Când vine toamna

ah, cât de greu s-ascund scântei
în ochii mei
cand dorurile toate lâncezesc de prea multă neştire
şi apusurile dormitează pe o notă de sumbru nevinovat,
când tu priveşti la cer îngândurat
şi speri.
ah, cât de fumurie e toamna
când vine pe neaşteptate,
c-o vrajă albă să gonească liniştea amorţită de veacuri
în sufletul tău,
strangulat de regrete.
ah, cum să-ţi mai spun că mă doare
tristeţea fumului tău de ţigară,
o nostalgie sculptată în lanţuri care doboară la fel ca vocea ta
când îmi spui: ,,Te rog, hai să mai plângem…”