Flautistul cu flaut de aur

Era la Bistrița. Seara. Pe terasa unui restaurant. Cineva vorbea cu tânărul evreu, care a făcut, puțin mai devreme, pe scena sinagogii din Bistrița, spectacol bun în partea muzicală a Festivalului de Poezie. Era discuția unui maestru cu ucenicul său. Tânărul evreu, luat pe post de ucenic, era prea tânăr ca să recunoască că este cineva mai bun ca el. Apăreau scântei. Dar maestrul a reușit să domine discuția, să se impună cu niște cuvinte deloc muzicale și să-l facă pe ambițiosul evreu să accepte că, chiar dacă a fost excelent în această seară, este, totuși, un ucenic. Cel puțin în fața celui care se dădea maestru. Când lucrurile au fost lămurite, maestrul, plin de energie ca un adolescent, a intrat în vorbă cu mine. „Chișinău zici. Am avut două concerte acolo. Cei mai frumoși ochi din lume sunt în Basarabia. Am cântat pe scena Sălii cu Orgă…” Apoi am aflat că este Matei Ioachimescu. De la Viena. Dar face în fiecare vară, la Bistrița, o școală de flaut pentru cei mai buni flautiști români. Acum avea treisprezece fete. Pe care le-am văzut cu flautele lor în huse de piele artificială la sinagogă. Ascultând poezie. Și muzică. Am vrut să concretizez numele de familie. Era inutil pe acea terasă. El era vedeta. Matei Ioachimescu. Era peste poeții de acolo. Și era Ion Mureșan, și era Ioan es. Pop, și era Radu Vancu, și era Claudiu Komartin, și era Dan Coman. Dar ultimii erau de-ai casei.