Adio, pica frunza

IMG_8913

Sedeam cu ea pe o banca pe marginea unei ape. Mi-am lasat capul pe umarul ei fragil, am cuprins-o cu bratul drept de mijloc. As mai fi putut cuprinde un elefant, atat de subtire si firav era. Nici paltonul voluminos, din “pelicula”, nu putea masca faptul ca m-am lasat pe trestioara. Un baobab si o trestioara.

- Imagineaza-ti ca eu am 93 de ani, iar tu 70, si ca tot stam pe malul unui lac. Iar eu am ramas doar cu niste dinti pusi, care imi cad uneori, deoarece m-am imputinat la fata si nu mai au de ce se tine, iar cand vorbesc imi rugum buzele.

Am inceput sa imit vorba unei femei foarte varstnice. Ea se prapadea de ras. Eu vorbeam. Ma opream ca sa rad si ca sa-mi inghit nodurile din gat. Nu vroiam sa ma surprinda ca m-am emotionat. Si nici ca mi se umpleau ochii cu lacrimi. Noi peste 61 de an. La brat. Eu cu picioarele tremurande. Ea ridata. Bunica si, poate, strabunica. Eu in prag de moarte. Ea in prag de moarte.

O priveam cu coada ochiului. Incercam sa-mi imaginez obrazul ei ridat, parul insurit. Sa-mi imagize ce as simti la 93 de ani alaturi de fata mea. Intr-un parc. La o plimbare. Ea in toamna tarzie de viata. Eu in iarna. In sfarsit de iarna, cand crapa si ouale de balaur, vorba bunicai mele.

- Iti amintesti cum ne plimbam odata, toamna, in parcul copilariei mele? Tu aveai 9 ani, eu 32? – o intrebam, imitand vocea de femeie varstica cu dintii pusi care abia se tin. – Tu aveai o crenguta in mana si o tot bagai in apa, iar eu ma gandeam cum o fi peste multi-multi ani?

Am mai vrut sa adaug ca atunci multi nu vor mai trai. Atat de multi, incat mi-am interzis sa ma gandesc cine anume. Poate nici eu nu voi mai fi.

Dar in scenariul nostru era altfel. Mama si fiica la brat. Mama, de 93 de ani, marunta, tremuranda, cu o bereta pusa cochet pe o parte, peste un par rar, tuns pana la urechi, in pantaloni si papuci cu talpa ortopedica, la bratul fiicei. Ele se plimba incet, in ritmul caderii frunzelor, vorbesc. In jur e liniste. In suflet e toamna. Toti au plecat. Iar cine inca mai este, va pleca si acela. Nimic de asteptat. Nimic de vrut. Pace.

 

 


Filed under: Mix

Sursa
2013-10-21 12:21:42



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

23:25:33Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:03:49Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:48:55Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:43:31Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:57:24Cracovia, oraș al marilor artiști —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
03:34:16Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:03:19Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:53:00Pervaz —» Andrei LANGA. Blogul personal
16:34:27Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:33:15Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
06:51:00DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
02:44:07Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:49:56Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:18:16Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
08:27:51Când semeni în oameni, culegi în cifre —» Efrosnatalita’s Blog
07:27:00ÎN REALITATE ȘI DINCOLO DE EA —» Leo Butnaru
02:28:31Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
22:21:52Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:05:08Suveranism și Amarone —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
16:41:32Analfabetism funcțional, gîndire critică, școala în România —» Curaj.TV | Media alternativă
15:29:34Ofensiva anti-presă și luptele politice în Estul Europei —» Curaj.TV | Media alternativă
12:15:42Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
06:56:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
16:36:27Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
13:24:06Valuri de prostie —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag