici vorbesc în numele poeţilor basarabeni despre care dumneavoastră aţi scris în „Istoria critică a literaturii române” „Basarabenii, numeroşi, inegali, sunt cu puţine excepţii (Vitalie Ciobanu, prozator), Leo Butnaru, depăşiţi cu totul (Grigore Vieru) ori defazaţi majoritatea” pag. 1401. Îndrăznesc să vă contrazic şi vă dau cel puţin trei nume care sunt cu mult peste Mircea Cărtărescu: Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Ion Hadârcă.
L-am cunoscut îndeajuns de bine pe Grigore Vieru şi-i cunosc poezia. Din clipa morţii sale, port un dialog mut cu el, apărându-i memoria şi poezia de oameni ca dumneavoastră, de parcă în Basarabia nu ar fi avut destui duşmani. Vă întreb: dacă el ar mai fi trăit şi aţi fi avut o conversaţie cu el, cum v-aţi fi justificat ineptica categorisire în faţa sa? Cu ce argument logic aţi fi venit în a vă apăra spusele?
Astăzi în sufletul meu se strecoară zile triste. Mi-e dor de Grigore Vieru. Orice retractare privitoare la el din partea dumneavoastră nu mai are nici o valoare. Am trăit patru ani lângă românii basarabeni şi cunosc fenomenul literar. Pentru a vă reînprospăta memoria cu alţi poeţi români basarabeni mai buni decât mulţi din ţară îi menţionez pe Emilian Galaicu, Eugen Cioclea, Arcadie Suceveanu.
Emerson spunea că „Talentul nu poate face un scriitor. În dosul cărţii trebuie să fie un om”. Grigore Vieru a fost mai întâi de toate un OM cu o înţelepciune divină. Talentul lui, recunoscut de marii poeţi români: Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, dovedesc că a avut acel geniul poetic care l-a fixat alături de Mihai Eminescu.
Sunt mâhnit de afirmaţiile dumneavoastră. Vă credeţi un erudit civilizat. În „Istoria critică a literaturii române” v-aţi lăsat impresionat de miorlăitoarele voci ale generaţiei optzeciste, desconsiderând realele valori ale scrisului românesc printre care se află în primul rând Grigore Vieru. Cartea dumneavoastră lăudată cu atâta tam tam nu este decât un manual de propagandă culturală.
Grigore Vieru a avut talent cât toţi lăudaţii dumneavoastră la un loc. Nimic din ceea ce aţi scris despre Vieru nu vă onorează. Nimic nu îndreptăţeşte laudele aduse lui Cărtărescu. Ca poet nu i se întrevăd calităţile de geniu. Orizontul cărţii dumneavoastră este restrâns şi dominat de interese personale.
Prin trompetistul dumneavoastră de serviciu Mircea Dinescu aţi amărât ultimele luni din viaţa lui Cezar Ivănescu. Aţi reuşit să-i amărâţi şi lui Grigore Vieru ultimele săptămâni din viaţă cu ce aţi scris despre el. Aţi fost profund nedrept cu ei. Nu l-aţi aprofundat pe Grigore Vieru. Îndrăznesc să cred că nici nu i-aţi citit cărţile de poezie şi aforisme. V-aţi lăsat influenţat de spusele lui Leo Butnaru şi-aţi lecturat numai din revista Contrafort ce apare la Chişinău. Într-o zi veţi afla cine este omul Leo Butnaru. Nu cunosc relaţia pe care o aveţi cu domnul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Basarabia, el vă poate spune mai multe despre mult lăudatul Leo Butnaru. Acesta începând cu anul 1990 se tot luptă să ocupe funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor de la Chişinău. Este un veşnic perdant.
Cu două săptămâni înainte de fatalul accident de maşină a lui Grigore Vieru, acesta a dat un interviu în săptămânalul Literatură şi Artă de la Chişinău în care îl numea pe Leo Butnaru un puţoi de 60 de ani.
Am scris poezie, publicistică, am fost corespondent de război, am fost ziarist neînregimentat în nici o clocitoare politică, mi-e ruşine de vârsta care o am şi consider că am trăit mult prea mult.
Mihai Sultana Vicol.
Sursa
2009-01-31 20:48:41