Brigadirul a dus singur caleașca cu ceapă acasă

Mătușa Zanovia este prima din rudeniile noastre, care s-a născut din nou și a fost botezată cu Duhul Sfânt, pentru că a hotărât să urmeze deplin învățătura lui Isus Hristos. Aceasta era în vremea Uniunii Sovietice, când toți oamenii considerau că este îngăduit să furi de la stat, de vreme ce statul sovietic a luat totul de la oameni. Chiar îmi amintesc cum oamenii în vârstă ne învățau: “De la stat poți să furi, dar de la om să nu furi.” Ne mai învățau să nu spunem la nimeni nimic dacă vezi cum cineva fură de la stat și aduce acasă. De la băieții de pe stradă am învățat și un cântec, pe care îl cântam în timp ce ridicam dealul, ca să furăm ceva din câmpurile sovhozului (gospodărie sovietică se traduce). Cântecul avea și aceste versuri: “La colhoz, pe dealul mare, cine fură – acela are” și încă… “Vine seara măi băieți, luați sacii și haideți, căci partidul (comunist bineînțeles, căci atunci altul nici nu era…) ne-a învățat să ne ducem la furat.” Cam așa își duceau viața toți, fără să realizeze cât de periculos este să te înveți să furi de la stat. Nu contează dacă este de la stat sau de la om – furtul tot furt este. Și, cel care s-a învățat să fure de la stat, va fura apoi și de la om și se face vinovat de păcatul hoției în aceeași măsură. Eu nu știu cum a procedat mătușa Zanovia înainte, dar când a intrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos, s-a botezat și a început să meargă la biserica baptistă din satul Pervomaisc, care se află la 8 km distanță de satul Boghiceni, unde locuia mătușa mea cu familia. La biserică a învățat din Biblie că creștinii nu fură absolut nimic, nici chiar atunci când statul îi fură pe ei. Cu brigada au fost duși într-o zi să strângă ceapa de pe câmp. La plecare fiecare lucrător își umplea căldarea cu ceapă fără să întrebe de brigadir și el se făcea că nu vede. Nu știu dacă o fi cunoscut versetul din Scripturi, care spune: “Să nu legi gura boului când treieră grâul”. Și dacă așa spune Dumnezeu despre animale, că trebuie să avem milă de ele și să le facem parte din rodul muncii lor, cu atât mai mult trebuie să-i lași pe oameni să se bucure. Mătușa mea, când a văzut cu oamenii plecau acasă cu căldarea de ceapă, s-a gândit că are și ea nevoie, ca să poată hrăni familia mare de acasă, dar nu a luat nimic. S-a apropiat de brigadir și l-a întrebat: “Îmi este îngăduit să iau și eu acasă o căldare de ceapă?”
– Nu, a fost răspunsul lui răspicat.
Ea a înțeles și plecat. Nici nu a ajuns bine acasă că a auzit cum se apropie o motocicletă și claxona la poartă. Era brigadirul și i-a spus să deschidă poartea cea mare, ca să poată intra cu motocicleta lui cu trei roate și cu caleașcă. A adus o caleașcă întreagă cu ceapă și a descărcat-o în curte. Era mult mai mult decât ar fi putut să aducă mătușa mea cu căldarea. Mătușa Zanovia s-a bucurat mai mult nu de ceapa pe care a primit-o, dar de felul cum Dumnezeu a onorat credința ei și i-a dat trecere înaintea acelui om, exact cum a promis în Biblie, când a lăsat scris: “Atunci, toţi cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău. Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, și-l înconjori cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Ps.5:11-12) Mântuitorul nostru Isus Hristos a spus: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei. (Mat.6:33-34)

Poza pe care o vedeți am făcut-o când am văzut-o ultima dată în viață. Am mers cu soția să o încurajăm după ce avusese accident vascular cerebral (ictus). Când am intrat în casă, am văzut fața mătușei și mai luminoasă decât era înainte. Pe fața ei strălucea Fața Domnului Isus Hristos. Erau greu să lege cuvintele, ca să facă o propoziție întreagă și era nevoită să facă pauză.
– Cum te simți, mătușă Zanovia?, am întrebat eu.
– Sunt bine, dragii mătușei. Citesc Biblia, și mă rog și aștept cu nerăbdare să merg la Isus Hristos. Și când a spus aceasta, fața ei strălucea și mai mult, arătând cât de mare este dorința ei să vadă pe Mântuitorul ei. Am mers să o încurajăm, dar am plecat noi mai încurajați. Mătușa Zanovia căuta cel mai mult Împărăția Cerurilor și a plecat cu inima plină de bucurie la Mântuitorul ei. Așa să ne ajute Dumnezeu și pe fiecare din noi să ne trăim viața, cu credință adevărată mântuitoare în Hristos și să plecăm cu bucurie de pe acest pământ, când va veni vremea.