70 DE ANI DE LA DUMINICA SANGEROASA DIN IASI

Iata, m-am intors cu bine din mini-vacanta de la Cristian, calamitatile au ocolit zona Brasovului si zilele petrecute  in vila JCC-Centrul comunitar evreesc  de “tinerii de la 65 la 125 de ani”- cum scria in afisul de bun venit  in tabara -s-au dovedit, ca si in verile trecute despre care am  mai scris in blogul meu,  deosebit de placute. Aceeasi atmosfera de liniste si pace, vegheata de exigenta si competenta Sanda Wolf, sprijinita de voluntarii care o ajutau sa mentina  buna dispozitie si odihna activa, de la gimnastica matinala si pana la ore de discutii pe cele mai diverse teme . Fireste, nu putea lipsi amintirea pogromului din Iasi de la care se vor implini, la 29 iunie, sapte decenii.

Ca de obicei, s-au organizat si doua excursii. Daca la aceea de la Brasov n-am ezitat sa ne urcam in autocarul care ne ducea in unul dintre cela mai frimoase orase unde mi-a facut placere sa merg de zeci de ori cu si fara o treaba anume, la Cheile Damboviciarei am renuntat, cum sa ma aventurez intr-o pestera cu teren, inevitabil, dificil, daca si pe aleile asfaltate ale livezii care inconjura cocheta vila paseam cu prudenta, picioarele mele socotind, pe semne, ca e vremea sa iasa si ele la pensie! Asa se face ca am ramas singuri aproape o zi intreaga. Si daca neastamparata mea sotie, dupa o ora de plaja facuta pe larga terasa- sfidand alerta cu radiatiile soarelui “care pot dauna grav sanatatii,”intocmai avertismentelor inscrise pe pachetele de tigari, a pornit intr-o plimbare pe strazile din preajma vilei, eu m-am asezat confortabil intr-un micut “fotoliu” de plastic, intr-un colt racoros din livada strajuita de brazi pe care zburdau veverite.

Era o dimineata senina, cu un cer albastru, care imi amintea de duminica aceea de acum sapte decenii de la Iasi. Aveam pe atunci 12 ani, locuiam intr-o camera , impreuna cu tata si fratele meu mai mic, in aceeasi curte cu locuinte -vagon unde traiau si bunica, si multi dintre fratii si surorile tatei. Mama murise cu un an inainte si de noi avea grija o matusa buna la suflet care era de fapt “sponsorul” nostru, cine sa aiba nevoie de mobila de lux – tata era tamplar- in ani de razboi si restriste? Cu o saptamana in urma Antonescu- viitorul maresal. acum doar general , conducatorul statului, rostise istorica porunca:”Ostasi, va ordon treceti Prutul! “Eram in razboi, orasul era plin de militari romani si nemti care marsaluiau prin oras in drumul spre front. Inca de vineri panica, disperarea se instalasera printre noi. In multe case navaleau grupuri de civili, inarmati cu bate, cu ochii scosi din orbite cautand pe “jidanii tradatori”(!). De pe acoperisuri se tragea in coloanele de ostasi,  Aveam sa aflam mai tarziu ca erau legionari provocatori care imprastiau zvonul ca”jidanii ucideau pe bravii ostasi romani.” Au tarat cu forta pe un evreu pirpiriu si speriat de moarte, l-au schingiuit si l-au fotografiat langa o mitraliera, dupa care l-au dus la chestura de politie drept”dovada”.

Pe strada treceau masini cu megafoane prin care se striga ca toti barbatii evrei, incepand de la 16 ani, sa se prezinte la chestura pentru a fi verificati. Cine avea domiciliu in Iasi va primi o dovada de libera trecere si se va inapoia acasa, cine nu se va prezenta va fi impuscat oriunde va fi gasit, impreuna cu intreaga familie si pe aceia care i-au ascuns. Multi vecini cumsecade dintre crestini, ne-au poftit afara din casele lor  sa ne ascundem pe unde putem, aveau si ei copii, la era teama. Tata, impreuna cu fratii si cumnatii lui, au plecat spte chestura care era la doi pasi. Unul dintre frati, mezinul , a dat sa se intoarca. Bunica a inceput sa se vaite, sa- l roage :”Nu te gandesti la copii, vrei sa-i omoare?” Imi sta in fata ochilor scena:  acest unchi al meu, un tip  cam nervos , speriat cum era, a plecat totusi, dupa ce a aruncat o legatura de chei la picioarele bunicii.”N-o sa ne mai intoarcem – a tipat el , o sa vezi!”

