Către toţi adolescenţii miopi

Eşti tânăr şi neliniştit, eşti plin de forţe şi idei, dar mai eşti şi…miop. Nu cred că tu, cel care citeşte acum aceste rânduri fără ochelari, ai putea să ne înţelegi- minoritatea nefericiţilor care nu se despart de ochelari. Nu ai nici cea mai mică idee despre cât de norocos eşti că poţi vedea siluetele clare ale copacilor, frunzelor.. Că priveşti la tablă şi poţi distinge 2 de 9.. Că prietenii nu se supără din cauza că ai trecut pe stradă fără să-i saluţi…pentru că îi recunoşti, îi vezi faţa, expresia feţei, nu ai nici o îndoială că acela e Alexandru şi acesta e Andrei.

Iar noi..noi, miopii urmărim în tăcere rutiera care nu se opreşte pentru că am întins mână recunoscând numărul doar la 1 metru distanţă. Noi, miopii nu putem să ne scăldăm normal în mare, bazin..să intrăm în saună fără a scoapte aparatul de vedere, să practicăm sportul, să ne simţim comfortabil la cinema cu persoana iubită..

Senzaţie absolut stranie cân scoţi ochelarii seara, înainte de culcare şi să vezi lumea aşa cum este..cum o vezi tu. În amestec, ceaţă. Parcă o imagine în acuarelă.. Proştii!.pot vedea atât de bine în fiecare zi, şi tot nu le ajung culori, nu le ajung forme.. Niciodată nu am purtat ochelari care să-mi completeze vederea 100%..nu e recomandat..dar am încercat odată. M-am întrebat dacă într-adevăr aşa  este lumea.. clară, ascuţită..superbă!!.

Mă simt straniu când îmi pun ochelarii sau lentilele. Ştiu că ‘fericirea’ nu va dura mult..şi că este..mm..artificială. Familia, colegii s-au deprins cu ideea că sunt mioapă, iar eu- încă nu. Merg la doctor, scot ochelarii..mă roagă să citeşti rândul 5. -Nu văd. Rândul 4? -Nu văd. 1? Nu văd. Până iese medicul să aducă ceva, tăticu mă priveşte straniu. Mă acuză pentru faptul că eu mi-am făcut-o cu propriile mâini..îmi demonstrează că vede perfect ultimul rând din tăbliţa afurisită pe car o urăsc atât de mult timp de 7 ani deja.

Nu văd. Sunt mioapă. Bucură-te de vederea ta şi pentru mine.