Dacă nu v-aţi prins, chestia asta este BILET pe rutele INTERURBANE. În teorie, bucata de hârtie în cauză este echivalentul în drepturi (ale călătorului), obligaţii (ale şoferului), garanţii (din partea companiei de transport) şi câştig.
În practică, acest BILET este puntea de legătură „financiară" între poliţia rutieră, inspectoratul fiscal, companiile de transport şi şoferi, un fel de maşină de spălat bani ambulantă, care circulă zilnic, undeva la frontiera între legalitate (circulă pe drumurile oficiale ale ţării) şi ilegal (călătorii nu sunt înregistraţi, nu figurează nicăieri, sunt morţii vii pe durata călătoriei).
Lipsesc:
- Punctul de pornire şi destinaţia
- data şi ora călătoriei
- o ştampilă, semnătură sau alt însemn al prestatorului de servicii
- locul (numărul banchetei, scaunului) călătorului
Este eliberat, de obicei, de către şofer sau de o persoană din anturajul acestuia la urcarea în mijlocul de transport, la apropierea de punctele Poliţiei Rutiere şi sunt returnate obligatoriu la sfârşitul călătoriei. Vai de capul călătorului care-l mototoleşte, mâzgăleşte, rupe sau deteriorează (cum procedează subsemnatul)! Şoferul ţine la ele mai mult decât la ochii, capul, mâinile, picioarele, părul, unghiile şi restul de organe ale călătorilor.
În majoritatea cazurilor călătorii colaborează cu şoferii, adică nu fac zarvă mare dacă biletul ăsta stă rupt la bariera 80 lei, iar ei au plătit 100 (să zicem Ocniţa - Chişinău). Pentru rebeli există soluţii „practice": te las cu tot cu bagaj la Mihailenii noi (vreo 40 km până la Bălţi) şi descurcă-te!, mergi cu taxiul (maşina personală) dacă nu-ţi place, maşina mea fac ce vreau, cobori chiar acum! (undeva în raionul Sângerei, sau Teleneşti, între 2 dealuri pe lângă care autobuzele trec o dată în 2 săptămâni).
Cowboy-ii de la volan sunt acoperişi, toleraţi dar şi mulşi de către alţi profesionişti în ale spălatului: poliţişti (taxa este 50 lei), inspectoratul fiscal (în foia de drum, şoferul scrie după cât chef are ).