ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP

-Şi visele se strecoară prin viaţa mea, şi mie îmi par viaţă, şi altora le par vise.
-Orice biserică îmi repugnă. Orice dogmă pe care nu o pot înţelege şi explica, mă înfurie. Mi se pare ridicol să accept, după atâţia ani de trudă ştiinţifică, absurdităţi biblice şi grozăvii catolice.
-În roman, dacă îl voi scrie vreodată, voi culege toate stupidităţile, toată absurditatea bacalaureatului. Voi dovedi cu atâtea pilde că trec cei norocoşi, cei favorizaţi, cei tâmpi. Dacă voi promova, voi promova mediocru, printr-o întâmplare. Păcatele mele n-au fost surprinse, însuşirile mele n-au fost răsplătite. Penibil…
-Visam o austeritate care să înspăimânte forţele mediocrilor din oraşul şi timpul meu.
-Dreptatea trebuie să fie de partea mea, pentru că eu am suferit mai mult.
-Femeile mediocre înfăptuiesc întotdeauna fapte asupra cărora nu mai pot reveni, pentru că n-au ştiut să-şi stăpânească o zi sau un ceas plictiseala sau tulburarea.
-Orice criză trebuie soluţionată prin muncă. Nu rezistă niciun obstacol muncii încruntate, nesfârşite, calme. Cei care au căzut, au fost slabi.
-Mă înăbuşea până la sufocare mireasma năruirilor încete, sigure, ireparabile, în fund de provincie sau mahala.
-Stăpânind o voinţă călită, îţi poţi îngădui toate experienţele, toate viciile, toate rătăcirile, toate voluptăţile.
-Principiile mele nu erau împotriva dragostei, ci împotriva anulării, a idiotizării nostalgice prin dragoste.
-Dragostea nu trebuie anulată, ci stăpânită. Eu nu pot s-o stăpânesc, de aceea mă umileşte.
-Am cel mai sincer dispreţ pentru amant, care culege resturile şi profită de inexperienţa sexuală a soţului, sărman funcţionar grăbit să adoarmă după o singură şi pripită îmbrăţişare. Am acelaşi dispreţ pentru soţ, care-şi caută soţie ca să poată avea apartament, mâncare caldă şi copii. Oameni care nu tresar rostind “acesta e copilul meu”.
-Îmi sfârşesc tinereţea stupid, fără să fi cunoscut o primejdie, o durere mare sau o bucurie mare.
-Eu voi pleca după ce voi învinge. Plecarea mea nu va fi fugă, ci faptul celui care vrea să-şi vindece rănile în singurătate.
-Prietenul meu, ascultă-mă: nu iubi. Vei suferi mult, vei îndura umiliri şi înfrângeri inutile. Caută liniştea şi păzeşte-o. E singurul lucru care preţuieşte în viaţă.
-Mă întrebam cum de n-am văzut eu până acum viaţa cât de frumoasă e şi trăiam numai din visuri, care cel puţin n-aveau darul să mă înveselească?
-Mi se părea că dragostea nu-şi merită acest nume decât dacă se împlineşte într-o căsătorie sau dacă renunţi la ea îndată ce-a atins punctul maxim de incadescenţă.