Nici tu.

Furtuna a fost după geam, nicidecum în mine.
Dar dacă nu e şi te învăluie din jur şi-ţi arată cît de puternică şi stăpînă poate fi pe tine şi tot universul tău?
Azi nu am ieşit pentru ca umbrela mea magică să mi se îndoaie şi să încerce să fugă din strînsoarea mînii, nu am ieşit pentru ca picăturile de ploaie să se dezmeţe pe fiecare fir de păr ciufulit, nu pentru a urca în 159 şi ce să vezi? Nimic. Dar ce miros!!! Pffffuaaa! am făcut o criză, oamenii m-au privit iritați de remarca mea: pute de mori, oamenii nu se spală, nu am ieşit să calc în balta cu apă prea mare şi prea murdară pentru converşii mei, nu am ieşit să mă ia vîntul prea tare, nu am ieşit să stea maşina nepotrivită în locul nepotrivit, nu am ieşit să întîlnesc faţa ta. Pah şi durerea de cap şi lovitura-n ficat. Pe dracu!
Şi privirea aia plină de ceva, ceva mai mult sau mai puţin.
şi rotocoale de fum din ţigară…
Nu erai așa. Așa cum? Așa…
Ce ţi-ai fi spus, uite-o, cea care mă refuză de ani şi se joacă dea dracu cu mine.
Futu-i viaţa asta!
Ţi-aş fi zîmbit într-un mod anume şi te-aş fi salutat.

Oricît ma-ş încăpăţîna, mai bine tac.
Decît să pufnesc, mai bine tac.

Ce-i drept am crezut că-s semi-îndrăgostită un timp, dar după o noapte semi-albă și semi-sufocantă, mi-am dat seama că mi-am alimentat de una singură niște stări, că nimeni nu poate să mi le bage pe gît. Nici tu.
Într-o altă viață lucrurile se vor întîmpla altfel.

Şi m-am întors acasă semi-udă. M-am întins în patul meu iubit.
E autostrada mea privată, cu răsăritul pe geana dreaptă, cu muzica șoptită, cu lumina-n zîmbet, cu soarele ce va ieşi după ploaie mereu. E drumul meu pe care refuz să-l împart.