Cafeaua de dimineaţă trebuită băută încet, pe îndelete. Trebuie savurată, picătură cu picătură. Rar, uşor, încet, înghiţitură după înghiţitură. "Asortată" cu un ziar bun, cu geamul deschis, cu adierea vântului de dimineaţă. Aşa trebuie să fie. Dacă nu ne ajunge timp pentru asta, trebuie să ne oprim. Să plecăm. Să fugim dintr-un film prost, cu un final tragic.
Dacă nu ne mai ajunge timp să scriem, să citim, să cântăm, să dansăm, să ne privim oamenii iubiţi în ochi şi să zâmbim, degeaba trăim. Pentru cine ne pierdem cele 12 ore din zi? Pentru ce cauză nobilă?
Viaţa e scurtă, foarte scurtă. Trece aşa cum trece o boare rece peste faţa înfierbântată. Iată de ce uneori trebuie să spunem STOP şi să ne oprim. Să savurăm prezentul. Iar orice lucru, om sau circumstanţă care ni-l fură, să-l lichidăm.
Trebuie să ridicăm capul sus şi să plecăm demn. Să găsim un loc, de unde să putem privi la ceilalţi, să putem citi în voie, cânta şi scrie poezii. Un loc, care să ne facă fericiţi. Vara asta a fost grea, obositoare, prea călduroasă şi prea istovitoare. Toamna va fi diferită. Sper să aducă schimbare şi odihnă.