Ce a fost la chestura se stie, nu vreau sa mai povestesc,ar trebui sa scriu un roman. Roman pe care l-a scris fratele meu, Sorin, intitulat”Vinovatia mielilor”, aparut in 2002  la editura “Eminescu”- la un an inaite de decesul lui- si retipart  la editura “Virtual” , carte electronica ce poate fi accesata pe http www.corectbooks.com . Acolo se gaseste un capitol despre pogromul de la Iasi de-a dreptul cutremurator. Curtea chesturii era plina de evrei, 3-4000 de tineri si batrani, au stat in soare ore intregi in asteptarea “dovezii-fantoma”. Pe zidurile inalte ale cladirii strajuiau jandarmi cu armele in pozitie de tragere. Intr-un tarziu si-a facut aparitia o trupa de nemti imbracati in uniformele negre ale SS. Un fior de groaza a strabatut multimea, oamenii se asteptau la ce e mai rau. Asa a si fost, cand  au inceput sa se foiasca, s-a auzit un foc de arma. A fost de-ajuns ca sa se instaleze panica, toti au dat sa fuga spre poarta, au inceput sa tacane mitralierele, trageau si nemtii, trageau si jandarmii. Au fost ucisi sau schiloditi sute de oameni. Curtea s-a umplut de sange, s-a ordonat de catre un ofiter neamt sa fie incolonati supravietuitorii si scosi din curte. “E zona de front si trebuie pastrata ordinea!”

Coloana de evrei, pazita de jandarmi, a marsaluit spre gara Nicolina, gara mica a orasului. Doua garnituri de trenuri de marfa erau garate acolo. Tata si toti cei din familia mea, nu se stie prin ce miracol s-au nimerit impreuna , au fost urcati intr-un vagon , inghesuiti mai rau decat vitele, cati incapeau, unul langa altul, optzeci sau o suta, au fost inchise obloanele si sigilate. Inca inainte de plecarea acestor garnituri- care vor capata denumirea de “Trenuri ale mortii”- din cauza caldurii, al lipsei de aer si apa, au inceput sa moara oameni. Trenul in care se afla tata si toti ai mei s-a miscat intr-un tarziu spre Podul Iloaei, o mica localitate rurala aflata la vreo 30 de kilometri de Iasi, o distanta care poate fi strabatuta in 20-30 de minute. Ei bine. trenul a ajuns peste opt sau zece ore, nimeni din aceia care mi-au povestit toate aceste grozavii nu-si mai poate aminti exact. Oamenii se sfarseau in chinuri cumplite, unii, innebuniti de sete, urinau in batiste pe care le sugeau si, fireste, mureau indurand dureri pe cae nu ni le putem imagina.

Toate astea nu le-am citit decat mult mai tarziu, eu povestesc doar ce mi-a spus tata.  Unchiul meu, mezinul cel nervos, a apucat sa ajunga langa o crapatura a vagonului, a bagat nasul acolo sa traga aer cat putea. Din cand in cand, il  sprijinea si pe tata si-i dadea locul sa traga si el putin aer. Cand au ajuns in sfarsit la destinatie- cealalta garnitura a fost indrumata spre Calarasi- si s-au deschis obloanele vagonului , oamenii ,morti si vii, s-au prabusit ca lemnele. Nu stiu cum s-a facut, plouase sau se spalase peronul, tata a cazut intr-o baltoaca, cu fata in jos. Satenii adunati la gara erau ingroziti, multi isi faceau cruce, inainte de a-i ridica pe cei morti si sa-i arunce, asa cum li se poruncise, in carute, pentru a-i ingropa intr-o groapa comuna. Era vara, cei morti incepeau sa se descompuna, era pericol de molima.

Tata afost aruncat si el intr-o caruta, l-a zarit mezinul cel nervos. l-a vazut miscand, probabil ca baltoaca in care cazuse l-a trezit…De unde a avut putere mezinul sa tipe cu vocea lui de stentor:”Dati-l jos, e viu?!” Un satean a ezitat, dar vazand ca jandarmul intoarce capul, impreuna cu un alt consatean l-a apucat binisor si l-a depus pe pamant. O femeie s-a apropiat de el, avea o caldare cu apa, a avut minte sa nu-i dea o cana sa bea, l-ar fi ucis cum au patit atatia altii care s-au lacomit la baut, i-a umezit doar buzele, si-a umezit sortul si i l-a pus pe frunte, atunci tata a deschis ochii si a privit-o….Cum a ajuns in lagarul de munca fortata, e o alta poveste.

…O veverita s-a apropiat de picioarele mele, va fi crezut ca bastonul de bambus, mostenire de la tata, o fi vreun copac mai tanar. M-am miscat, si atunci veverita din generoasa livada de la vila din Cristian a zbughit-o, intr-o clipa nu i-am mai vazut decat coada stufoasa printre crengile unui brad de alaturi. S-au intamplat vreodata toate cele povestite ? Nu cumva am visat? Am  citit ca multi tineri – si nu numai din tara noastra- se intreaba ce-i acela pogrom,cum adica holocaust?

In rest, sa auzim numai de bine!

Nicolae Holban